Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] La mulți ani, în amintire, Mircea Cavadia!

Mi-l imaginez dincolo de mulțumescul pentru gândul de ziua lui… zâmbind prin luminițele din ochii sufletului.Dacă treceai dincolo de întunericul obișnuinței, hoinăreai în frumusețea sufletului său cu libertatea pașilor ce nu se împotmoleau în rutină… te învăța să prinzi stele și te împrumuta cu un alt Cer din care priveai lumea cu ochii minții.Firescul lui era genialul, iar clipa se rostogolea peste Vis fără încorsetarea blazării… era bun ca un drept la replică anticipat. O dată ce te-a primit în sufletul său  nici o gheară a mediocrității nu te mai putea atinge, pentru că era asemeni unui vin bun căruia îi spuneai Dumneavoastră.

[FOTO] La mulți ani, în amintire, Mircea Cavadia!

Articol editat de Radio Resita, 6 octombrie 2017, 11:11

Era autentic limbii și literaturii române ca un verb conjugat corect și hamletian în autoironia existenței pământene

Să aprinzi stele fără să îți arzi Speranțele, să respiri fără poluarea inflației mediocrului, să reziști fără compromis, fără să te lași înhămat de automulțumirea circumstanțelor. Verbul său împărțea pâinea cuvintelor pentru fiecare, dar niciodată înainte de a face cruce pentru a avea credința în Adevăr, în Dreptate și în Cititorii săi pe care îi devora cu o prietenie unică.

Era Viu, Incomod  și Provocator, inutil răutății și Autentic limbii și literaturii române ca un verb conjugat corect și hamletian în autoironia existenței pământene. Tragismul său era, dincolo de Umor, ca un Adevăr pe care Dumnezeu i l-a dat ca Har.Era Mircea Cavadia, născut într-o zi de 6 octombrie 1950.

„Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”, spunea mentorul său Fănuș Neagu… pe această distanță, astăzi circulă un gând pentru dumneata, Maestre Mircea Cavadia. La mulți ani, în amintire!

Anca Bica Bălălău

Repere biografice:

Profesii şi locuri de muncă: jurist consult la Brăila (1979-1989); redactor-şef la ziarul „Timpul” din Reşiţa (1991-2004); director al cotidianului „24 de ore” (Reşiţa).

A colaborat la: „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „Semenicul”, „Timpul” etc.

Volume publicate: Vulpea, povestiri, Bucureşti, Cartea Românească, 1991; Şarpele gol, povestiri, Reşiţa, Editura Timpul, 1995; Cine ai fost dumneata, domnule Valentin Silvestru?, volum omagial, (Reşiţa, Editura Timpul, 1997; Legea lui Cavadia privind accelerarea statutului (60 de articole, schiţe, Reşiţa, Editura Timpul, 1998; Alienarea plantelor, roman, Reşiţa, Editura PH Modus, 1999; Privi-ghetoarea arsă, roman, Reşiţa, Editura Timpul, 2000; Pământ de flori, Trilogia Tranziţiei, teatru, Reşiţa, Editura Timpul, 2001; Epistolar cu trei proşti, corespondenţe, Reşiţa, Editura Timpul, 2001; Comoara spânzurată, teatru, Reşiţa, Editura Signum, 2004; Gaura de vierme, roman, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2005; Lucrări dramatice jucate pe scena Teatrului „G.A. Petculescu” din Reşiţa: Deturnări, escrocherii şi multe alte măgării, comedie, stagiunea 1992; Păsări fără cer, tragicomedie, stagiunea 1997-1998. Prezent în antologiile: Caietul epigramistului, Culegere de epigrame, Brăila, 1976; Epigrame, catrene, epitafuri, culegere, Brăila, 1978; Epigrame alese, Antologie, cuvânt înainte note şi bibliografie de Giuseppe Navarra, Timişoara, Editura Facla, 1985; Ştiinţa supravieţuirii, Reşiţa, Editura Timpul, 1998.

Premii literare: Premiul pentru publicistică acordat de „Fundaţia Radio” Caraş-Severin (1999); Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2000).

Referinţe critice:

În volume: Prezenţe brăilene în spiritualitatea românească, mic dicţionar enciclopedic, Brăila, Editura Libertatea, 1993; Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin, Reşiţa, Editura Timpul, 1999; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Timişoara, Editura Marineasa, 2000; Călin Chincea, Cronicile de la Berzovia, Timişoara, Editura Eubeea, 2001; Andrei Grigor, Căruţa lui Moromete, Bucureşti, Editura Eminescu, 2001; Lucian Chişu, Accente, Bucureşti, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2005.

În periodice: Fănuş Neagu, „Luceafărul”, nr. 27, 1984; Lucian Chişu, „Luceafărul”, nr. 30, 1987; Eugen Simion, „România literară”, nr. 24, 1991; Ion Marin Almăjan, „Renaşterea bănăţeană”, 25 iul. 1995; Ionel Bota, „Timpul”, 13 oct. 1995; Călin Chincea, „Timpul”, 5 ian. 1996; Lucian Chişu, „Literatorul”, nr. 4, 1996; Gabi Ioniţă, „Opinia Moldovei”, 8 ian. 1998; Titus Crişciu, „Renaşterea bănăţeană”, 13 mart. 1998 ş.a.

Din anul 2010, Mircea Cavadia este Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin… spunea cineva suntem Robinsoni cu insula în suflet… acum pe această insulă a memoriei  Cetățean de Onoare este Mircea Cavadia!

Surse: banaterra.eu; stiritransilvania24.ro; adevarul.ro; dcnews.ro

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 07:53

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative Circulația rutieră pe...

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative
A murit Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de 12 ani. Cetatea de Foc pierde o parte din istoria sa
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:05

A murit Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de 12 ani. Cetatea de Foc pierde o parte din istoria sa

Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de trei mandate consecutive, între 1992 și 2004, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani....

A murit Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de 12 ani. Cetatea de Foc pierde o parte din istoria sa
Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare din Cornereva a fost prins de polițiști. Avea asupra sa arma și mai multe cartușe
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:00

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare din Cornereva a fost prins de polițiști. Avea asupra sa arma și mai multe cartușe

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare și muniția aferentă dintr-o locuință din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, județul...

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare din Cornereva a fost prins de polițiști. Avea asupra sa arma și mai multe cartușe
Controale ITM în Caraș-Severin: 42 de verificări la firmele de comerț și depozitare. Au fost descoperite 72 de nereguli
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:15

Controale ITM în Caraș-Severin: 42 de verificări la firmele de comerț și depozitare. Au fost descoperite 72 de nereguli

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, controale inopinate la angajatorii care...

Controale ITM în Caraș-Severin: 42 de verificări la firmele de comerț și depozitare. Au fost descoperite 72 de nereguli
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:15

Poliția rutieră din Caraș-Severin va supraveghea traficul și din aer. Acțiuni speciale pe drumurile cu risc ridicat

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin vor organiza joi, 5 noiembrie 2026, acțiuni pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în...

Poliția rutieră din Caraș-Severin va supraveghea traficul și din aer. Acțiuni speciale pe drumurile cu risc ridicat
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:03

Reşiţa: înșelăciune printr-o platformă online sub pretextul ștergerii datoriilor din Biroul de Credit

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice. El ar fi păcălit o...

Reşiţa: înșelăciune printr-o platformă online sub pretextul ștergerii datoriilor din Biroul de Credit
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:15

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene. Investiția depășește 10 milioane de lei

Trei blocuri de locuințe din municipiul Caransebeș vor beneficia de lucrări de renovare energetică, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri...

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene. Investiția depășește 10 milioane de lei
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:13

Farmaciile din Caraș-Severin, afectate de scăderea vânzărilor. Tot mai mulți pacienți renunță la medicamente din cauza prețurilor mari

Farmaciile din Caraș-Severin traversează o perioadă dificilă, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și al creșterii prețurilor la...

Farmaciile din Caraș-Severin, afectate de scăderea vânzărilor. Tot mai mulți pacienți renunță la medicamente din cauza prețurilor mari