Ministerul Sănătăţii va pune bazele unui nou centru de transfuzii!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că un obiectiv important este legat de construirea unui nou centru de transfuzii în Bucureşti.

“Ministerul Sănătăţii a obţinut un teren de la Primăria Capitalei, având în vedere faptul că Institutul Naţional de Hematologie şi centrul de transfuzii se află într-o clădire care nu mai poate fi utilizată corespunzator. Deci, am obţinut un teren şi acolo se va construi un nou centru de transfuzii”, a declarat Sorina Pintea citată de Agerpres.

În context, demnitarul a precizat că se poate vorbi şi de o lipsă de organizare locală, referindu-se la unele campanii pentru donare de sânge care nu sunt eficiente din cauza programului de lucru mult prea scurt al centrelor de recoltare.

De asemenea, ea a subliniat, totodată, că nevoia de sânge este foarte mare.

“Urmează perioada verii, când avem probleme, lumea merge în concedii, se donează mai puţin, dar, din păcate, nici chimioterapia, nici accidentele nu întreabă. Şi atunci trebuie să ne gândim la campanii noi de a stimula donatorul sau persoanele care doresc să doneze, să ni se alăture. Pe de altă parte, anul trecut am legiferat folosirea unitătilor mobile, vom începe nişte campanii şi cu aceste unităţi mobile care există, dar în planul nostru investiţional este şi achiziţia de unităţi mobile”, a mai afirmat ministrul.

Sursa: formaremedicala.ro

Cele mai citite

Related Articles