mineri-strainatate

Aproape 500 de mineri din Valea Jiului vor fi disponibilizaţi, de săptămâna viitoare. Ortacii au lucrat la minele care formează Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, iar marţi le încetează contractul de muncă. Cei mai mulţi mineri, 182, vor fi disponibilizaţi de la mina Petrila, în vreme ce de la Paroşeni şi Uricani vor pleca 167, respectiv 135. Lor li se adaugă cinci persoane din structura administrativă a societăţii.

Minerii îndeplinesc, în viitorul apropiat, condiţiile de pensionare la cerere şi vor primi plăţi compensatorii în valoare de 27.300 de lei net. În prezent, la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului lucrează circa 2.400 de persoane, iar exploatările componente trebuie să fie închise până în 2018, potrivit unui program agreat de Comisia Europeană.