Ascultă Radio România Reșița Live

Peste 660 de cazuri de consum fraudulos de energie în primele 6 luni din 2025. Situații grave și în Caraș-Severin, Arad și Timiș

Delgaz Grid a identificat peste 660 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică și gaze naturale în prima jumătate a anului 2025, în 18 dintre cele 20 de județe unde compania operează rețele de distribuție. Printre județele afectate se numără și Caraș-Severin, Arad și Timiș, unde s-au descoperit intervenții neautorizate asupra rețelelor de gaz.

Peste 660 de cazuri de consum fraudulos de energie în primele 6 luni din 2025. Situații grave și în Caraș-Severin, Arad și Timiș

Articol editat de Mirabela Afronie, 15 iulie 2025, 10:45

Energie sustrasă cât pentru ani întregi de consum

Potrivit Delgaz Grid, cantitatea totală de energie sustrasă ilegal se ridică la aproximativ 9,9 milioane kWh, dintre care 3,8 milioane kWh reprezintă gaze naturale, iar 6,1 milioane kWh – energie electrică. Valoarea totală a prejudiciului este estimată la aproape 8,5 milioane de lei.

Pentru comparație, energia furată ar fi putut alimenta timp de 4-5 ani consumul unei gospodării medii pe gaze naturale sau timp de 30 de ani o instituție de învățământ cu 275 de elevi și cadre didactice.

Practici ilegale – un pericol real pentru oameni

În județele Caraș-Severin, Arad și Timiș, Delgaz Grid a identificat zeci de cazuri de branșamente ilegale și intervenții asupra rețelelor, în special la conductele de gaz. Aceste acțiuni pun în pericol viața celor implicați, dar și a vecinilor, întrucât pot duce la explozii, incendii, intoxicări sau electrocutări.

„Diminuarea valorii facturii prin ocolirea contorului nu este o soluție. Riscurile sunt uriașe, iar consecințele pot fi dramatice. În plus, aceste practici afectează calitatea serviciilor pentru toți consumatorii corecți”, avertizează reprezentanții companiei.

Ce poți face dacă suspectezi o fraudă

Delgaz Grid încurajează populația să semnaleze orice suspiciune privind consumul fraudulos de energie, în mod confidențial, prin:

Toate cazurile confirmate sunt urmate de plângeri penale, în baza Codului Penal, iar compania urmărește recuperarea prejudiciului.

Reamintim:

  • NU permiteți intervenții neautorizate asupra contorului sau instalațiilor.
  • NU acceptați improvizații pentru reducerea consumului (de ex.: interceptări ilegale).
  • NU folosiți materiale nepotrivite (bandă izolatoare, coliere improvizate etc.).

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON, operează rețele de distribuție a gazelor naturale în 20 de județe, inclusiv Caraș-Severin, Arad și Timiș, și rețele electrice în șase județe din Moldova. Din 2005, compania a investit peste 2,4 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii și a virat către bugetul de stat 3,8 miliarde de euro din taxe și impozite.

Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 17:52

Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Grădinari, a fost sancționat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor cu o amendă de...

Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57
Gaze naturale pe Valea Cernei și Valea Timișului: magistrala Prunișor–Jupa intră într-o nouă etapă. Ce localități vor beneficia?
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 16:55

Gaze naturale pe Valea Cernei și Valea Timișului: magistrala Prunișor–Jupa intră într-o nouă etapă. Ce localități vor beneficia?

Odată finalizată, conducta va aduce gaze naturale în zeci de localități din județele Mehedinți și Caraș-Severin, deschizând noi perspective...

Gaze naturale pe Valea Cernei și Valea Timișului: magistrala Prunișor–Jupa intră într-o nouă etapă. Ce localități vor beneficia?
Wie die Rechtslage nicht lizenzierter Wettanbieter in Deutschland Überblick hinausgeht
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:51

Wie die Rechtslage nicht lizenzierter Wettanbieter in Deutschland Überblick hinausgeht

Wie die Rechtslage nicht lizenzierter Wettanbieter in Deutschland Überblick hinausgeht Die Rechtslage nicht lizenzierter Wettanbieter in Deutschland...

Wie die Rechtslage nicht lizenzierter Wettanbieter in Deutschland Überblick hinausgeht
Чтение и Понимание Условий в Pinco Casino Зеркало
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:12

Чтение и Понимание Условий в Pinco Casino Зеркало

Чтение и Понимание Условий в Pinco Casino Зеркало Важность грамотного чтения и...

Чтение и Понимание Условий в Pinco Casino Зеркало
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:10

Übersicht über nicht lizenzierte Wettanbieter in Deutschland: Häufige Fragen

Übersicht über nicht lizenzierte Wettanbieter in Deutschland: Häufige Fragen Das Wetten hat in Deutschland erheblich an Beliebtheit gewonnen, doch...

Übersicht über nicht lizenzierte Wettanbieter in Deutschland: Häufige Fragen
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 14:31

Haqqımızda ᐉ Aviator Oyununa Dair Etibarlı Məlumat Platforması”

Aviator Oyunu Azərbaycanda Təyyarəni Havaya Qaldır Və Böyük Mükafatlar Qazan Content Aviator Oyuncuları Üçün Strategiyalar Və...

Haqqımızda ᐉ Aviator Oyununa Dair Etibarlı Məlumat Platforması”
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 14:30

What to Know About Mobile Apps for Siti Casino Non AAMS

What to Know About Mobile Apps for Siti Casino Non AAMS Ciao a tutti, sono Marco Rossi, un esperto nel settore del gioco online e oggi vi parlerò di...

What to Know About Mobile Apps for Siti Casino Non AAMS
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 14:10

Esperienze di gioco nei casino sicuri non AAMS

Esperienze di gioco nei casino sicuri non AAMS Ciao, sono Marco Rossi, un esperto nel settore del gioco online e oggi voglio aiutarti a orientarti...

Esperienze di gioco nei casino sicuri non AAMS