Ziua internaţională a păcii („Peace Day”), marcată în întreaga lume, anual, la 21 septembrie, este o zi dedicată consolidării idealurilor păcii.

Această zi a fost stabilită pentru prima dată în 1981, prin Rezoluţia 36/67, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a fi aniversată în fiecare an în deschiderea sesiunilor din luna septembrie. Prima Zi internaţională a păcii a fost marcată în septembrie 1982. Rezoluţia 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca începând din 2002 Ziua internaţională a păcii să fie celebrată la 21 septembrie.

Tema din 2019 pentru Ziua internaţională a păcii este „Climate Action for Peace” şi atrage atenţia asupra importanţei combaterii schimbărilor climatice ca un mod de a proteja şi promova pacea în întreaga lume, se arată pe site-ul https://www.un.org.

Schimbările climatice provoacă ameninţări evidente pentru pacea şi securitatea internaţională. Dezastrele naturale dislocă de trei ori mai mulţi oameni decât conflictele, forţând milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele şi să caute siguranţă în altă parte. Salinizarea apei şi a culturilor pune în pericol securitatea alimentară, iar impactul asupra sănătăţii publice creşte. Tensiunile crescânde privind resursele precum şi mişcările în masă ale populaţiei afectează fiecare ţară de pe fiecare continent.

Pacea nu se poate realiza decât dacă se iau măsuri concrete pentru combaterea schimbărilor climatice. ONU a convocat pentru 23 septembrie 2019 un Summit privind combaterea schimbărilor climatice, care se va concentra pe esenţa acestei probleme – sectoarele care creează cele mai multe emisii şi zonele în care consolidarea rezilienţei ar putea avea o influenţă semnificativă, se menţionează pe site-ul amintit.

Astăzi pacea se confruntă cu un nou pericol: urgenţele climatice, care ne ameninţă siguranţa, mijloacele de subzistenţă şi vieţile, arată în mesajul său Secretarul General al ONU, António Guterreş potrivit https://www.un.org. De aceea, ele constituie tema centrală a Zilei internaţionale a păcii din acest an şi de aceea a fost convocat şi un summit privind combaterea schimbărilor climatice, mai subliniază acesta.

Cu ocazia Zilei internaţionale a păcii de anul acesta, ONU ne îndeamnă pe toţi să luăm măsuri pentru a combate schimbările climatice. Fiecare om poate contribui la asta, începând de la stingerea luminilor la folosirea transportului public, sau organizarea unei campanii de conştientizare în comunitatea sa.

Statele membre ONU au adoptat în 2015 cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă deoarece au înţeles că nu este posibil să fie construită o lume paşnică fără a lua măsuri pentru dezvoltare economică şi socială pentru oamenii de pretutindeni şi pentru asigurarea protejării drepturile acestora. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă acoperă o gamă largă de probleme, între care cele privind sărăcia, foametea, sănătatea, educaţia, schimbările climatice, egalitatea de gen, apa, sanitaţia, energia, mediul şi justiţia socială. Obiectivul de Dezvoltare Durabilă nr. 13, intitulat ”Acţiune climatică”, se referă la luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor, se arată pe site-ul https://www.mae.ro/.

La 12 martie 2019, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, s-a desfăşurat conferinţa intitulată „Consolidarea rezilienţei la dezastre naturale”, la care au participat oficiali de la Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Conferinţa a avut loc în contextul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în cooperare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Agenda conferinţei a inclus două sesiuni de dezbateri pe teme privind rezilienţa la catastrofe naturale şi schimbările climatice şi securitatea şi o sesiune aplicată pe tema provocărilor procesului de consolidare a rezilienţei la dezastre naturale – studiu de caz România.

sursa Agerpres