Prima-casaExecutivul a luat astăzi decizia ca băncile implicate în program să poată utiliza, până la sfârsitul acestui an, plafonul nefolosit în 2013. Având în vedere solicitările repetate ale unor bănci de a intra în programul Prima casă, hotărârea de Guvern permite şi lărgirea sferei împrumutătorilor cu conditia ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea de creditare pe baza reglementărilor validate de BNR. Mai mult, băncile vor trebui să transmită către Fondul National de Garantare şi Ministerul Finanţelor nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate în cadrul programului.