„Darius, regele persanilor, trecu în Europa. El porunci ionienilor să-şi ducă navele în Pontul Euxin, până la fluviul Istru; iar, de vor ajunge la Istru, el le cerea să-l aştepte acolo şi să dureze un pod peste fluviu […] Înainte de a ajunge la Istru, [Darius] birui mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei care ocupă ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apolonia şi Mesembria s-au predat lui Darius fără luptă. Geţii însă, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci.“
Astfel au intrat în istorie, prin pana părintelui acesteia, Herodot, strămoşii noştri. „Nechibzuinţa“ de a se fi opus lui Darius le venea probabil şi din faptul că se credeau nemuritori, cum ne spune acelaşi Herodot, dar şi din moştenirea genetică, aşa cum ne-au arătat studii recente, potrivit cărora ne apropiem mai mult de baltici. Şi limba geţilor era apropiată de balto-slavi, nu de latină, cum pseudo-istorici susţin, fără nicio dovadă. Cu timpul, „nechibzuinţa“ de început a fost înlocuită cu proverbul „capul ce se pleacă sabia nu-l taie“, un împrumut din spaţiul rusesc, nu o creaţie românească, precum se crede îndeobşte.
Şi ne mai spune ceva Herodot despre marea familie a tracilor din care făceau parte şi geţii. „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, el [neamul] ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotinţa mea. Dar acest lucru este cu neputinţă şi niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceştia slabi.“ O trăsătură ce pare a se fi transmis nealterată urmaşilor.
Află toată povestea pe siteul eualegromania
