Tineri talentaţi, tineri cu care ne mândrim!

Silviu-Prunar-si-Alexandra-Lavric-locul-1-la-Dance-Master-2015România, implicit judeţul Caraş-Severin are foarte mulţi tineri talentaţi care au obţinut rezultate în sport, dansuri, muzică, pictură, etc. Indiferent de domeniu, fiecare premiu înseamnă ore, zile, chiar ani de muncă şi efort financiar din partea părinţilor. Mulţi dintre tinerii cu care ţara noastră se mândreşte nu au avut poate copilărie, au preferat să exerseze pentru a performa.
Silviu Prunar din Reşiţa, de exemplu, dansează încă de mic, iar la cei 16 ani ai săi este campion la dans sportiv. Şi exemplele ar putea continua!

Talent precoce: Maia Truţulescu

Premiată recent la Salonul de pictură “Arte Mici” de la Motru cu Premiul Special “Simfonia culorilor la Danubieni” micuța Maia Truțulescu in vârstă de numai 5 ani a avut ieri la Muzeul Banatului Montan primul ei vernisaj al unei expoziții personale de pictură. La vârsta la care cei mulți copii se joacă cu păpușile, Maia a expus un număr de 21 de lucrări, abordând cu maximă seriozitate si dăruire pictura pe pânză pe suprafețe mari – pânză de șasiu cu dimensiuni de aproximativ un metru. Supravegheată îndeaproape de tatăl ei, pictorul Marian Truțulescu, profesor de arte plastice la Liceul de Arte “Sabin Păuţa” din Reşiţa, Maia a transformat curiozitatea într-o aparentă joacă cu pensula şi lucrează (mai bine decât să vorbească) cu diferite materiale pe care le găseşte în casă – mărgele, sfoară, nasturi, macramé, îmbinând culorile cu o uimitoare imaginație şi precizie pentru a da viață florilor si fluturilor într-un univers străbătut de blânda lumină a copilăriei şi a armoniei universale.

Cu o generozitate atipică pentru vârsta ei, Maia şi-a demonstrat si latura umană, din cele 21 de lucrări expuse, donând 3 tablouri în scopuri caritative, ce vor fi licitate la balul Clubului Lions Onix (la care a fost invitată şi Maia), banii obţinuţi din vânzarea tablourilor urmând să fie folosiţi în cadrul proiectului “Ochi frumoşi, ochi sănătoşi” coordonat de medicul oftalmolog Felicia Quint, pentru intervenţii chirurgicale şi tratamente oftalmologice de care unii copii din clasa I, depistaţi cu deficienţe de vedere, au nevoie pentru remedierea acestora.

Înconjurată de mulţi admiratori mari şi mici, de buchete de flori mai mari decât ea, Maia a mulţumit celor prezenţi că au venit la primul ei vernisaj şi, cu o plecăciune artistică, a invitat publicul să se bucure de tablourile ei. Dacă se va juca în continuare cu pensulele şi culorile sau va încerca să-şi manifeste emoţiile în poezie, gest sau cântec, orice e posibil la vârsta ei, pentru că mirajul copilăriei înseamnă, dincolo şi mai presus de păpuşi şi maşinuţe, mirajul vieţii. Chiar dacă e prematur de anticipat că Maia Truţulescu va deveni artist plastic, deşi mediul în care trăieşte şi ereditatea pot contribui esenţial în devenirea sau alegerea ei, Maia nu mai este doar “minunea lui tata şi a lui mama”, este minunea noastră, a tuturor.
La vernisaj au vorbit pictorul Nicolae Dumitru Vlădulescu, criticul de artă Călin Chincea si dr.Felicia Quint, președinta Clubului Lions Onix Reşiţa.(Alexandra Gorghiu).

De același autor

Related Articles