Romeo Dunca: „Avem un blocaj financiar pe DJ 608”

Cea mai mare investiție în infrastructura din Caraș-Severin se confruntă cu un blocaj. Este vorba despre reabilitarea DJ 608, un proiect etapizat, cu fonduri europene, dar pentru care nu s-a semnat contractul de finanțare pentru acest ciclu financiar.

Consiliul Județean trebuie să plătească peste 8 milioane de lei către constructor pentru lucrări executate deja. Subiectul a fost intens discutat în ședința ordinară a Consiliului Județean, fiind ridicat de Corina Pascotă, manager de proiect. Președintele Romeo Dunca este convins că banii se pot aloca, urmând a fi recuperați ulterior.

„Lucrările nu s-au terminat în termen! Trebuia să se încheie până la finalul anului, iar banii nu au fost cheltuiți pentru cheltuieli eligibile.  S-a fazat proiectul și nu am primit încă contractul, ministerul nu a reușit să semneze cu noi și avem o sincopă acolo”, a spus Dunca.

„Am ridicat această problemă pentru că noi avem în excelent niște bani și sigur că am putea și ar trebui să plătim facturile emise pe lucrări care au fost făcute. Neexistând finalizat documentul, nu putem să facem plățile”.

Departamentul economic al Forului deliberativ nu își asumă alocarea sumelor fără existența unui contract, iar deblocarea situației s-ar putea rezolva doar printr-un proiect de hotărâre ce trebuie votat de consilierii județeni. Dar și acest lucru trebuie analizat de juriști.

Cele mai citite

Related Articles