La mai bine de un secol de la edificare, Școala Pittner, una dintre primele unităţi de învăţământ muncitoreşti din Reşiţa, construită în vechea vatră a orașului, pe o uliţă paralelă cu prima stradă din urbe, actuala Paul Iorgovici, este cu un pas mai aproape de renovare, după ce ani de-a rândul a fost uitată de autorități, ajungând într-o stare avansată de degradare.

Conform istoricilor locului, şcoala a fost mutată la Reşiţa de la Oraviţa cu scopul de a forma muncitori pentru uzina metalurgică din oraşul de pe Bârzava, în casa familiei învățătorului August (n.r. Agoston) Pittner, acesta transformând-o, parțial în unitate şcolară în care generații întregi de copii au învățat sub îndrumarea blândă și destoinică a acestuia. Prima datare oficială a unităţii de învăţământ care îi poartă și astăzi numele este anul 1912, când pe strada Furnalelor la nr. 13 lua fiinţă școală civilă, locaţie care a servit mai apoi şi ca locuinţă până la moarte învățătorului, directorului de școală, cantorului de biserică şi personalităţii carismatice a Reșiței Montane din prima jumătate a secolului trecut, August Pittner, plecat la cele veşnice la 17 noiembrie 1965.

Aşa cum puţini cunosc că pe faţada interioară a clădirii-monument, care până nu demult a găzduit chiar şi un complex de locuinţe sociale, există un ceas cu cadran solar, tot la fel de puţini ştiu şi faptul că August Pittner mai are descendenţi în viaţă în municipiul de pe Bârzava. Este vorba de octogenara Ernestina Nagler, născută Pittner, una dintre strănepoatele cunoscutului pedagog reşiţean care, prin amintirile sale de familie, transpune ascultătorul în atmosfera urbei de altădată:

Ernestina Nagler

… îmi amintesc că era un om înalt cu barbă, era învăţător şi avea familie. Bunica mea, Ana Pittner a locuit pe strada Furnalelor, la vreo două-trei case de şcoală. Acolo s-a născut şi tatăl meu, Gheorghe Pittner. Eu mă duceam la bunica mea cu mâncare în fiecare zi. Cu ea au stat şi doi nepoţi de-ai ei, un bărbat imobilizat la pat şi o verişoară de-a mea, care a avut grijă de bunica noastră, iar după moartea ei, nu am mai ţinut legătura cu nimeni pentru că s-au mutat de pe acea stradă şi nici nu ştiu dacă mai trăiesc sau nu.

În Şcoala Pittner am fost în clasa a VI-a, de două ori doar în vizită. Era o clădire frumoasă, iar Pittner Bacsi ştiu că a fost îndrăgit de toată lumea din oraş, fiind un dascăl foarte cunoscut. Pe unul din pereţii şcolii, îmi amintesc că era un ceas cu cadran solar, ceva deosebit pentru vremurile acelea şi care ar fi bine să fie păstrat şi după renovare.

Fotografia aceasta, din arhiva istoricului reşiţean Mircea Rusnac a fost realizată în anul şcolar 1929-1930, iar elevii din imagine sunt din clasa I-a germană. În mijloc este învăţătorul lor, cunoscut tuturor sub numele de Pittner Bacsi. Cu un an înainte, în 1928, îi decedase soţia, Ilka, născută în 1884, însă bunul dascăl a continuat să îşi facă cu devotament meseria în folosul concetăţenilor săi. Este absolut necesar să nu uităm de asemenea oameni din trecutul Reşiţei, care au făcut cinste oraşului într-o vreme când numele său era pretutindeni pronunţat cu respect.

Pittner este numele meu de fată, iar după divorţ m-am recăsătorit şi am devenit Nagler, după ce prima dată, din prima căsătorie, mă chema Grime. (n.r. alăturat prezentăm documentele din care reiasă legătura de familie a doamnei Ernestina Nagler cu familia Pittner).

Îmi amintesc că bunicul meu, din partea tatălui, Pittner Ioan a fost pompier în Reşiţa, iar celălalt bunic din partea mamei, un renumit vânător. El avea şi o şcoală de dans la Muncitoresc, în clădirea unde pe vremuri funcţiona şcoala germană; era prieten bun cu omul de afaceri Seuchenstein care avea fabrica de bere. În casa lui de pe strada Feroviarului avea un magazin alimentar, cunoscut de reşiţeni sub denumirea de „Vânătoru”, unde înstăriţii oraşului se adunau şi jucau cărţi. Pe vremuri, bulevardul era la Muncitoresc şi îmi amintesc din ce îmi povesteau părinţii că tinerii din Dealul Crucii, unde a locuit mama mea cu părinţii ei şi cei din Stavila, erau rivali. Băieţii dintr-un cartier nu aveau voie să curteze fetele din celălalt. Era veşnica răfuială între bogaţi şi săraci.

Eu acum am 80 de ani şi sunt încă pe picioarele mele, fac curăţenie, gătesc, fac rebus şi integrame, citesc foarte mult cărţi în limba germană, tricotez, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt încă în putere. Am muncit toată viaţa, nu am stat în pat nici atunci când am fost bolnavă.

Îmi doresc foarte mult să mai ajung să văd odată şcoala unchiului meu (n.r. Şcoala Pittner) şi locurile pe unde am copilărit. Găsesc foarte bună iniţiativa Primăriei Reşiţa de a renova acest obiectiv, dar i-aş ruga să ia legătura şi cu mine, ca unic descendent al familiei Pittner, am şi eu dreptul să ştiu ce urmează să se facă acolo şi să îmi exprim o părere, consider că aşa ar fi corect şi normal. Mărturisesc că, deşi am locuit doar în Reşiţa, nu am mai fost niciodată pe strada Furnalelor să îmi revăd uliţa copilăriei unde am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă.

Sunt etnică germană, cunosc şi maghiara şi în şcoală am făcut şi rusa, limbă care şi astăzi o stăpânesc destul de bine; ştiu să citesc, să scriu şi să traduc, dar mă descurc şi la matematică, mai ales la algebră, fizică, chimie şi limba română. În clasa a şaptea am primit chiar şi un premiu, de la profesoara mea de atunci de rusă, pentru sârguinţa mea de a învăţa această limbă. Am absolvit 8 clase în clădirea şcolii unde astăzi funcţionează Colegiul Naţional de Matematică-Fizică şi un curs de prim ajutor la Crucea Roşie, iar prin participarea la mai multe concursuri am luat 5 premii întâi. După ce am absolvit şcoala, nu m-am angajat imediat, am mai stat şi după un timp m-am căsătorit, iar la 19 ani mi s-a născut prima fiică. Să lucrez la modul serios am început abia după divorţ. Prima dată am fost la proiectări la UCMR la topometri, lucram cu un inginer din Bucureşti, pe urmă după o pauză de câteva luni, m-am reangajat la atelierul de probe al laboratorului chimic din CSR, la sectorul cel mai toxic, apoi am lucrat la serviciul pază de la sectorul investiţii, unde şef mi-a fost inginerul Pascu, care locuieşte aici în Moroasa (n.r. Iosif Alexandru Pascu); după un curs de calificare am lucrat ca zidar la OGA şi ICMMR, am fost şi recuziter la Teatrul de Stat din Reşiţa şi în sezonul estival, timp de 6 ani am lucrat pe litoral la Costineşti şi în Eforie. Chiar şi ca îngrijitoare la persoanele cu handicap am muncit pentru că aveam copiii de întreţinut şi aveam nevoie de bani. Toată viaţa am lucrat, eu nu pot să stau.

Octogenara Ernestina Nagler locuieşte astăzi într-un mic apartament din cartierul Moroasa al municipiului Reşiţa, alături de fiica ei, Isolde Nagler care a făcut pasiune pentru arhivarea documentelor de familie şi care păstrează cu minuţiozitate toate actele rudelor ei. De la ea am obţinut şi documentele care atestă legătura de rudenie cu familia pedagogului August Pittner şi care a mărturisit că din poveştile mamei ei şi navigarea pe site-urile de socializare a aflat de renovarea Şcolii Pittner. Este foarte mândră că autorităţile locale s-au gândit să reabiliteze acest monument istoric de referinţă pentru municipiul Reşiţa şi de faptul că implicată este şi mama ei ca ultimă descendentă a familiei Pittner. Isolde Nagler recomandă autorităţilor locale şi asociaţiilor implicate în proiect să nu le ocolească familia, să ia contact cu aceştia şi că bucuria va fi cu atât mai mare când la inaugurarea centrului, care va găzdui activități culturale și educaționale, vor putea participa poate şi nepoţii ei, dar şi mama ei, octogenara Ernestina Nagler, născută Pittner, o persoană foarte comunicativă care urează concetăţenilor săi, multă sănătate şi noroc în tot ceea ce intreprind.

Amintim că, după ce a scăpat ca prin urechile acului de demolare, Școala Pittner, una din clădirile-monument ale municipiului Reșița, va fi renovată cu peste 5 milioane de lei prin Programul RO-CULTURA, implementat în România de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu Directoratul Norvegian pentru Patrimoniul Cultural și Consiliul Artelor din Norvegia, în calitate de parteneri de program din Statele Donatoare, iar Primăria urbei de pe Bârzava are planuri mari cu această clădire emblematică, importantă atât din punct de vedere istoric, cât și din perspectivă arhitecturală, ajunsă astăzi o ruină.

Povestea familiei Pittner din Reşiţa Montană o puteţi afla sâmbătă, 12 februarie, în emisiunea „Oameni şi Locuri”, pe 105.6 FM, de la 15:15 în „Interferenţe pe frecvenţe”, program realizat şi coordonat de Oana Nicolae.