Vasile Alecsandri, Bardul de la Mircești, 135 de ani de la moarte!

La 22 august 1890 se stingea din viață, după o lungă suferință, la conacul său de la Mircești, Vasile Alecsandri, scriitorul care s-a bucurat în timpul vieţii, ca nimeni altul, de o admiraţie, recunoaştere şi popularitate neegalate până atunci.

Articol editat de Anca Bălălău, 22 august 2025, 20:21

S-a născut pe 21 iulie 1821 și a fost fiul spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. A urmat primii ani de şcoală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la Pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 şi-a luat bacalaureatul în litere la Paris. În anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.

A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 – 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.

În anul 1870, însuşi Mihai Eminescu i-a omagiat activitatea, închinându-i versuri memorabile în Epigonii:

‘’Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice,
Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice,
Ce cu basmul povestește – veselul Alecsandri,
Ce-nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri. ‘’

Vsile Alecsandri a călătorit foarte mult, de-a lungul Europei, revenind constant la Mirceşti, acolo unde îşi avea conacul, proprietatea, identitatea.

A fost prima persoană cunoscută, care a dezrobit rromii de pe moşia sa. A fost primul care a cules din folclor „Mioriţa”, a fost primul scriitor care a cunoscut succesul de public.

Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine, în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.

Participarea la Revoluţia de la 1848. Exilul şi activitatea unionistă

Începând din anul 1843 Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând pe majoritatea complotiştilor. Împreună cu mai mulţi colegi, Alecsandri reuşeşte să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov, apoi la Cernăuţi, unde colaborează la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”.

Ulterior, se retrage în exil. Împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică.

Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al statului (1850) şi membru în Comisia pentru reorganizarea învăţământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.

Alecsandri a desfăşurat o bogată activitate unionistă. A fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857. În anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripei liberale a Partidei Naţionale, însă acesta a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moşieri, care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărţi pământurile lor ţăranilor.

În final a fost formulată „soluţia” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.

Cariera diplomatică. Ministru de Externe al Moldovei

După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Aşadar, recunoaşterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la Paris.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabileşte la Mirceşti. Acolo rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice.

Activitatea literară şi publicistică

În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Naţional din Iaşi, editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica, iniţiator şi redactor al revistei „România literară”, membru al Societăţii „Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.

În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.

A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare. A fost deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878.

Vasile Alecsandri rămâne în istoria literară și politică a românilor ca poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Acesta a fost Bardul de la Mircesti, poet al unirii, care a îmbărbătat neamul românesc, ca nimeni altul.

Urmărește-ne și pe Google News