Un om, un actor, o poveste: Amza Pellea!

A plecat prea repede amestecând zăpăcitor dorul cu speranța, visul cu realitatea, viața cu moartea, lumea de aici cu cea de dincolo și parcă totul a căpătat atâta sens, parcă a vrut să ne arate că #Trecerea nu poate învinge dragostea de oameni și pofta de a râde zdravăn cu Nea Mărin din Băilești, că singurele care pot sări granița dintre lumi sunt iubirea și zâmbetul!

Articol editat de Anca Bălălău, 12 decembrie 2025, 06:40

Vineri, 12 decembrie, oamenii din Băilești își dau întâlnire la Fântâna lui Amza să bea o gură de apă în amintirea lui căci, ultima dorinţă a marelui actor iubit de un popor întreg, rostită pe patul de moarte, a fost ca oamenii să-i sape o fântână la Băilești ca să îşi potolească setea din fântână care îi poartă numele…
An de an, pe 12 decembrie, la Băilești, se organizează ” Sirul luminii lui Amza” – băileștenii cu candelele aprinse pleacă de la troiţa sa din centrul Băileştiului, trec pe la Fantâna lui Amza și merg la Casa Memorială Amza Pellea să aprindă o candelă.
Un gest pentru Amza, cel care ne-a luminat atâţia ani sărbătorile de iarnă şi, care, astăzi ne lipseşte foarte mult,
Spun bătrânii Băileștiului că ori de câte ori Amza se simțea trist, bolnav sau îl apuca dorul de Băilești, ruga prietenii să îi aducă la București o sticlă de apă din Băilești ….

‘’MULȚUMESC tuturor celor care vor aprinde o lumânare si vor bea o cana cu apa, pentru sufletul lui!
Mulțumesc echipei minunate de la Casa Memorială Amza Pellea ! Dumnezeu sa te odihnească, tată!‘‘ mărturisește fiica regretatului actor, doamna Oana Pellea!

A lăsat roluri memorabile, a construit un imperiu al teatrului și filmului românesc, a slujit limba și literatura română cu aura sa de Voievod!

„Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist. Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere,”spunea artistul.

„De dragul tinereţii, Amza Pellea a fost dascăl la Institut – adorat de studenţii pe care şi el îi iubea ca pe copiii lui – fără să se intituleze profesor universitar”, povestea regretata actriţă Sanda Toma.
Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă!

Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
De asemenea, a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din Craiovaîn perioada 21 martie 1973 – 24 septembrie 1974.

Pe scena Teatrului Naţional din Craiova a realizat, în perioada stagiaturii (1957-1959), 14 roluri în spectacole ca “Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, “Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, “Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu, “Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, “Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, “Hamlet” de Shakespeare, “Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu, “Soldatul Svejk” de Jaroslav Hasek, “Fântâna turmelor” de Lope de Vega.

La Teatrul de Comedie a creat personaje ca Brettschneider (“Svejk în al doilea război mondial” de Brecht – 1962), Pietro (“Umbra” de E. Svart – 1963), Manole (“Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul (“Capul de răţoi” de G. Ciprian – 1966), Platonov (“Un Hamlet de provincie” de Cehov – 1967), Voievodul Basarab (“Croitorii cei mari din Valahia” de Al.T. Popescu – 1969), Noah (“Arca bunei speranţe” de I.D. Sârbu – 1970), Hrisanide (“Interesul general” de Aurel Baranga – 1972), Hickok (“Buffalo Bill şi indienii” de A. Kopit – 1973).

Naţionalul bucureştean l-a distribuit pe Amza Pellea în roluri memorabile – Petre Dinoiu (“Comoara din deal” de Corneliu Marcu – 1977), Vlad Ţepeş (“A treia ţeapă” de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat la teatru a fost pe scena Teatrului de Comedie, în regia lui Gheorghe Harag – Muromski în “Procesul” de Suhovo-Kobilin, 1983.

Din bogata filmografie a lui Amza Pellea amintim: “Setea” (1960), “Darclée” (1961), “Tudor” (1963), “Pisica de mare” (1964), “Camera albă” (1965), “Neamul Şoimăreştilor (1965), “Răscoala” (1965), “Haiducii” (1966), “Dacii” (1967), “Columna” (1968), “Războiul domniţelor” (1969), “Mihai Viteazul” (1971), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), “Puterea şi adevărul” (1972), “Ultimul cartuş” (1973), “Nemuritorii” (1974), “Un august în flăcări” (1974), “Porţile albastre ale oraşului” (1974), “Un comisar acuză” (1974), “Stejar – extremă urgenţă” (1974), “Cantemir” (1975), “Tată de duminică” (1975), “Osânda” (1976), “Tufă de Veneţia” (1977), “Împuşcături sub clar de lună” (1977), “Accident” (1977), “Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), “Pentru patrie” (1978), “Revanşa” (1978),”Ecaterina Teodoroiu” (1978), “Nea Mărin miliardar” (1979), “Duios Anastasia trecea” (1980), “Casa dintre câmpuri” (1980), “Şantaj” (1981), “Capcana mercenarilor” (1981), “Rămân cu tine” (1982), “Cucerirea Angliei” (1982), “Imposibila iubire” (1983).

A jucat multe roluri în piese la teatru radiofonic, fiind un mesager al Radiodifuziunii Române către fiecare ascultător și a realizat memorabile scenete umoristice în emisiuni de televiziune.

A rămas în conștiința publicului prin rolul domnitorului din „Mihai Viteazul” și prin „Nea Mărin”, reușind în pelicula „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

A fost căsătorit cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova, cuplu binecuvântat cu o fată care le duce povestea mai departe, Oana Pellea.

Mi-e dor de Amza Pellea aşa cum mi-e dor de Nichita, un dor care doare de 42 de ani… a plecat Amza şi apoi în calitate de Voievod şi-a luat Menestrelul cuvintelor în zorii zilei de 13 decembrie, Nichita Stănescu, pentru a-l elibera de durerea unei lumi care avea nevoie să se lege ombilical de Dumnezeu… Doamne, câtă Îndumnezeire ar putea încăpea în noi… dacă nu am sărăcii de oameni…
Fie ca într-o zi dorinţa lor să se îndeplinească!

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro