Un an fără Valeria Seciu
Angelică,fragilă în aparență, Vali Seciu era mai degrabă o Antigona a Teatrului Românesc. Pentru fiecare respirație părea că are un cuvânt ce face parte dintr-o rugăciune .Ea reprezenta actorul fetiș al Cătălinei Buzoianu, marea iubire a lui Octavian Cotescu și parcă muza lui Blaise Pascal, care afirma:“ o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare”.
Valeria Seciu s-a născut pe 1 august 1939 în Bucureşti şi a fost o actriță de teatru, film, radio, voce și televiziune din România. Vali Seciu a absolvit Facultatea de Teatru de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, în 1964, la clasa profesorului A. Pop Marțian, asistent Octavian Cotescu, cu rolul Rosalinda din spectacolul cu piesa “Cum vă place” în regia lui Octavian Cotescu.
A debutat în anul 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. S-a remarcat sensibilitate şi rafinament, fragilitate şi forţă de compoziţie in roluri memorabile in teatru si film, dar şi în colaborările cu Radio Romania pentru emisiunile de teatru radiofonic.
Regretata Cătălina Buzoianu mărturisea:
„Vali a fost întotdeauana o actriţă foarte interesată de ceea ce a făcut, foarte pasională pentru munca ei. Nu pot să uit că în Maestrul şi Margareta se căţăra pe pereţi, pe piloane, cu mult înainte de Au pus cătuşe florilor.
Vali avea o anumită vârstă, dar a făcut totul fără să aibă niciun fel de prejudecăţi cu ce are de făcut. Cred că Vali aduce lumină, este o lumină, se transfigurează, ne-am completat cu adevărat“.
La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg, montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul “Lungul drum al zilei către noapte (E. O’Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shekespeare, regia Andrei Șerban, fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.
A fost căsătorită cu pedagogul şi artistul Octavian Cotescu.
În anul 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru. Născut într-o familie de mari artişti, Alexandru a împlinit un destin aparte, luînd calea desăvârşirii prin credinţă, astăzi, fiind călugăr la Muntele Athos şi purtând numele de Monahul Daniil, numărându-se printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice „Everghetinos”.
Despre soțul și mentorul său,Octavian Cotescu, afirma:
’’ A fost un profesor foarte, foarte bun, pentru că avea „școala” Bulandra. Fiind angajat la teatrul din Splai, i-a avut alături pe Lucia Sturdza-Bulandra, Fory Etterle, Clody Berthola, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și ei aveau un fel anume de a juca, de a privi un text, iar asta l-a ajutat și pe el să fie un bun dascăl, care să știe ce să facă întotdeauna cu un începător.
Nu a fost un moment exact când ne-am îdrăgostit, lucrurile s-au petrecut în timp, dar aproape terminasem facultatea, eram în anul IV și, la scurtă vreme după absolvire, în 1964, ne-am căsătorit.
A fost o experiență foarte interesantă, pentru că el a continuat să-mi fie profesor, dar a făcut-o într-un mod extrem de delicat. N-am simțit în nicio clipă presiune sau o lecție continuă.Azi, i-aș mulțumi pentru delicatețea lui, pentru umorul său, pentru bunătatea pe care o avea, dar nu în sensul de a face neapărat fapte bune, ci era bun pur și simplu. Oamenii simțeau asta și erau atrași de farmecul lui, avea o căldură interioară imensă, pe care o degaja natural, fără „teatru”, în jurul său.’’
Fragilă și generoasă prin seriozitatea meșteșugirii fiecărui rol în parte, a devenit o metamorfoză a personajelor lui Cehov, sau Ibsen, un ADN al trăirilor în diapazonul grației atinse de cel de pe scenă și din sala de teatru, cu fiecare spectacol născut și binecuvântat cu eternitatea teatrului, fiindcă cei aleși indiferent câti ani au, niciodată nu își pierd frumusețea. Au mutat-o de pe fețele lor, în inimile lor.
Valeria Seciu, mărturisea: “Nu poţi fi artist dacă nu eşti şi un Om. Publicul te vrea aşa – într-un fel nu totdeauna făţiş, manifest, totuşi foarte agresiv – simte nevoia unei comunicări cu tine şi dincolo de personajul tău, cu tine ca om. E o stare de aşteptare, de “pândă”, de receptivitate reciprocă, pentru că şi noi, la rândul nostru, îl solicităm altfel. Dar el e parcă mai devorant”.
Actrița a plecat dintre noi în toamna anului trecut, pe 6 septembrie 2022. Ea a trăit singură o vreme îndelungată, refuzând să se mai căsătorească după moartea soțului ei, actorul Octavian Cotescu.
Acum, într-o distribuție în lumea fără de dor, Marele Regizor cu siguranță i-a dăruit scena din care nu lipsește niciun mare actor plecat și se bucură de protecția celui ce i-a dăruit cu sinceritate întreaga sa iubire, Octavian Cotescu, pentru că nu e așa, Dumnezeu este iubire și iubirea nu cade niciodată!
