Poldi Bălănuță, 89 de ani de la naștere

„Dacă a lupta înseamnă a da din coate, nu mă interesează să lupt. Nici atitudinea de conjunctură nu e o formă de luptă pentru mine. Pentru că nu cred în ceva menit să răspundă unui moment, nu să dureze în timp. Cel puţin aspiraţia asta trebuie să o avem: să dureze ceea ce facem. Chiar şi aşa cum este perisabilă arta asta a mea, dacă o fac cu credinţă, ea rămâne în amintirea unor oameni; şi dacă oamenii aceia au fost mai buni cinci minute e bine, şi vezi, uite aşa se leagă şi devine verigă în lanţul acesta al umanităţii râvnite”… spunea Leopoldina Bălănuță, Poldi pentru prieteni.

Articol editat de Anca Bălălău, 10 decembrie 2023, 19:46 / actualizat: 11 decembrie 2023, 12:01

A văzut lumina zilei, acum 89 de ani pe 10 decembrie 1934, ca fiică de preot, născută pe meleagurile Vrancei, cu menirea de a stârni multe suflete să-și consolideze regăsirea prin artă, prin frumos. Fie de la radio, televiziune sau de pe scena Teatrului Mic, Poldi ,cum o numeau prietenii, a fost vocea rafinată, aristocrată și cerebrală a sentimentelor umane prin intermediul personajelor sau versurilor pe care le confirma într-o atingere a respirației sale artistice.

Leopoldina Bălănuță a fost Vocea umană din secolul trecut a teatrului românesc, fiindcă menirea sa a fost a se apropia de un “teatru pur”. În concepția ei, actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului! Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Poldi a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri.
Nicicând, versurile lui Nichita Stănescu nu au fost mai limpezi și mai bine descifrate decât în rostirea ei. L-a iubit la fel de mult pe Eminescu, dar a fost aproape, îndeosebi, de poeții contemporani care pledează pentru frumos și adevăr: Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș.

Jumătatea ei pământeană a fost actorul Mitică Popescu, iar unirea lor religioasă a înfăptuit-o preotul și tatăl actriței, în anul 1977, Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani. Dragostea lor a fost una peste granițele obișnuinței, a fost una cerebrală și puternică, fără risipiri și angoase, Poldi mărturisindu-i soțului său cu o sfâșietoare tandrețe:“Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea”

Leopoldina Bălănuță a mântuit modestia cu puternica sa educație artistică și umană, a deschis zorii rafinamentului și rezistenței prin cultură:
„Am fost trasă de urechi să merg dreaptă şi nici în ziua de azi nu merg dreaptă. Mi s-a spus că nu ştiu să mă îmbrac, că sunt şleampătă, că n-am nicun lucru de valoare în casă. Dar eu nu m-am supărat. La mine astea intră într-o zonă neutră. Nu contează. Ceea ce contează pentru mine, lucrul pe care trebuie să-l spun ca să mă fac bine înţeleasă, este puterea de a aştepta. De la lucrurile mici la lucrurile mari. De la autobuzul 31 la un rol minunat. Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.

A părăsit scena vieții pe 14 octombrie 1998.
Poldi rămâne o voce unică în istoria teatrului românesc, un artist devotat și sublim!