„Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături și ține-mi capul strâns să nu tresar […] Inspiră ţipătul care-l expir”, mărturisește aniversata zilei, Ana Blandiana cea care, după Nichita Stănescu (născut tot în luna martie laureat în anul 1982), este cel de-al doilea poet român laureat al unui important premiu de poezie internațional, „Cununa de aur“, acordat de festivalul „Serile de poezie de la Struga“, din Republica Macedonia.
Familia si prietenii îi spun Doina. Pseudonimul literar a fost luat de la numele satului Blandiana în care s-a născut bunica materna a scriitoarei.
Este timișoreancă prin naștere, 25 martie 1942, provenind dintr-o familie ce a luptat pentru România, Gheorghe Coman, tatăl poetei, era licențiat în drept și teologie, profesor la Liceele „Diaconovici-Loga” si „Mihai Viteazul” din Timisoara. A participat în calitate de preot cu grad de maior la eliberarea Transilvaniei de nord, a Ungariei și Cehoslovaciei, iar dupa război a fost profesor la liceul „Partenie Cosma” din Oradea.
În anul 1944, părinții s-au mutat la Oradea , unde tatăl a lucrat ca preot la catedrala ortodoxă Biserica cu Lună . După preluarea comunistă, tatăl a fost arestat ca „dușman al poporului”. La scurt timp după eliberare, în 1964, a murit într-un accident de circulație.
„Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică”, afirma poeta mai târziu…
În Oradea, Otilia Coman a urmat școala elementară, 1949-1952 și liceul, 1952-1959. Copilului unui „dușman al poporului”, deocamdată i s-au refuzat studiile la Universitatea din Cluj-Napoca.
Încă din gimnaziu, Ana Blandiana a citit mult, dovedind o inteligență precoce și a participat la cenacluri literare. A primit premii școlare în urma participării la concursurile literare pentru elevi și debutează în revistele de copii.
În anul 1959 a debutat oficial în revista Tribuna din Cluj cu poezia Originalitate unde a semnat pentru prima oară Ana Blandiana.
În anul 1960, devine soția regretatului scriitor Romulus Rusan, iar în 1964 începe să scrie la revista Contemporanul condusa de George Ivascu, unde a deținut ani de zile rubrici permanente. În același an publică și primul volum de versuri intitulat „Persoana întâia plural” și devine studentă a Faculății de Filologie a Universității din Cluj pe care o termină în 1967.
A scris și la revistele Viata Studențească și Amfiteatru. În anul anul 1969 a primit, pentru volumul de poezie „A treia taină”, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, premiu obtinut și în anul 2000 pentru volumul „Soarele de apoi”.
„În viaţa mea, verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important, încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte„ afirmă Ana Blandiana în ”Autoportret cu palimpsest.”
Laureată a prestigiosului Premiu Herder, la Viena, Ana Blandiana a trecut prin nenumărate întâmplări ale destinului…
Internată în spital din cauza unui ulcer, a scăpat cu viaţă după cutremurul din 4 martie 1977, blocul în care locuia ea şi actorul Toma Caragiu, prăbuşindu-se, iar Romulus Rusan,partenerul său de viață, a fost unul dintre puţinii supravieţuitori găsiţi sub ruinele imobilului.
În anul 1984 a fost interzisă de regimul ceauşist, din cauza publicării a patru poezii, dintre care una conţinea celebrul vers “Eu cred că suntem un popor vegetal”, poemul ajungând în scurtă vreme un fel de manifest dizident.
În ultimii ani ai regimului comunist, face valuri cu personajul “motanul Arpagic”, unul dintre eroii versurilor dedicate de poetă copiilor, dar pe care toată lumea, de la cenzură, la simpatizanţii scriitoarei, îl asociază cu Nicolae Ceauşescu.
Ana Blandiana este membru fondator al Alianței Cetățenilor și inițiatorul Clubului PEN Român , prezidat de ea.
Împreună cu soțul ei a fondat Memorialul pentru revizuirea trecutului comunist Sighet, Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet,), un centru de cercetare, expoziție, muzeu și conferințe din nordul orașului românesc Sighetu Marmației. Scopul de a expune crimele comunismului în țară, de a le înregistra științific și de a face publice rezultatele.
„În acest moment, când adevărurile istorice sunt contrafăcute sub ochii noştri, iar implicarea în filmul de artă este aproape o aventură, cred că avem datoria să salutăm investiţia de curaj, de altruism şi, da, de utopie a realizatorilor”, scria Romulus Rusan în cronica de film „Sindromul Timişoara – Manipularea”
Ana Blandiana este autoarea a multor volume apreciate de poezie, dar și a două volume de nuvele fantastice: Cele patru anotimpuri, 1977 și Proiecte de trecut, 1982, a unui roman „Sertarul cu aplauze”, a șapte volume de eseuri și douăsprezece volume de versuri, publicate în limba română și traduse în 23 de limbi străine.
Lucrările sale au apărut în țări ca: Germania, Franța, Italia, SUA, Norvegia, Suedia, Albania, Marea Britanie, Rusia, Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Serbia și Bulgaria.
A susținut numeroase lecturi, simpozioane și prelegeri în străinătate: Germania, Marea Britanie, Franța, Olanda, Norvegia, Austria și a ținut conferințe la numeroase universități, inclusiv Roma, Berlin , Paris , Viena, Praga , Heidelberg , Tübingen, Hamburg și Köln.
Este și una dintre personalitățile apreciate ale Academiei de Poezie „Stephane Mallarme”.
„Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi atât de mulţi materiale sintetice”, mărturisește Ana Blandiana…
Poezia sa tulbură, cicatrizează și în final vindecă… răstălmăcește verbul în chinurile facerii versurilor până ajunge să îl răcorească în lacrimă…
La mulți ani, Ana Blandiana!
