Personalitatea zilei: Amza Pellea
A lăsat roluri memorabile, a construit un imperiu al teatrului și filmului românesc, a slujit limba și literatura română cu aura sa de Voievod!
Articol editat de Anca Bălălău, 12 decembrie 2022, 12:37
‘’12 decembrie…
Tată,
39 de ani de când te ai mutat la Domnul…
Cu trecerea timpului…dorul se mărește, cuvintele iși pierd sensul…cu trecerea timpului nu mi mai rămâne nimic decât iubirea asta ce îmi explodează in întreaga ființă.
Iti mulțumesc ca te ai cuibărit in mine si te simt in fiecare clipă a vieții mele!
Dumnezeu sa te tina in Lumina Lui!
Te iubesc, tată!
Oameni buni, vă mulțumesc că nu l uitați si ca il iubiți. Prin iubirea voastră AMZA CONTINUĂ SA TRĂIASCA..
Aprinderi o lumânare si oferiți un pahar de apă in memoria lui.
Dumnezeu ne răsplătește după iubirea ce o răspândim in jur.
Vă mulțumesc!’’, se mărturisește fiica marelui artist, Oana Pellea pe pagina sa de socializare.
Amza Pellea a jucat în film şi teatru roluri care descriau fiecare român, de la Decebal, Mihai Viteazul, Ipu sau Nea Mărin. A pus în temelia culturii române sămânţa care să prevestească vlăstari, indiferent de vreme sau vremuri, aşa cum spunea: :
„Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist. Omul care m-a marcat pe viaţă a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ţi-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înşişi, eşti obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ţi l-ar cere.”.
„De dragul tinereţii, Amza Pellea a fost dascăl la Institut – adorat de studenţii pe care şi el îi iubea ca pe copiii lui – fără să se intituleze profesor universitar”, povestea îndrăgita actriţă Sanda Toma. Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă!
Rădăcinile lui Amza sunt în glia românească şi sprijină eternitatea pe țărâna lacrimii brăzdată de Dorul din care Îngerii şi-au făcut veşminte de sărbătoare pentru a ne lumina streşinile sufletullui spre vindecare…
Mi-l amintesc şi nu sunt singura, într-un interviu cu Tudor Vornicu, când mărturisea cu uimirea şi inocenţa unui copil că, unul dintre oştenii lui din localitatea natală i-a adus mulţumiri pentru că atunci când îl joacă pe Nea Mărin se uită în ochii lui din televizor… Amza aşa era. Îl simţim cum se uită în ochii noştri printre razele soarelui sau mărgăritarele ploii. Priveşte în sufletul poporului său cu sfială, înţelepciune şi umor, poate că uneori cu mirare… cu o tristă mirare a celui care a plecat mult prea devreme să îi spună lui Dumnezeu în româneşte povestea unui popor rămas prea timpuriu fără Voievod.
Mi-e dor de Amza Pellea aşa cum mi-e dor de Nichita, un dor care doare de 39 de ani… a plecat Amza şi apoi în calitate de Voievod şi-a luat Menestrelul cuvintelor în zorii zilei de 13 decembrie, Nichita Stănescu, pentru a-l elibera de durerea unei lumi ce avea nevoie să se lege ombilical de Dumnezeu… Doamne, câtă Îndumnezeire ar putea încăpea în noi… dacă nu am sărăci de Oameni…
Fie ca într-o zi dorinţa lor să se îndeplinească !
Și românii nu își uită Voievodul… continuă să-l iubească!
