Nicu Vladimir a fost unic! Orice alt cuvânt ar cădea ca o stea ce anunță moartea cuiva, ori artistul nu moare niciodată!

Vladimir Nicu – 8 decembrie 1950 -10 octombrie 1995: „Așa am spus atunci – lupii ies la drum, am spus și – taie-ți drum în drum. Privire biciuită de fiecare picătură de vină/ cântec biciuit de fiecare bătaie de inimă „, scrie cea care i-a fost jumătate de destin, Anda Niculina Pitti;

Articol editat de Anca Bălălău, 8 decembrie 2022, 21:32

Sunt artiști a căror amintire seamănă cu focurile aprinse în toamna copilăriei… ard, ard, ard și văpaia focului transformă lacrima în jar. A fost Nicu Vladimir, până într-o zi de 10 octombrie 1995, dar scurta sa trecere printre oameni a lăsat urme care au luat forma sufletului său.

“În ceea ce privește propria-mi creație, consider că în cele două decenii de activitatea am fost întotdeauna consecvent principiului estetic afirmat de la început, compunând și cântând cântece în care importanța cuvântului este egală cu aceea a structurii melodice – ritmice, acestea neputând fi separate fără amputarea valorică și semantică a produsului. Tematic, toate cântecele compuse și cân-tate de mine sunt extrase din experiența personală de viață (singura cu adevărat cunoscută) oglindind prin transfigurarea artistică propriu-mi proces de cunoaștere a lumii exterioare și interioare, gândurile, meditațiile, complexul de idei izvorât din multiplele relații om – societate, om – natură, om – idee și om – materie, dragoste – moarte, pace – război (ca periocol apropiat), sin-gurătate – contopire cu universul, om – realitate și om – irealitate, om – univers și om – patrie, omul – ființă cosmică etc. etc., în care termenul “OM” mă desemnează chiar pe mine, cel care trăiește diferite etape ale unei vieți pe care încearcă s-o înțeleagă și să restituie în formă artistică înțelesurile dobândite”, se mărturisea NICU VLADIMIR, în anul 1986 în “Memoriu de activitate”.

Artist plastic și musician a îmbinat culorile pe ritmurile muzicii sub mantaua hamletiană a poeziei, o poezie subtilă smulsă din pleoapa sângerândă a sufletului său niciodată deslușit pe înțelesul tuturor… o pasăre rară al cărei zbor sfâșia lumina jertfind-o pe apusul destinului său.
Nicu Vladimir a fost unic! Și după acest verdict, nu mai există dreptul la replica, fiindcă orice alt cuvânt ar cădea ca o stea ce anunță moartea cuiva, ori artistul nu moare niciodată.
Trecerea sa prin lume a început pe 8 decembrie 1950 și s-a încheiat pe 10 octombrie 1995.

A fost absolvent al Institutului de Arte Plastice “N. Grigorescu” din București, secția pictură, promoția 1975, apoi grafician la ICSITE București.
Împreună cu elita folkului românesc, Mircea Florian, Dorin Liviu Zaharia, Marcela Saftiuc, Valeriu Sterian, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă etc. a reprezentat unul dintre “pilonii” principali ai “mișcării folk” din România.
A publicat poezie în Luceafărul, Orizont și Tribuna.
A luat Premiul I la “Primăvara Baladelor”, ediția I-a (aexae-quo cu Mircea Vintilă) și a avut peste 200 de apariții în spectacole rock șI folk, Cenaclul Flacăra,Piața Universității, dar a făcut și înregistrări la Radio Cluj.
După dispariția sa, în anul 2010 a fost publicată o carte+CD intitulată „Lucrătorul ostenit” (îngrijită de Daniel-Silvian și Petre Emil Kindlein, ed. Blumentha.
Grupul Pasărea Colibri a înregistrat cântecul lui „Ce de lupi se înconjoară” pe albumul ”Cântece de bivuac”.

La 44 de ani inima sa încătușată în geniu și disperare s-a eliberat și bate undeva în eternitatea lumii acesteia care l-a iubit, l-a uitat, l-a venerat sau adăpostit undeva într-o culoare a dorului pe șevaletul unui tablou neterminat…
Fosta sa soție, Anda Niculina Pittiș, l-a pomenit ca pe un surâs ucis de suferință: ’’ Vladimir Nicu, Lucrătorul ostenit, vei fi ajuns Acasă? (1950-10 oct.1995) Odihnește-te în pace!’’

Foto: Sanda Niculina Pittis