Diana Oța s-a născut pe 21 octombrie 1990. Absolventă a Liceului Traian Vuia, din Resița și a Facultății de Fizică, și-a încheiat studile universitare cu un master în astrofizică. O pasiune deosebită i-a valorificat menirea de dascăl, deoarece, Diana este –trubadurul- vocației sale pe toate continentele lumii, conturând cu fiecare tărâm, imaginea voluntarului, care unește și nu desparte, prin altruismul său, Oamenii de pe toată planeta!
Încep, cu stângăcia emoției, cu mulțumirea celui ce încearcă să călătorească, fie și virtual, cu o tânară frumoasă și liberă. Liberă în a-și dezvolta altruismul, în a-și dărui, voluntar, compasiunea și reverența în slujba Binelui…
Și drumul lung începe cu cel scurt.Când ai început această nouă etapă din viaţa ta ?
Am început serios în 2013 când am plecat singură în Indonezia ca şi voluntar la o şcoală islamică de stat. Părinţii m-au susţinut 100%, deşi la început au fost, uşor, sceptici.
Ce iei cu tine, atunci când pleci într-o astfel de misiune? Cărți, fotografii, amintiri ?
Prima dată, când am plecat, am luat cu mine o grămadă de lucruri inutile. Haine, cât mai comfortabile, sunt recomandate, cărţi şi o minte cât mai deschisă. Este important să şti sau să inveţi să apreciezi şi să accepţi ce e în jurul tău. Am auzit oameni plângându-se de căldura în Thailanda. Şi mie îmi vine să fac asta des, dar e o risipă inutilă de energie, pentru că nu schimbă cu absolut nimic faptul că acolo e cald.
Dacă, fie și pentru o zi, ai putea schimba întreaga lume, cu ce ai începe?
Mi-ar plăcea ca lumea să nu se concentreze atât de tare pe făcut bani, statut social şi alte obiceiuri superficiale, ci să pună accent pe compasiune şi valori morale. Să creştem ca şi indivizi este foarte important. Plecatul în lume te invaţă atât de multe în comparaţie cu ce învăţăm la şcoală sau la birou.
Nu așteptați lideri. Faceți ce e de făcut singuri, fiecare în parte, este o deviză a voluntariatului?
Liderii îşi au rolul lor, pot ameliora puţin haosul deja existent, dar depinde şi despre ce lideri este vorba. Am dat peste grămezi de corupţie în ultimele luni care m-au afectat direct şi indirect.
Miracolul nu este că faci toate astea, ci faptul că ești fericită făcând ?
Sunt foarte fericită făcând toate astea. De India m-am indragostit cel mai tare până acum. Varietatea de culori şi oamenii pe care i-am întâlnit, chiar m-au ajutat să cresc în doar cateva zile. Nu am mai fost aşa fericită de mult timp încoace; a avut un impact enorm asupra mea!
“India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber”, spunea Mircea Eliade, despre India.
Dintr-o iubire imposibilă, desparţită de continente, religii şi principii, s-au născut două romane de dragoste din categoria celor de excepţie: Maitreyi şi Dragostea nu moare. Sunt două mărturii extraordinare ale aceleiaşi poveşti, zidite prin cărămizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade şi bengaleza Maitreyi. Cum iţi imaginezi povestea lor de iubire?
Pot asocia puţin Maitreyi cu un cuplu ce l-am întâlnit în India. Un băiat musulman de 23 de ani cu o fată hindu de 22 de ani care îşi petrec timpul impreună de aproape 5 ani, dar nu pot face public acest lucru. Afecțiunea în public este un lucru destul de tabu, iar familiile lor nu ar accepta niciodată această relaţie, în mod special din cauza diferenţelor religioase.
Eşti o “fereastră într-un zid”, care lasă Lumina să intre în sufletele oamenilor…”rara avis” într-o lume care aparent se limitează în a-şi forţa destinul …
Reşiţa călătoreşte cu tine…ADN-ul românesc reşiţean, prin tine deschide inimi, atinge lacrimi, mângaie suferinţe….care este sentimentul ce te stăpâneşte?
Fiecare om în parte pe care-l intâlnesc are câte un impact asupra mea. În ultimele 6 luni am avut parte de două persoane, pe care le-am simţit că m-au inspirat cu adevărat.
Voluntariatul în România este, sau ar trebui să fie, o parte a culturii civice? Ce mesaj ai pentru cei care vor să te urmeze?
Volunariatul în sine, cred eu că nu are nici un impact real asupra societății, dar ca și experiență personală este extraordinar, de aceea recomand cât mai multor oameni să meargă pe aceasta cale măcar o dată.
Întâlnirea cu alte culturi, civilizaţii, de ce nu şi alte clime….te afectează?
Clima are şi ea un impact pozitiv. Nu mi-a plăcut niciodată iarna cu adevărat, aşa că pot spune că mă bucur că sunt tempetaruri mari, deși au existat câteva momente în care am simţit că o iau razna de la căldura şi umezeală.
Poţi să ne povestesti cea mai grea întâmplare trăită?
Dar cea mai frumoasă?
Întâmplari grele nu am avut aşa multe. Au existat momente când m-am simţit copleşită din cauza barierelor de comunicare. Drumul de la aeroportul din Goa până în staţiune a fost copleşitor. Când am ajuns în aeroport am aflat că toţi taximetriştii din stat se aflau în grevă, aşa că am decis să caut un autobuz. Fiecare om, pe care-l întrebam unde să găsesc autobuz mă trimitea în alta parte. Pâna la urmă m-am urcat în ceva autobuz unde am dat de un tânar indian foarte prezentabil care spera să gasim totuşi un taxi care să ne ducă pâna în staţiune. Am găsit un taxi care a fost pregătit să ne ducă până la jumatatea drumului, dar nu mai departe pentru că nu putea trece cu maşina printre oamenii care protestau pentru că ii era frică că va fi recunoscut. Eh, până la urmă a fost recunoscut mult mai repede decât sperase de un motociclist agresiv, care a început să conducă în paralel cu noi pentru câteva minute pâna când taximetristu’ a renunţat şi ne-a lăsat undeva într un câmp. Fără internet pe telefon şi orice idee de unde trebuia să ajung, mi-am dat seama că cea mai bună soluţie este să mă lipesc de Vik, indianu’ din autobuz. Asta am şi făcut. Am ajuns într un sătuc unde m-am trezit înconjurată de un număr exagerat de câini vagabonzi şi indieni care de-a dreptul se holbau la mine. Pe lângă toate astea, Vik şi-a lăsat bagajele cu mine şi a plecat să caute taxi. Într- un final a făcut rost de o persoană care a fost dispusă să ne ducă până la hotel, dar care a spus că nu poate veni singură şi mai trebuie să ia doi indieni în maşină. Am ajuns cu bine, dar a fost o după masă înspăimântătoare. Îi datorez super mulţumiri lui Vik.
Poate că asta a fost şi una dintre cele mai frumoase întâmplări trăite, deşi au fost multe, aşa că e greu să aleg. . Sau m-am trezind mâncând viermi la un festival de flori. Spre surprinderea mea au fost chiar delicioşi. Altă dată am plecat cu un prieten să savurăm o bere undeva în pădure şi ne-am trezit înconjuraţi de oameni dintr- un trib. Sunt multe…
Cum închegi dialogul cu alți voluntari, din alte țări ?
Am petrecut două zile cu o persoană din Rusia care habar nu avea de
engleză şi ne-am petrecut zilele folosind google translate. Două zile foarte amuzante!
Când eşti singură, de cine iţi este dor?
Dor cu adevărat mi se face de mama mea uneori, dar există Skype și există avioane şi dorinta ei de a explora locuri, aşa că ne vedem relativ des.
Mi se mai face dor de o prietenă din copilărie pe care sper să o văd în Thailanda cât de curând. Plus, dor de anumiţi oameni pe care nu îi mai pot vedea, dar mă gândesc des şi cu drag la ei!
Eşti un “diapazon”românesc care rezonează în oglinda timpului cu veşnicia acelui uman şi preţios sentiment-Iubirea.
Iubirea pentru semeni, pentru principii, pentru generozitate, pentru Dumnezeu! Suntem mândri şi mai buni prin tine şi cu tine!
Îţi multumim, Diana Oța!
Epilog:
„Sunt bucuroasă pentru că face ceea ce îi place, am încredere în decizile pe care le ia, pentru că este curajoasă și puternică! Diana știe că sunt mereu alături de ea”, ne-a mărturisit Adina Oța, mama tinerei noastre invitate.
Anca Bica Bălălău
