Marcel Iureș la 75 de ani!
Oare de ce există actorii?
Articol editat de Anca Bălălău, 2 august 2026, 12:13
De ce răspund ei tăcerilor noastre, de ce pun coroana de spini pe sufletele noastre atunci când nu mai avem puterea de a striga sau de a pleca, de a pierde sau de a câștiga dorința de a trăi sau pur și simplu de a supraviețui?
Pe care scenă sau eșafod așează întrebările inutile sau nerostite, încă?
Uneori, sunt obosiți de obosiți de spectacolul ieftin al lumii, alteori preferă tăcerea unui rol care doare… Și totuși, nu știm de ce există actorii, fiindcă răspunsul o dată găsit, ar anula toate celelalte întrebări…
Astăzi, un mare actor împlinește 75 de ani, Marcel Iureș!
„Arta este Libertatea de a alege e ceva ce produce emoţie, produce mult bine în jur, nu aşteaptă niciun fel de răsplată sau răspuns. E ca un izvor care nu se gândeşte unde va ajunge. El a luat decizia să curgă, fie că ajunge în deşert, în gura unui leu sau într-o chiuvetă” afirmă Marcel Iureș, actorul român apreciat şi la Hollywood, născut într-o zi de 2 august, 1951 la Băileşti, judeţul Dolj.
Poartă numele bunicii după tată, Iureş, fiindcă s-a supărat tatăl său pe bunic şi aşa a plecat din Băileşti un Iureş în teatrul românesc.
Artist al generaţiei ’80, o generaţie redutabilă atât în literatură, poezie, arte vizuale, muzică cât şi în teatru şi film, a absolvit în anul 1978 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, dar debutul şi l-a făcut încă din studenţie, în 1975, când a jucat în spectacolul „Ferma’’. După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. La Bucureşti a jucat la teatrele Bulandra şi Odeon. Debutul său în film s-a petrecut în 1978, în „Vis de ianuarie’’, în regia lui Nicolae Opriţescu, unde interpreta rolul lui Franz Liszt.
Despre momentul în care a realizat că dorește să fie actor și despre modelele vieții sale, Marcel Iureș mărturisește:
„Pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Și m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fasci-nat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. De aici a cam pornit totul.(…) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din fap-tul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă.”
Marcel Iureş este unul dintre actorii români contemporani care au o foarte bună vizibilitate internaţională datorită filmului. A jucat rolul lui Alexander Golitsyn în „Mission Impossible’’. Mai apoi l-a interpretat pe Dusan Gavrich în „The Peacemaker’’ „Hart’s War’’, „Pirates of the Caribbean: At World’s End” şi în „Isolation”.
Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Amen”, „Războiul lui Tom Hart”, „Misiune: Imposibilă”, „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului” și „Pacificatorul”.
Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune, înainte de anul 1990, dar și în teatrul radiofonic național.
În ciuda ofertelor din străinătate, Marcel Iureș a rămas profund legat de cultura națională. În 1995, a fondat Teatrul ACT, prima scenă independentă de teatru din România. Artistul a refuzat adesea roluri importante la Londra sau în SUA pentru a continua să creeze și să joace în limba română.
Invitat al emisiunii Boema, Marcel Iureș ne-a mărturisit și despre dascălul său din facultate, regretatul Marin Moraru care aprecia actorul cult:
„N-am apucat să stăm de vorbă, dar mi-a dat semne că sunt cumva favoritul lui”…
Conştient că este un actor respectat şi de ascultătorii Radio România Reşiţa, a mărturisit:
„Păi nu pentru public trăim? Să facem bucurie oamenilor.Le doresc să fie sănătoși, să-și țină mințile în cap, cum le au, că acolo sunt și să se mai și opună la prostii.Cred că primăvara sunt splendide dealurile din jurul Reșiței, să nu accepte nicio-dată să se taie copacii de aceste dealuri.Două generații durează să crească o pădure la loc.Neapărat mă voi întoarce aici, la Reșița. Radioul este mai puternic decât televiziunea.Analizatorul numit auz-ureche e mai tare decât ochiul, pentru că nu e saturat, e un organ nesaturat,ochiul e saturat.În ureche e un capitol nescris în permanenţă, e o libertate uriaşă.Dar e foarte bine.Vă mulțumesc. Doamne ajută”.
Oare de ce există actorii?
Poate pentru că ei învie în noi acest sentiment de rezistență și dorință care este exact acest efort necontenit de a ne ridica. Şi numim ridicare orice înseamnă înţelegere în profunzime a trecerii noastre prin lume…
La mulți ani, Marcel Iureș!
sura foto: Cinemagia/Facebook