Mai săraci cu un actor-Adela Mărculescu!

A mai căzut o cortină… pe colbul scenei urmele pașilor se estompează încet-încet… încă un actor a devenit poveste-Adela Mărculescu!

Articol editat de Anca Bălălău, 23 iulie 2026, 18:43

‘’Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti este astăzi în doliu. Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață marea actriță ADELA MĂRCULESCU, o figură de o distincție aparte, a cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori.

Formată la școala maestrului Alexandru Finți (promoția 1959), Adela Mărculescu a devenit actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în anul 1964, scenă căreia i-a rămas credincioasă mai bine de 60 de ani și pe care a slujit-o cu o dăruire exemplară, până în ultimele clipe ale vieții.

De la debutul său pe scena Naționalului în „Înșir’te mărgărite” (1964), Adela Mărculescu a întruchipat zeci de personaje din dramaturgia națională și universală, colaborând cu cei mai mari regizori români.

A fost Epancina Aglaia în „Idiotul” de F.M. Dostoievski (regia Alexandru Finți, 1969), Ana în „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Finteșteanu, 1971), Dona Diana în piesa omonimă a lui Camil Petrescu (1973), Margareta Aldea în „Gaițele” de Al. Kirițescu (1977) și Mioara în „Idolul și Ion Anapoda” (regia Ion Cojar, 1985).

A marcat istoria teatrului românesc prin rolul Clitemnestra în memorabilul spectacol „Electra – O trilogie antică” (1990), montare de referință internațională, în regia lui Andrei Șerban.

A strălucit în roluri de o mare profunzime psihologică, precum Tituba în „Vrăjitoarele din Salem” (regia Felix Alexa, 1991), Stela Campbell în „Dragă mincinosule” (1998), Olga în „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003) sau Alexandra del Lago în „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams (2005).

Adela Mărculescu a ars pentru teatru cu o vitalitate exemplară, refuzând să părăsească scândura pe care a iubit-o atât de mult. Până în acest an, publicul s-a bucurat de prezența sa pe scenă în repertoriul curent al Teatrului Național din București: Doamna Boyle în „Cursa de șoareci” de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn) și Chiriachița în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (regia Dan Tudor).

A jucat în numeroase filme („Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Surorile”), fiind remarcată pentru distincția sa, pentru eleganța interpretării, pentru vocea infonfundabilă.

Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase distincții, printre care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei și Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate (2020).

Trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus mâine (24 iulie) la Biserica Sfântul Gheorghe din București, unde toți cei care au admirat-o, au aplaudat-o și au fost atinși de arta sa îi vor putea aduce un ultim și pios omagiu începând cu ora 12:00.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10:00.
Prin plecarea Adelei Mărculescu, cortina coboară peste o întreagă epocă de aur a teatrului românesc. Ne plecăm cu adâncă recunoștință în fața memoriei sale.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!’’-anunță instituția!

„Dacă mie îmi luaţi scena, eu pot să mor!”spunea adesea regretata actriță.
O adevărată Doamnă a artei româneşti, distinsă, plină de umor şi iubitoare de poezie dovedind credinţă şi credibilitate în fiecare rol interpretat, având reuşite realizări în recitaluri cu Miriam Răducanu la Naţional şi Ateneul Roman. A fost căsătorită cu actorul Emerich Schaffer până la plecarea acestuia din ţară.
„Mă felicit pentru credinţa mea neabătută în Dumnezeu, în Părinţi, în Prieteni, şi pentru ei, şi pentru mine, în Profesiunea mea –în Teatru… Şi mă mustru – ba, chiar, mă cert rău! – pentru că n-am avut tăria – sau nu am găsit un bob zăbava – de a-mi cere iertare.
Cu glas tare, răspicat. Motorul care mă face să merg înainte? Loialitatea faţă de toţi cei pomeniţi mai înainte. Şi încrederea ca legământul nostru de respect, onoare şi iubire va fi dus mai departe… Şi mai departe.
E Crăciunul, nu? Bucuria şi generozitatea ne curăţă sufletul. Eu sunt doar un dar al Său!”

Credea în forţa cuvântului. Credea în prieteni, credea în adevăr. Pentru Adela Mărculescu, teatrul era un mod de viaţă. Unicul.

Drum lin!

Urmărește-ne și pe Google News