Rolul său pământean s-a încheiat, din păcate, pe 26 aprilie 1994, la doar 60 de ani. O cortină a morții a acoperit scena vieții sale mult prea devreme.
George Constantin s-a născut la 3 mai 1933, părinţii săi fiind Tănase, șofer la Fabrica de Țigarete, iar mama, Elena, casnică. A locuit, într-o casă „de serviciu”, din cartierul Regie al Bucureștiului, alături de părinţi şi de sora sa, Maria.
A urmat moartea timpurie a tatălui său, mutarea familiei în Cartierul Ghencea, apoi spaima bombardamentelor din aprilie 1944, foametea şi sărăcia acelor ani.
În anul 1943, George avusese prima întâlnire cu teatrul, la Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus, care avea să devină una dintre sălile Teatrului Armatei. La vârsta de 15 ani, se înscrie la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR) din București, la specializarea „ajustaj”.
În anul 1949, profesoara Ella Butffy, de la fostul „Pension Elena Doamna”, a venit aici pentru a descoperi tinere talente pentru o trupă de teatru de amatori.
George Constantin avea să impresioneze în rolul lui Tipătescu din „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, iar acest debut avea să-l inspire pentru o viitoare carieră artistică.
După o încercare eşuată în anul 1951, în anul următor este admis la Institutul de Teatru şi Film, la clasa maestrului Nicolae Bălțățeanu, asistenți fiind Ion Cojar și Vlad Mugur.
După absolvire, George Constantin este repartizat la Teatrul Armatei, viitorul Teatru Nottara, iar primul său rol a fost Serghei din „Mama și copiii ei” de A. N. Afinoghenov. În anul 1960, George Constantin a debutat în film, în producţia lui Savel Stiopul, „Aproape de soare”, în care a jucat alături de Florin Piersic și Vasilica Tastaman.
„Sunt un timid“, spunea mereu George Constantin: „Cum am lucrat Prospero? Puţin speriat. La prima lectură nu mai ştiam să citesc. Am avut la primele spectacole senzaţia că oamenii năvălesc spre mine. Îmi era teamă.”
Într-un fel sau altul, când i-am auzit vocea la teatrul radiofonic, ce teoretic l-a adus în sufletele românilor, l-am considerat un George Orson Welles al românilor. La fel de mari prin graţie, la fel de mari prin puterea cu care au stăpânit arterele miraculoase ale actului artistic până în sufletul fiecărui admirator care devenea fericitul supus al mesajului lor artistic.
„Creaţie este doar atunci când artistul reuşeşte să fie una, minte şi corp, cu personajul, deşi sunt doi oameni deosebiţi care se privesc, se admiră şi se critică unul pe altul”, mărturisea George Constantin, iar George Orson Welles: „ Stilul înseamnă să ştii cine eşti, ce vrei să spui şi să nu-ţi pese de altceva. Absenţa limitărilor este inamicul artei”.
Pentru generațiile tinere, numele lui George Constantin, este doar o pagină în istoria culturii românești. Pentru cei care l-au cunoscut, George Constantin a fost unul dintre stâlpii teatrului și filmului românesc. În urmă cu 30 de ani, pe când avea doar 60 de ani, marele actor avea să plece dintre noi. Suferința sa, dar și loviturile primite din partea sistemului, aveau să-i grăbească sfârșitul.
A fost fost casatorit cu regretata mezzo-soprana Iulia Buciuceanu, sora celebrei actrite Tamara Buciuceanu Botez, cu care a avut un baiat, azi actor celebru ca si tatal sau la Teatrul Nottara din Bucuresti: Mihai Constantin cunoscut din filmul ” Liceenii “.
Actorul a jucat într-o perioadă când supravegherea strictă a actorilor a fost unul dintre ordinele foarte clare pe care Partidul Comunist le-a dat poliției politice încă de la înființarea acesteia. Au fost perioade în care ofițerii Securității deveniseră chiar „critici teatrali“, iar rapoartele lor au stat la baza cenzurării multor replici din piesele de teatru. Asta în cazul in care nu era interzis tot spectacolul. În atâția ani nu au lipsit nici situațiile ilare. Securiștii se descopereau în personajele unor piese, iar scandalul care urma era de pomină. Securitatea nu era atentă doar la replicile „destabilizatoare“ ale actorilor, ci era pusă de partid să gestioneze și crizele economice care interveneau în teatre.(Emil Berdeli) La „Nottara“, de pilda, dupa o sedinta furtunoasa despre subventii si cifre de plan, actori precum George Constantin, Alexandru Repan, Horatiu Mălăele au spus ca teatrul românesc nu mai poate supraviețui ân socialism, „cand sarcinile impuse de autogestiune sunt foarte mari“.A fost una dintre cele mai negre perioade ale teatrului românesc, mai ales că partidul nu avea de gând să facă nici o concesie.
George Constantin era un actor perfect al teatrului și filmului românesc care nu lăsa spații moarte. Jocul lui avea o muzicalitate extraordinară. A fost un Mozart al actoriei, dar era în același timp foarte precis.
Ștefan Iordache spunea despre George Constantin: „Dumnezeu l-a înzestrat cu o voce care te lăsa, ca să spun aşa, fără grai”.
Valeria Seciu adăuga: ,,La George până şi clişeul era ceva bogat.”
Regretatul regizor Vlad Mugur: „L-am văzut prima oară la examenul de admitere, după ce căzuse de trei ori, iar eu, care aveam o calitate, pe lângă alte defecte, adică intuiam talentele, am descoperit la băiatul acela slab şi deşălat, cu mişcări incoerente, o privire care râdea.Când am ieşit din sală, i-am spus Aurei Buzescu şi lui Mony Ghelerter «acesta trebuie să treacă», şi aşa s-a trezit George în anul I, la clasa lui Nicolae Bălţăţeanu – un mare profesor. La repetiţiile noastre veneau Camil Petrescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu. George mi s-a părut totdeauna un clovn tragic, nu actor romantic, epic sau doar tragic, cum îl vede Ciulei de pildă. Avea o vorbire specială, întretăiată, avea culoarea cuvântului, plastica lui, pe care o schimba de la propoziţie la propoziţie.”
Discret cu viaţa sa personală,tâlcuit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş. În cele patru decenii de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa-SUFLETUL SĂU!
Marele nostru George Constantin ne-a dăruit un fiu cu mezzo-soprana Iulia Buciuceanu sora regretatei actriţe Tamara Buciuceanu Botez, azi actor în Bucuresti, cunoscut publicului larg din filmul “Liceenii”, dar şi din numeroasele roluri pe scândură, care-i duce povestea mai departe, Mihai Constantin.
Graţie fiului, ne-a dăruit o Cale spre Lumină prin care să respirăm zorii dimineţilor lumii botezaţi de agheasma celui mai frumos gând-că indiferent de vârstă, fiecare dintre noi românii îi suntem contemporani celui care poartă un nume ce va face mereu istorie: George Constantin.
George Constantin a fost o prezenţă permanentă în spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic, pentru care a înregistrat peste 500 de spectacole, un record încă neegalat. Primele creaţii radiofonice semnate George Constantin au fost realizate, sub bagheta fostului său coleg de institut, regizorul Dan Puican, care i-a oferit o vastă paletă de roluri, de la Shakespeare la Schiller, de la Beaumarchais la Hemingway și până la impresionanta integrală Cehov, realizată în anii ‘80, în care George Constantin a fost o prezenţă impresionantă.
Roluri care l-au impus ca pe unul din actorii de seamă ai scenei românești, au fost: Vania din „Unchiul Vania” și bărbatul din „Omul, acest animal ciudat”; Dimitri din „Frații Karamazov” și procurorul din „Crimă și pedeapsă”; Henric din „Henric al IV-lea”; Sinești din „Jocul ielelor”; Stomil din „Tango”; lona din piesa cu același nume; Lear din „Regele Lear” sau Prospero.
Ultimul rol pe scenă, 30 aprilie 1994,în anul morții sale, a fost Harpagon din „Avarul” de Molière.
În ajunul premierei, declara: „Sunt obosit. Am jucat 50 de roluri numai pe scena Teatrului «Nottara», ca să nu mai vorbim de alte colaborări cu alte teatre. Harpagon a venit prea târziu. Trei ani n-am jucat absolut nimic în teatrul meu. Nu are importanţă cine este vinovat. Dacă ne gândim că rolul Harpagon se atacă la o anumită vârstă, atunci aş putea spune că nu e târziu. Acum se doreşte succesul de public neapărat.”
„De la cei bătrâni, de la maeştri, înveţi mereu, înveţi mereu ştiind ce nu poţi învăţa. De la cei tineri poţi avea surprize. Dar oricum, tot trebuie să înveţi mereu”, mărturisea regretatul actor George Constantin… şi lecţia sa se predă în continuare pentru cei care vor să înveţe…
În memoria sa azi avem azi Festivalului International de Teatru pentru elevi „George Constantin” și o Sală Studio – “George Constantin” – un spațiu elegant și funcțional cu maximum 99 de locuri la Teatrul Nottara , un imens regret si o mare uitare (din nefericire).
În anul trist al despărţirii, 1994, regretatul regizor Ducu Darie realiza un documentar pentru televiziune, intitulat „Magistre, fără seamăn, slavă!”, după prima replică a lui Ariel (interpretat de Florian Pittiș) din „Furtuna” lui Liviu Ciulei, cu George Constantin înveșmântat în cămașa lui Prospero, iar în 1999, regretatul critic de teatru Florica Ichim îi dedica un volum de mărturii ale unor parteneri de scenă excepționali și regizori celebri, intitulat „George Constantin și comedia sa umană”, apărut la Editura Gramar din București și reeditat în 2004 de către Fundația Culturală „Camil Petrescu”.
