In memoriam, Serghei Esenin: ’’Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?’’

’’Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară…
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară,’’ scria cel care a renunțat la viață în noaptea de 27 spre 28 decembrie 1925, Angleterre Hotel, Leningrad-Serghei Esenin.
Cu două zile înainte de Crăciun, și-a tăiat venele și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg…

Articol editat de Valentina Adam, 28 decembrie 2022, 07:17

De-a lungul scurtei sale vieți de doar treizeci de ani, poetul rus Serghei Esenin a scris sute de poezii atât în versuri scurte, cât şi în versuri epice, alături de proză literară şi o vastă colecţie de scrisori care conţin gândurile sale despre spiritualitate, filosofie, religie, Rusia şi Revoluţia, recenzii despre întâmplările culturale din toată Rusia şi străinătate. Viaţa sa scurtă, dar bogat lirică, a lăsat o amprentă profundă în literatura rusă şi universală, potrivit https://esenin-museum.ru/.

Esenin a fost un amestec de frumoasă nebunie și geniu artistic, un suflu care este simțit și astăzi prin forța mesajului său poetic. A văzut lumina zilei într-o familie modestă de țărani ruși, începând să scrie poezii la vârsta de 9 ani, devenind astfel copilul minune al literarturii ruse.
În 1909, a absolvit şcoala elementară, apoi în 1912, şcoala parohială din Spas-Klepikovski. În august 1912, a ajuns la Moscova, unde a fost corector în cadrul tipografiei Sitin; a continuat să scrie poezie şi a participat la cercul literar şi muzical Surikov. Primul poem publicat a fost „The Birch Tree”, care a apărut în „Mirok”, o publicaţie pentru copii editată de aceeaşi tipografie. A audiat cursuri de istorie şi filosofie la Universitatea Populară „A. Shaniavski”.

În 1915, s-a mutat la Sankt Petersburg, unde l-a întâlnit pe poetul Alexander Blok. Primirea călduroasă, dar şi susţinerea primită faţă de poeziile sale, făcută de marele poet, l-au inspirat pe tânărul Esenin. Talentul său a fost recunoscut şi de alţi remarcabili poeţi ai momentului, precum Serghei Gorodeţki şi Nikolai Kliuev, un ţăran poet, de care a legat o mare prietenie. Aproape toate poeziile pe care le scrisese până atunci au fost publicate, devenind din ce în ce mai cunoscut. În acelaşi an a fost inclus în grupul „ţăranilor poeţi”, din care mai făceau parte Nikolai Kliuev, Serghei Gorodeţki, A. Remizov, Andrei Belîi, etc., notează http://www.hrono.ru/, care citează „Russian writers and poets. A Brief Biographical Dictionary” (Moscova, 2000).

Prima sa colecţie de versuri – „Radunitsa” – a fost publicată în 1916, în care Esenin a scris despre viaţa satului tradiţională şi cultura populară, „Rusia din esenţă de lemn” a copilăriei sale, despre credinţa panteistă în natură. Titlul colecţiei se referă la un ritual funerar popular, „Comemorarea morţilor”. În primele sale poezii, Esenin a privit peisajul rural melancolic şi a adoptat rolul de profet ţărănesc şi lider spiritual. Esenin a compus şi poezii cu teme religioase.

Anul 1918 l-a adus la Moscova. Aici, împreună cu poeţii Anatoli Marienhof, Vadim Shershenevich, Alexander Kusikov şi Ivan Gruzinov, a fondat „mişcarea imagistă”, un stil poetic ce se distinge prin utilizarea metaforelor complexe. Ideea lui Esenin asupra imagismului era că o poezie nu ar putea fi pur şi simplu un „catalog de imagini”, că imaginile ar trebui să fie semnificative, ar trebui să comunice ceva. În eseul său „Viaţă şi artă”, poetul a insistat asupra semnificaţiei din interiorul imaginii. Cea mai înaltă expresie a imagismului său, după propria sa apreciere, a fost lungul poem „Pugachev”, la care a lucrat între 1920 şi 1921.

Nonconformist, Serghei Esenin nu s-a supus niciunei rigori, nici măcar celei bolșevice, pe care la început o susținuse. A fost căsătorit de 5 ori și a trăit o scurtă și ieșită din tipare iubire cu la fel de nonconformista dansatoare americană, Isadora Duncan.
Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă și, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici,a avut o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan.
Relația lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârșit tragic: la un an după moartea lui,27 decembrie 1925, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.
Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate.

În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună, apoi s-a sinucis.
Moartea sa a declanşat o amplă campanie împotriva lui. Autorităţile comuniste, care priviseră cu suspiciune poezia şi individualismul lui Esenin, au considerat că opera sa se află în conflict cu doctrinele realismului socialist şi i-au interzis cărţile. Abia începând cu anii 1960, operele sale au fost retipărite în mai multe colecţii, conform http://authorscalendar.info/.

Serghei Alexandrovici Esenin a fost și rămâne poetul fără vârstă, un Hamlet tragic care, deși ar mai fi avut multe de scris, multe de făcut a plecat la vârsta de doar 30 de ani, la granițele de la care nici un om, bun sau rău nu se mai întoarce.

În 1995, la o sută de ani de la naşterea poetului, a fost inaugurat Muzeul „Serghei Esenin” din Moscova. Expoziţia principală, care acoperă viaţa şi cariera celui mai citit poet rus din întreaga lume (conform UNESCO), a fost creată de un grup de voluntari şi, apoi, prezentată Moscovei. Muzeul a fost deschis la singura adresă oficială a poetului la Moscova, care a fost înregistrată din 1911 până în 1918. Clădirea a devenit muzeu oficial de stat în 1996, conform https://esenin-museum.ru.

’’În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte…’’
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.’’