In memoriam, Olga Tudorache!

Olga Tudorache, “Regina Mamă a teatrului românesc“, și-a mutat în Regatul Eternității, acum 6 ani pe 18 octombrie 2017, la puțin timp după ziua sa de naștere, 11 octombrie 1929.

Articol editat de Anca Bălălău, 18 octombrie 2023, 21:12

A văzut lumina zilei la Oituz, judeţul Bacău, la un an după Radio România.Părăsește casa bunicului, preot în Oituz,la vârsta de un an, apoi soarta îi ia tatăl, Eusebiu Tudorache, pilot, mort la 33 de ani, într-un accident de aviație.Locuiește o vreme alături de masa la o Mănăstire de maici, iar prima sa dragoste avea să se transforme într-o tragedie, tânărul pilot pe care îl iubea avea să moară într-un accident, asemeni tatălui actriței.

Soarta a vrut ca în anul 1951 a absolvit Institutul de Teatru din București, unde, peste ani, mai precis din anul 1976, a fost Conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“, catedra de actorie, iar din anul 1990 profesor. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare , anul 1997.Din anul 2000 s-a retras definitiv din învățământ.
În septembrie 1951 a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul Nottara. La noul teatru, Teatrul Mic, a rămas angajată până în 1978.

De-a lungul bogatei sale cariere artistice s-a impus prin sinceritate, glas și privire, uneori dominând cu o superioritate firească scena și rolul.
Cu recunoștință și modestie, regretata Olga Tudorache mărturisea:“Ce am învăţat de la profesorii mei? ABC-ul profesiei: disciplină, rigoare, integritate morală. Etica şi nobleţea unei profesii în care te dăruieşti ca un Sisif şi te simţi uneori ca un demiurg.

Depre profesorii săi, afirma că au fost „admirabili: Marioara Voiculescu, Nicolae Bălţăţeanu, Moni Ghelerter, Sică Alexandrescu şi asistentele Irina Răchiţeanu-Şirianu, Sarah Manu, Eugenia Popovici. Pe fiecare i-am îndrăgit, i-am respectat şi de la fiecare am învăţat ceea ce ştiu. Cea mai dragă mi-a fost Marioara Voiculescu, poate fiindcă mi-a îndreptat paşii în primii ani de studenţie. Inefabilă îmbinare de graţie, sobrietate, prestanţă, forţă. Parcă o văd şi acum, într-un colţ, cu paltonul îndesat pe umeri, în clasa fără scenă, cortină, te tăia frigul. Nu alinta, nu pedepsea, era dreaptă. Nu ştiu cum reuşise să creeze un climat academic, nu ştiu ce putere avea să ne determine să facem tot ce ne cerea. Intrasem în Institut fără glas, sau mai exact, cu un glas care nu depăşea falsetul. Profesoara mi-a spus peremptoriu: «ori actorie, ori canto!» Şi am ales. Ce exerciţii mi-a prescris, Doamne! Stăteam pe spate cu un teanc de cărţi pe plex şi recitam de dimineaţă până seara, «nemărginită mare!» Şi monologul Doamnei Clara din «Vlaicu vodă», până când emisia mişca vizibil.

În anul III, din 40 de studenţi am rămas doar Radu Dunăreanu, încă o colegă şi eu. L-am avut profesor pe Nicolae Bălţăţeanu. Am fost norocoasă. Ce mare actor, ce om minunat, apropiat, cald, prietenos! Profesorul arăta cum să faci. Dar când arătau Marioara Voiculescu sau Nicolae Bălţăţeanu participai la ce mai splendidă lecţie de actorie. În ultimii doi ani, i-am avut profesori pe Sică Alexandrescu şi Moni Ghelerter. Cu Moni am pregătit spectacolul de absolvire. Se lupta pe viaţă şi pe moarte pentru studenţii săi. .” (Elisabeta Munteanu – „Tinereţea actorilor)

A avut șase promoții de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învățământ a avut loc în anul 2000.
În film a detinut mai ales roluri de plan doi: „Tudor”, „Razbunarea haiducilor”, „Profetul, aurul și ardelenii”, „Prea cald pentru luna mai”, „Tusea și junghiul”, „Doi haiduci și o crâșmariță”, „O vară de neuitat” până la „Femeia visurilor”/ 2004 sau „Cendres et sang”/2008.

De un talent imens și inconfundabil a obținut pentru interpretarile sale numeroase premii și distincții.
A fost căsătorită cu actorul Cristea Avram, unul din cei mai carismatici actori ai României din anii ’60. Fiul lor, Alexandru, inginer de profesie este stabilit în SUA.

“Cel mai mare succes din viață mea, cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea este băiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Și aici am avut noroc. Eu nici n-am știut când a trecut prin școală și el a fost mereu șef de promoție. Sunt minunați amândoi, și el, și nepotul meu, fiul lui, care a împlinit acum trei ani (n.r. interviul era în 2000). Succesele cele mai mari le-am avut în viață, nu pe scenă”, mărturisea regretata, Olga Tudorache,

A fost venerată de studenți și iubită de public.

Tot publicul și-a dovedit aprecierea, atunci când, o sală de teatru în care lumea aplaudă puternic timp de 20 de minute, când pe scenă nu mai e niciun actor. Scena se întâmpla în mijlocul spectacolului în care juca Olga Tudorache, atunci când i s-a făcut rău. Spectatorii și-au arătat sprijin moral, în Teatrul Metropolis, într-o seară de aprilie, în 2012, în timpul spectacolului „Peşte cu mazăre“ de Ana-Maria Bamberger, în regia Olgăi Tudorache.
În mod tragic, Olga a suferit un accident vascular cerebral grav în faţa publicului. Şi-a uitat replica şi şi-a întrebat partenera de scenă: „Cine eşti?“, „Unde suntem?“… Olga Tudorache era deja la spital şi publicul încă mai aplauda…

Olga Tudorache a murit la vârsta de 88 de ani, într-un spital din București, acum 6 ani. Un mare Artist, Profesor și un Om care s-a declarat întotdeauna timid, a scris istoria teatrului românesc.
Orice întâlnire cu ea era copleșitoare, orice cuvânt despre ea este neputincios…