In memoriam, Marin Preda

Trăim pregnant Delirul unei lumi aflată la răscrucea unei schimbări de paradigmă. Ne grăbim spre niciunde reacționând blazați în fața oportunității de a deschide o carte, de a transmite celor mai tineri ca noi dragostea pentru cultură comportându-ne adesea ipocrit în fața faptului că totul ni se cuvine, că se poate trăi fără a cunoaște, mai mult pentru a avea și nu pentru a fi!

Articol editat de Anca Bălălău, 16 mai 2023, 16:18

„O țară care nu știe să-și apere poeții va fi învinsă sau va supraviețui la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri și îl face nemuritor. Trezeşte-te şi răspunde-mi sau, dacă nu poţi acum începe prin a te gândi şi într-o zi, tot gândindu-te, o să poţi să-ţi răspunzi şi să-mi spui şi mie…Nu există în nimeni virtuți în stare pură și nici farmec fără revers. Tot ceea ce face un om îi aparține și nu putem să-l punem ca Arhimede, în apă, ca să aflăm prin calcul cât bine și cât rău e în ființa lui, care sunt în el amestecate, indestructibil de Marele Făurar.Nu putem decât să ne bucurăm de partea de aur și să nu ne chinuim să alungăm partea de argint. Coroana e făcută și suntem condamnați să fim niște regi care știu că ceea ce pun pe cap nu e din aur pur”, spunea cel care avea să domine literature română, Marin Preda, născut pe 5 august 1922, acum, în Siliștea-Gumești, urbea sa natală pe care avea să o facă celebră prin publicarea romanului ” Moromeţii”, rămas în memoria colectivă asemeni Ipoteştiului sau satului Lancrăm, localităţi ce au devenit celebre prin personalităţile care au văzut lumina zilei acolo.

Marin, fiul Tudor Călărasu, „de profesie plugar”, și al Joitei Preda, a primit, la naștere, numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală si numai astfel Joita Preda putea primi pensie ca văduvă de război. Ea venea cu două fete din prima căsătorie, iar Tudor Călărasu avea si el trei băieti; împreună, au mai avut încă trei copii. Marin Preda îsi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învătătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl nu-l lasă să meargă. Anul următor, este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar copilul participă si la treburile gospodăresti (păzitul vitelor sau munca la câmp), ceea ce face ca, în primele clase, să absenteze adesea de la scoală. Se dovedeste printre elevii cei mai buni din seria sa, obtinând premiul cu coronită, scenă evocată mai tarziu in romanul “Morometii”.

Cu greu, depăsind multe piedici, reuseste să termine sapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15. În 1937, se prezintă la Scoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Tatăl intentionează să-l dea la o scoală de meserii, însă intervine salvator librarul Constantin Păun din Mirosi si îl duce la Scoala Normală din Abrud, unde reuseste la examenul de bursă cu nota 10.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde îsi continuă studiile încă un an. În sedintele societătii literare din scoală este remarcat de profesorul Justin Salantiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartitie pentru o scoală similară din București. Intră în contact cu refugiatii ardeleni si se întâlneste cu silistenii lui stabiliti în Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate, peste trei decenii, în romanele „Delirul” si „Viata ca o pradă”.

Chiar dacă a anticipat sau nu că „ o viaţă glorioasă are adesea un sfârşit tragic”, Marin Preda rămâne „Cel mai iubit dintre pământeni” chiar dacă la vremea respectivă era considerat „Intrusul” printre „Risipitorii” delatori ai vremii, fiindcă datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit.

Născut într-o familie de oameni simpli şi-a depăşit condiţia, şi-a depăşit vremurile rămânând unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai secolului XX, plătind constient ceea ce afirma: „Trebuie să bei tot paharul şi, întărit de otrava lui înghiţită, să nu-ţi mai pese de cine ţi-a dat-o. Ştiinţa de a rămâne tu însuţi în împrejurări care te depăşesc se învaţă. Pentru noi şi în general totdeauna pentru urmaşi rămâne o perpetuă enigmă faptul că fiecare oră a istoriei cheamă pe scenă omul ei, care adesea e menit unui destin tragic. De ce vine acel om pe scenă, când nenumărate indicii îi spun că ar trebui să se ferească”?

Marin Preda a fost găsit mort, pe 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia. Cauza morţii consemnată de medicii legişti a fost ”asfixie mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale”. Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică.

În jurul morţii lui Preda s-au creat însă o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitatea care îl urmărea de ani buni sau că ar fi fost executat de agenţii KGB, pentru că îi supărase pe ruşi cu apariţia romanului ”Delirul”.

Din Procesul verbal încheiat pe 16 mai 1980 în Bucureşti, aflăm că, la Casa de Creaţie Mogoşoaia, subordonată Consiliului culturii şi educaţiei socialiste, Dan Claudiu Tănăsescu, membru al Uniunii Scriitorilor, şi Cornel Popescu, redactor-şef la Editura „Cartea Românească“, s-au dus la etajul 1, în camera 5, unde dormea Preda, pe la 12.15, ca să plece împreună la Focşani. Seara, aveau acolo o întâlnire cu cititorii, organizată de Consiliul Culturii din judeţ. Au ciocănit la uşă. Niciun răspuns. Uşa era descuiată, aşa că au intrat în cameră.

„Pe marginea patului de lângă fereastră (patul din dreapta) se află în poziţie culcat pe partea anterolaterală dreapta a corpului şi cu partea laterală dreaptă a feţei sprijinită de saltea, Marin Preda. Membrele inferioare sunt coborâte din pat, flectate de la genunchi atingând parchetul. (…) În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu braţele deschise. Cadavrul este îmbrăcat cu pijamale, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb. Pe cearşaf, în dreptul capului şi pe jos în apropierea patului se găsesc urme de vomă“, arată documentul.

În 1998, medicul legist Vladimir Beliş, care avea în acel moment 40 de ani de experienţă, a citit raportul medico-legal al morții scriitorului şi a spus într-un interviu că nu i se par suficiente explicaţiile doctorilor respectivi. Au circulat destule teorii cu privire la cauza decesului, iar unii bănuiau că ultima sută de mililitri de votcă băută de Preda în acea noapte fusese otrăvită.

Apropiaţii lui Preda, fratele său, Alexandru Preda (Saie) şi fosta soţie Aurora Cornea au suspectat faptul că scriitorul ar fi fost executat. „Cum să-l aperi pe Marin Preda de Marin Preda” „Cei care cu metodă l-au purtat către moarte pe Marin Preda, cum l-au purtat şi pe Nicolae Labiş, vor plânge şi vor striga tare, o ştiu…“, a scris atunci poetul Cezar Ivănescu în revista „Luceafărul“.

Şi criticul literar Nicolae Manolescu a publicat câteva zile mai târziu un text în „România literară“: „Să nu dăm vina pe alţii, pe mediul imediat, pe adevăraţii ori falşii prieteni. O personalitate ca a lui Marin Preda s-a dispensat totdeauna de dădace şi surori de caritate morală. Cum să-l aperi pe Marin Preda de Marin Preda, dacă el însuşi nu vrea sau nu poate să se apere?“

Scriitorul Ştefan Agopian relatează, în volumul „Scriitor în comunism (nişte amintiri)“, ce s-a întâmplat în fatidica zi de 15 mai 1980. Marin Preda s-a întâlnit la un restaurant din Bucureşti cu un prieten, după care a mers la o casă de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Aici a petrecut la ziua de naştere a scriitoarei Sonia Larian, iar dimineaţa era mort.

Pe scurt, ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului.
După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul, de doar 58 de ani, a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia.

Marin Preda este unul dintre cei mai curajoși mânuitori de condei din timpul comunismului, a plătit cu viața acest har, moartea sa lăsând loc multor interpretări atunci și acum.

A fost influențat în abordarea scrierilor sale de Albert Camus, William Faulkner, Fiodor Dostoievski și de Cezar Ivănescu. A rămas în istoria literaturii române unul dintre cei mai mari prozatori români, scriitor de nuvele și romane și s-a diferențiat în literatura română drept unul dintre cei mai proeminenți scriitori.

Literatura lui Marin Preda este de actualitate, o frământare continuă în care ficțiune este doar necesitatea noastră de a o evoca… nu știu ce deznodământ are pentru cei mai tineri, dar indiferent de vârstă cititorul este complice sentimentelor ce răzbat din spatele personajelor sale.

„Fiinţa umană nu s-a născut ca să scrie literatură, să picteze sau să facă muzică. Dar în mod bizar s-a descoperit cu timpul că fără artă omul trăieşte urât, îşi duce viaţa în întuneric şi moare în întuneric“ perora cel care a luat calea veșniciei acum 43 de ani, Marin Preda!