In memoriam, Ioan Gyuri Pascu-artistul care avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe

În fiecare zi îmbrăcăm aceeași rană, atunci când ne gândim la cei dragi care au trecut hotarul dintre cele două lumi… în fiecare zi, în fiecare clipă plânge în noi o amintire cu chipul unui suflet drag.Poate Dumnezeu ne împrumută pentru o vreme cu câte un suflet bun așa cum a fost Ioan Gyuri Pascu, cel pe care acum 10 ani și l-a luat înapoi, în cer… poate…

Articol editat de Anca Bălălău, 26 septembrie 2026, 13:10

Ce nu putem noi, însă, cei care am râs sănătos în fața televizorului sau la concertele sale, ceea ce nu putem noi este să-l uităm… avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe, avea har, omenie, modestie, dar n-a mai avut timp…

Ioan Gyuri Pascu , născut pe 31 august 1961, Agnita, Regiunea Brașov, ne-a părăsit fulgerător pe 26 septembrie 2016. În localitatea sa natală, Agnita, (în acea perioadă în Regiunea Brașov, acum în județul Sibiu), unde a absolvit școala primară. Tatăl său era român, iar mama sa pe jumătate unguroaică; avea și origini poloneze și slovace. Mama sa era catolică iar tatăl, la fel ca Gyuri, creștin ortodox. Numele său reflectă originile sale: Ioan a fost ales dintre numele românești; al doilea său nume era maghiarul Gyurika, dar a fost notat de atunci ca Ghiurico în certificatul de naștere și documentele personale. Așa cum avea să declare mai târziu Pascu, numele a fost trecut greșit pentru că nici tatăl și nici notarul nu erau familiari cu fonologia limbii maghiare. Pascu, care a vorbit fluent limba maghiară, a preferat diminutivul Gyuri

A început să studieze pianul la vârsta de nouă ani, și a cântat prima dată în corul școlii, cu voce de soprană, amuzându-și prietenii cu imitarea unor cântăreți de muzică pop cunoscuți. În timpul clasei a cincea, a început să joace handbal la o echipă de amatori, renunțând la lecțiile la pian și încercându-și norocul în actorie. A învățat singur să cânte la chitară.
Muzician și un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987, s-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care: pop, rock, blues și reggae.

În 1982 și-a terminat stagiul militar, iar formația Fundal s-a întors la Mediaș, unde Pascu a fost descoperit de postul românesc de radio Radio Vacanța. A fost invitat să participe la concertele dedicate tinerilor și difuzate pe acel post, întâlnindu-se în timpul acestora cu Teo Peter, basistul formației Compact, și promotorul de muzică Andrei Partoș. În timpul anului 1982, Pascu a cântat în cadrul Cenaclului Flacăra și și la concertele Scînteiii Tineretului. A declarat mai târziu că s-a inspirat de la cântăreții de muzică rock Cristi Minculescu, Liviu Tudan, Adrian Ordean și Vladi Cnejevici, care au fost „cea de-a treia [mea] școală adevărată”.

În anul 1980, Pascu a făcut cunoștință cu muzica reggae și a fost influențat de aceasta, cu stilul respectiv intrând în contact prima dată prin intermediul cântecelor formației The Police și prin sesiunile de reggae fusion. A devenit astfel un fan al muzicii reggae interpretată de studenții africani din universitățile românești. După douăzeci de ani, Pascu a declarat că: „Între anii 1980 și 1985, eram înnebunit după Bob Marley.”

A fondat mai multe formații de succes în anii 1990, precum The Blue Workers sau Pacific, al căror solist a fost, fiind membru activ al primei formații. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa sa de discuri, Tempo Music.

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum O vară de neuitat – în regia lui Lucian Pintilie și în Occident – regizor Cristian Mungiu.

A mai jucat în mai multe piese de teatru, precum Take, Ianke și Cadîr, asigurând și coloana sonoră pentru o parte din ele. A colaborat cu mai multe posturi de televiziune. A contribuit ca jurnalist sportiv și comentator de sport, și a scris mai multe cărți de spiritualitate și pentru copii.

‘’A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un băiat cu ochii negri, mic de stat, dar mare la sfat, care știa să cânte la chitară și la tobe și la pian (dar la ce nu cânta el?), dar mai ales știa să te încânte cu vocea. Și acel băiat mai știa ca nimeni altul să te facă să râzi de tine, de el, de lumea din jur, de uitai de toate necazurile . Și îi plăceau sporturile acestui băiat și trăia fiecare meci, fiecare fază, de ziceai că e în toți jucătorii de pe teren, fie că era fotbal, handbal, gimnastică sau tenis. Și mai știa băiatul ăsta să-ți fie prieten, mai ales dacă aveai tu un codru de pâine, venea el cu ceapa!’’,scrie colegul său de la Divertis, Silviu Petcu.

În fiecare zi îmbrăcăm aceeași rană, atunci când ne gândim la cei dragi care au trecut hotarul dintre cele două lumi… în fiecare zi, în fiecare clipă plânge în noi o amintire cu chipul unui suflet drag.Poate Dumnezeu ne împrumută pentru o vreme cu câte un suflet bun așa cum a fost Ioan Gyuri Pascu, cel pe care acum 10 ani și l-a luat înapoi, în cer… poate..Gyuri avea 55 de ani… și a rămas în memoria inimilor noastre ca artistul care avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe, avea har, omenie, modestie, dar n-a mai avut timp…
Sursa foto-online

Urmărește-ne și pe Google News