In memoriam, George Călinescu-60 de ani de la moarte!

In memoriam, George Călinescu-60 de ani de la moarte! Povestea începutului de viață, demnă de un film.

Articol editat de Anca Bălălău, 12 martie 2025, 15:42

„Unde nu e luptă, nu e nici geniu.”George Călinescu, plecat acum 60 de ani pe 12 martie 1965.
Critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator româ, născut pe 19 iunie 1899, sub numele de Gheorghe Vişan, avea să devină un reper al culturii şi literaturii române.

Povestea începutului de viață, demnă de un film

A fost adus pe lume de menajera Maria Vişan şi a crescut în casa impiegatului C.F.R. Constantin Călinescu şi a soţiei sale, Maria.

În anul 1907, mama sa naturală accepta ca soţii Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. A fost momentul în care numele său s-a schimbat în Gheorghe Călinescu şi aşa a rămas pe tot parcursul vieţii. Acesta fiind numele său oficial, scriitorul însuşi a evitat consecvent utilizarea prenumelui George. Şi-a semnat întodeauna articolele G. Călinescu, după o modă răspândită în perioada interbelică.

Studii

După parcurgerea primelor două clase primare la Iași, la Colegiul Carol I, a celorlalte două la București, la Școala Cuibul cu Barză, apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la București, își încheie studiile medii la Liceul Gheorghe Lazăr din București și pe cele universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din București, la care intră în 1919. Își ia licența în Litere în 1923. Teza de licență purta titlul ’’Umanismul lui Carducci.’’ Devine profesor de limba italiană pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă pentru Școala română din Roma, instituție de propagandă culturală românească, fondată de profesorul și istoricul Vasile Pârvan.

Devine în anul 1936 doctor în litere la Universitatea din Iași cu o teză despre Avatarii faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare pentru prima dată de el. De fapt își extrăsese un capitol din propriul său volum, Opera lui Mihai Eminescu, pe care îl dactilografiase în cinci exemplare și îl trimisese membrilor comisiei de examinare. Apoi va fi numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, după ce trece cu nota maximă concursul pentru postul respectiv. Din 1945 se transferă la Universitatea din București.

În 1929, s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Episodul foarte amuzant al primei întîlniri a celor doi viitori soţi este descris cu lux de amănunte în romanul Cartea nunţii.
Cariera și mentorii lui G. Călinescu :

Profesorii care i-au marcat studenția sunt Ramiro Ortiz, care preda limba și literatura italiană la Facultatea de Litere și Filosofie din București și Vasile Pârvan, un alt spirit enciclopedic interbelic, de la Universitatea din București.

Între profesorul de italiană Ramiro Ortiz și student s-a născut o strânsă amiciție. Peste ani, studentul de odinioară a mărturisit, adesea, că datorită acestui fin intelectual și-a însușit o „educație literară” de excepție:

„Cu el m-am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meșteșugul informației literare și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”.

Sub îndrumarea lui Ramiro Ortiz a început să traducă din limba italiană. Tot la îndemnul profesorului Ortiz își începe colaborarea la revista Roma, primul număr al cărei a apărut în ianuarie 1921, și călătorește cu colegii de facultate în Italia în 1921. Prima lui carte va fi scrisă în limba italiană, Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII a apărut în 1925 și tratatează propaganda Vaticanului în Moldova ca un soi de modalitate de a contracara Reforma luterană. Studentul a publicat 68 de documente diferite descoperite în urma documentării în Arhiva Vaticanului.

Dacă în București, alături de profesorul Ortiz, a avut revelația vocației sale creatoare, în capitala Italiei, atenția lui G. Călinescu s-a focalizat asupra lui Vasile Pârvan Vasile, directorul Școlii Române, actualmente Accademia di Romania. Pârvan a reprezentat cel de-al treilea pilon în formarea adevăratei personalități a lui Călinescu, după Titu Maiorescu şi Ramiro Ortiz. Călinescu a fost deopotrivă captivat de erudiția și puterea de muncă, dar și de concepția despre existență a savantului.

Spre acest „părinte” spiritual Călinescu s-a întors întotdeauna, ori de cîte ori greutățile vieții păreau să-l îngenuncheze. El a observat că Pârvan avea o înzestrare intelectuală obișnuită, dar în ciuda „normalității” ei, mintea îi era „exercitată în toate potențele” sale, munca pentru el semnifica „asceza”, iar truda constantă pentru atingerea unui ideal se transformă într-o filozofie existențială. Viața este pieritoare, dar omul poate înfrînge moartea și uitarea prin creație, iar cel ce urmărește atingerea unui anume țel în vremelnica-i existență pământeană trebuie luat ca îndemn și simbol de suflet ardent: „… dacă nu fiecare este în stare să devină un Pârvan, fiecare vede în el o pildă, adică o formă la care ar putea ajunge dacă ar voi să facă aceleași renunțări”.

Pentru George Călinescu, un alt mentor al sau era Titu Maiorescu despre care afirma:

„Maiorescu e întâi de toate un mare polemist care ştie să tragă profit din împrejurarea de a trăi într-o lume inferioară nivelului său, punând în valoare arta de a corecta şi de a admonesta”.

Invitații Radio România Reșița despre G. Călinecu, poeta Nora Iuga

„Față de George Călinescu am cea mai mare admirație. Nu pentru că nu am fi avut minți poate și mai strălucite decât Călinescu, dar George Călinescu a fost profesorul meu de poezie. Dacă nu-l aveam profesor eu nu deveneam poetă, pentru că era total atipic și ieșit din comun, un cabotin, se juca, nu-i păsa că arată ca un clown sau că face strâmbături și asta incită artistul foarte mult. Lui îi datorez poezia ”!

Concluzie

A scris romane de tip Balzacian, cu intenție polemică evidentă, obiective, la persoana a treia, denumite dorice, după cum aprecia Nicolae Manolescu, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului.

Enigma Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, Cartea nunții este un roman despre căsătorie, Bietul Ioanide și Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali (arhitectul Ioanide în Bietul Ioanide și apoi și în Scrinul negru), iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat după aceasta, în epoca Republicii Populare Române. Ca fapt divers, titlul romanului Scrinul negru provine de la un obiect de mobilier real, un scrin de culoare neagră, pe care l-a cumpărat dintr-un talcioc și în care a descoperit arhiva unei familii.

A mai scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

După 1989 activitatea sa publicistică postbelică este pusă sub semnul întrebării, Călinescu fiind acuzat de colaboraționism de către anumiți autori. Aceștia încep un veritabil proces de presă despre George Călinescu, o controversată reevaluare a operei și vieții sale.

Totuși, chiar dacă anumite umbre ale orientării sale politice îi aduc anumite reproșuri, testamentar George Călinescu ne-a lăsat obligația reverenței

Comemorăm așadar, șase decenii de la moartea unei personalități enciclopedice, George Călinescu, unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu, deasemenea a fost istoric literar, scriitor, publicist, academician român.

Sursa: Wikipedia