Atunci când vorbesc de oameni cu adevărat mari, mă feresc să folosesc cuvinte mari…ar fi cum m-aș chinui să descriu durerea… oamenii simt măreția unui om așa cum simt și durerea… Astfel, despre Cătălina Buzoianu vorbește opera sa-Teatrul.
Regizorul care a influenţat teatrul românesc jumătate de secol în România,Cătălina Buzoianu, s-a născut la 13 aprilie 1938, în Brăila, și-a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, în anul 1969.
Primul teatru unde a fost repartizată a fost Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973, când a venit în București.
a scris istoria Teatrului Mic din capitală între 1979-1985, apoi a fost regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985, până la pensionare, în 2006.
Printre spectacolele memorabile regizate de Cătălina Buzoianu s-au numărat: „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” şi „Uriaşii munţilor”, de Luigi Pirandello, „Maestrul şi Margareta”, de Mihail Bulgakov, „Yvona, principesa Burgundiei”, de Witolt Gombrowicz, „Dama cu camelii”, de Alexandre Dumas, „O dimineaţă pierdută”, după romanul Gabrielei Adameşteanu, „Patul lui Procust”, după Camil Petrescu, „Pescăruşul” de Cehov, şi „Furtuna” de Shakespeare.
Din 1990 a colaborat şi cu alte teatre, precum Teatrum Mundi, unde a regizat „Teatrul descompus”, de Matei Vişniec şi „Levantul”, după Mircea Cărtărescu, Teatrul de Comedie, Teatrul Levant, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Evreiesc de Stat, şi Teatrul Dramatic din Constanţa. A montat piese şi în Polonia, Israel şi Franţa.
Pe lângă activitatea regizorală, Cătălina Buzoianu a fost și un eminent pedagog al școlii românești de teatru, drept pentru care i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în 2013. Din 1975 a fost profesor la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București.
Maia Morgenstern spunea că a avut privilegiul de a o cunoaşte de foarte tânără.
“Îndrăznesc să spun că m-a format, mi-a format gustul pentru teatru şi percepţia asupra acestei arte. Am urmărit, din adolescenţă, spectacolele ei de la Teatrul Mic. Apoi am avut şansa să urmăresc unul, poate dintre primele spectacole realizate de doamna Cătălina Buzoianu, alături de doamna Valeria Seciu, în ceea ce a însemnat teatrul independent în jurul anilor ‘90. Apoi am avut ocazia să lucrez cu doamna Cătălina Buzoianu „Teatru descompus”. E un spectacol la care m-aş referi cu mare bucurie, aşa cum aş vorbi despre multe alte spectacole de la Teatrul Bulandra, cum ar fi „Patul lui Procust”, bunăoară”.
Cătălina Buzoianu a scris trei cărţi: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” şi „Mnemosina, bunica lui Orfeu”.
Despre “Dimineaţa pierdută”, un spectacol-manifest, montat în toamna anului 1986, mărturisea că “A fost cel mai bun din viaţa mea”.
Distribuţia spectacolului “Dimineaţa pierdută” a cuprins nume mari ale teatrului românesc: Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mora, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.
De asemenea, actriţa Valeria Seciu a fost actorul fetiş al Cătălinei Buzoianu, distribuind-o în mai toate spectacolele ei de succes după Pirandello sau Bulgakov, iar în ultimii ani, în „Menajeria de sticlă”, în „Cum gândeşte Amy” sau în „Furtuna”.
Sub îndrumarea Cătălinei Buzoianu, actriţa a făcut roluri extraordinare, printre care Margareta, în „Maestrul şi Margareta”, Margueritte în „Dama cu camelii”, Arkadina, în „Pescăruşul”.
“Da, am lucrat foarte mult, împreună cu Valeria Seciu.Eu sunt foarte mulţumită de Vali, pentru că a fost întotdeauana o actriţă foarte interesată de ceea ce a făcut, foarte pasională pentru munca ei. Nu pot să uit că în Maestrul şi Margareta se căţăra pe pereţi, pe piloane. Vali avea o anumită vârstă, dar a făcut totul fără să aibă niciun fel de prejudecăţi cu ce are de făcut. Cred că Vali aduce lumină pe scenă, este o lumină, se transfigurează, undeva, ne-am întâlnit cu adevărat.
“Enigma Valeriei Seciu este alcătuită din contraste violente, pe care cenzura inteligenţei le învăluie în ambiguitate. Ceea ce mă intrigă este fragilitatea strivitoare de care dispune această femeie. În aparenţă e placidă şi uneori ursuză, iar zâmbetul ei «de viaţă», este, spre deosebire de zâmbetul dulce al scenei, stereotip, zâmbet «de actriţă» cel mai adesea. Obişnuieşte să-şi pună, de dimineaţă, o mască insignifiantă şi poate chiar se trezeşte, în fiecare zi, dintr-un somn în care a existat ca o piatră, ca o frunză, ca un lucru al naturii, întrebându-se, cu năduf ce caută ea pe lumea asta.[…]
Nu pot spune că este prietena mea, pentru că nu ştiu mai nimic din ce face dincolo de viaţa ei afişată. Nu ne facem confidenţe ca femeile şi nu ne facem vizite. Ne vedem mai întodeauna la teatru, fie în cabina ei minunsculă, unde obişnuiesc să stau într-un colţ, pe un fotoliu înghesuit lângă geam, fie ea pe scenă, eu în sală, unde, ne torturăm reciproc. Mă întreabă, mă hărţuieşte, veşnic nemulţumtă, circumspectă, neîncrezătoare, uneori mă oboseşte şi mă deprimă cumplit, deşi sunt obişnuită ca actorii să izbească în mine ca la un antrenament de box.[…]
Între noi s-a stabilit o relaţie care exclude sentimentalismul. Şi totuşi, această actriţă e un capitol important în viaţa mea. Nu ştiu dacă o iubesc. Afinitatea inexplicabilă ţine de vârstă şi de exprienţă. Cred că ceea ce m-a legat pe viaţă de ea nu este făptura ei materială, nu este imaginea enigmatică a femeii Valeria Seciu, nu este enunţul patetic: Valeria Seciu-Omul, ci ideea de simbioză perfectă cu Actorul. Gândindu-mă la această stranie, fragilă, indestructibilă relaţie am scris această încercare pe care i-o dedic”, se mărturisea Cătălina Buzoianu în “Novele teatrale”.
La începutul anilor 1990, Valeria Seciu a înființat și condus Teatrul “Levant”, una dintre primele instituții independente de profil din Bucureşti. De numele acestui teatru este legată colaborarea tot cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul cu piesa “Pelicanul”, după August Strindberg, montat într-un spațiu neconvențional, un depozit al Sălii Dalles.
A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și a avut doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București) și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume, de asemenea recunoscut în comunitatea teatrală.
În Enclava Culturală Socolari, fiul său, Ștefan Iordănescu organizează ‘’Atelierele de antropologie teatrală, Cătălina Buzoianu’’ , în perioada 18-28 august.
Cătălina Buzoianu a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Comandor. Decretul a fost în semn „de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent şi abnegaţie, a regizat spectacole marcante atât în ţară, cât şi în străinătate, pregătind cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori”.
Din 3 august 2019, Cătălina Buzoianu își reface trupa în Ceruri…
