”Don Quijote” de la Craiova, Emil Boroghină, mărturisește: „Sunt un nebun care trăieşte din visurile sale!“

La mulți ani, Maestre Emil Boroghină! Pentru România este un Don Quijote… de la Craiova, un visător îndrăgostit de teatru.
De asemenea, este sufletul Festivalului Shakespeare Craiova, sufletul Teatrului Poesis, o personalitate providențială a teatrului românesc!

A ridicat cortina vieţii pe 23 ianuarie 1940 şi de atunci umple scena cu nebunia şi exuberanţa sa , neobosit şi fără vârstă, Emil Boroghină este Omul-Teatru, căruia i se cuvine un Laudatio!

La vârsta de 15 ani a rămas fără tată, acesta urcând în cer la doar 41 de ani, după o lungă și, pe atunci, necruțătoare boală. Constantin Boroghină, tatăl lui Emil, era secretar al Primăriei și apoi al raionului Corabia. Și el, tatăl lui Emil Boroghină, rămăsese fără tată pe când avea nici trei ani. Bunicul lui Emil murise pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial.

Copilăria și adolescența i-au fost marcate de privațiunile perioadei de după al Doilea Război Mondial. În toamna anului 1959, devenea student la Institutul de Artă Cinematografică din București, clasa profesorului Dinu Negreanu, institut pe care-l va absolvi în 1963.

Fiind bursier al Sfatului Popular Regional Oltenia avea obligaţia de a deveni actor al teatrului acestei regiuni, aşa că, începând din anul 1963, a devenit component al colectivului de actori ai Teatrului Naţional Craiova.

Biografia lui Emil Boroghină este una bogată și inspirațională.
Între 1963 şi 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova, apoi timp de 12 ani director general al acestuia (1988-2000), perioadă care este considerată drept cea mai fastă din istoria teatrului, prin colaborarea cu regizorul Silviu Purcărete.

Este fondator, din anul 1994 şi director al Festivalului Internaţional Shakespeare, preşedinte al Fundaţiei Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi membru al Senatului UNITER.

În clasa a X-a, am ascultat la „Teatru la microfon” o piesă care a devenit capitală pentru mine, este vorba despre „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. În rolul principal, Miroiu, era distribuit maestrul Beligan. M-a emoţionat atât de mult, încât, a doua zi, m-am dus la Biblioteca orăşenească din Corabia şi am cerut teatrul lui Mihail Sebastian. Am învăţat piesa pe dinafară; visam eu, îmi plăcea teatrul, dar nu îndrăzneam să gândesc la treaba asta … Datorez pasiunea mea pentru teatru faptului că l-am ascultat în spectacolul „Steaua fără nume” pe maestrul Radu Beligan; el a devenit modelul meu de viaţă, idolul meu… Apoi, atunci când am fost investit director al Teatrului Național din Craiova, în februarie 1988, am avut în vedere o necesară prezență a pieselor shakespeariene în repertoriu, alături de tragediile antice, cu o mult mai apropiată frecvență a premierelor decât până atunci, iar când în 1992, în urma uriașului succes obținut cu spectacolul „Ubu Rex cu scene din Macbeth” al lui Silviu Purcărete la Festivalul de la Edinburgh din 1991 și apoi la Festivalul „Teaterformen” de la Braunschweig, am decis să fondăm un Festival Internațional de Teatru la Craiova, am gândit că el trebuie să fie dedicat în totalitate creației shakespeariene.

Inaugurarea și alegerea Patronului Festivalului Internațional „Shakespeare” la Craiova din 1994, „primul festival de teatru cu adevărat internațional din România”, după cum titra atunci criticul și istoricul de teatru Ludmila Patlanjoglu în entuziastul său comentariu, au avut mai multe motivații: succesele internaționale ale Teatrului Național din Craiova obținute cu spectacolele lui Silviu Purcărete, „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, la Edinburgh, Braunschweig și Ierusalim și apoi cu „Titus Andronicus” la Festivalul de la Tokyo, la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montreal și la Festivalul Internațional al Artelor de la Melbourne, tradiția realizării pe scena Naționalului craiovean a unor spectacole shakespeariene, mai mult decât meritorii, de-a lungul întregii sale istorii, dintre care desprindem „Othello”, „Hamlet”, dar și organizarea în anul 1966 a unei manifestări deosebite, „Săptămâna Shakespeare”, inițiată de secretarul literar al teatrului, Ion D. Sîrbu, afișul cuprinzând în totalitate spectacole aflate atunci în repertoriul curent al Naționalului craiovean”, mărturiseşte sărbătoritul nostru într-un interviu acordat pentru Radio România Reşiţa.

Emil Boroghină este un bonom, unul dintre managerii, care pe o perioadă de 12 ani de mandat a ridicat teatrul românesc prin spectacole antologice montate de Silviu Purcărete la Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova, apoi a pus în scenă Festivalul Internațional Shakespeare.
Are un cult aparte pentru cel care i-a fost mentor, Radu Beligan, dar şi pentru Ştefan Iordache sau Ilie Gheorghe, artişti atinşi de Dumnezeu cu geniu…

Teatrul e un microb care îţi intră în sânge“, mărturiseşte cel care şi-a insumat întreaga viaţă într-un singur cuvânt: DEVOTAMENT!

Don Quijote… de la Craiova, Emil Boroghină, mărturisește: „Sunt un nebun care trăieşte din visurile sale!“

Să ne trăiţi, Maestre! La mulţi ani!

De același autor

Related Articles