[AUDIO-FOTO] Pânza este locul unde artistul plastic Alexandra Camelia Tismonariu îşi exprimă prin culoare sentimentele

Dacă librăriile, editurile şi instituţiile de cultură se închid devenim cu toţii mai însinguraţi, iar lumea digitală nu poate înlocui nevoia de a simţi frumosul din culoare şi gând.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 noiembrie 2021, 19:30

Alexandra Camelia Tismonariu este o pictoriţă din Reşiţa, care în ciuda talentului sãu nu a reuşit sã-şi împlineascã întru-totul visul de a fi cunoscută şi pe simeze. La un moment al vieţii, a ales sã schimbe macazul şi s-a îndreptat spre un profil tehnic, unde datorită cunoştinţelor de artă a încercat să îmbine forma, culoarea şi volumul.

Aflaţi aici povestea omului care pe pânză îşi exprimă cel mai bine trăirile şi sentimentele:

 „… pentru cei care nu mă cunosc sunt Alexandra Camelia Tismonariu, născută Bica, am fost elevă timp de 12 ani la Liceul de artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa; odată cu absolvirea acestuia am obţinut şi atestatul profesional al secţiei de pictură. La vremea respectivă cerinţele erau mult mai aspre deoarece disciplina de istorie a artei era obligatorie la examenul de bacalaureat. Dacă nu obţineai cel puţin nota 7 nu ţi-ar fi fost recunoscută lucrarea de diplomă şi prezentarea acesteia.

Odată cu terminarea liceului, mi-am dat drumul, să zic aşa. Nu mai eram condiţionată de reguli, de teme impuse, dar din păcate nu am reuşit să continui studiile deoarece erau costisitoare şi atunci am ales să urmez facultatea de inginerie, specializarea Ştiinţa materialelor, care pentru mine a fost o asociere dintre metale şi sculptură, între formă, culoare şi volum.

Mulţumesc domnilor mei profesori, de la care am învăţat foarte multe, şi-anume: Petru Comisarschi, Adi Garoiu, Radu Tiganete, dar şi regretaţilor Nicolae Ungar şi Tiberiu Orvoş, care nu mai sunt printre noi, dar mă aştept să mă audă de unde sunt ei plecaţi acuma. Dumnezeu să-i odihnească! Cum spuneam am învăţat foarte multe lucruri, fiecare şi-a pus o amprentă asupra noastră, a tuturor elevilor, colegilor mei.

Părinţii m-au îndrumat spre acest liceu, dar şi-au dorit să învâţ un instrument, vioara, dar copil fiind, m-am prezentat la concursul de aptitudini la arte plastice pentru că mai mult îmi ocupam timpul desenând. Şi ei au fost surprinşi de decizia mea, că i-am informat după ce m-am înscris la concurs. Apoi am urmat şi liceul şi după ce am absolvit mi-am dorit foarte mult să nu renunţ la această pasiune, pictura. Am încercat în mai multe rânduri să adopt anumite tehnici, pot spune că în ulei şi în acril sunt tehnicile mele preferate, deoarece prin ulei pot obţine o anumită flexibilitate. Prin suprapunerea straturilor de culoare obţii reflecţii, transparenţă, volum, dar necesită să respecţi o serie de reguli. Foarte important este să le cunoşti că altfel vezi şi rezultatele la final de execuţie a lucrării.

Ca artist plastic sunt mai puţin cunoscută publicului, am avut doar o singură expoziţie de grup în 1996 pe vremea când eram încă elevă la Liceul de artă. Evenimentul a fost organizat la muzeu, au fost selectate câteva lucrări ale elevilor printre care şi a mea. Repet, a fost singura expoziţie, dar care mi-a dat impuls să continui. Eu lucrez pe pânză, este un mod de a mă exprima cel mai bine, sunt trăirile mele, sentimentele mele. De multe ori am abordat anumite teme doar din trăirile de moment sau anumite persoane, cum ar fi: la o discuţie banală cu prietena mea, îi spuneam că mi-am comandat nişte pânze, nişte vopsele şi aş vrea să lucrez două tablouri, iar ea m-a întrebat la ce anume m-am gândit, era vremea macilor înfloriţi şi defapt prin dialogul cu ea imediat mi-a venit şi ideea de a aborda o temă florală. Am realizat atunci o lucrare cu nişte maci pe un câmp şi  un vas cu flori. O altă realizare a mea a fost văzând oamenii, sufletul lor deschis, sinceritatea, veselia ceea ce o caut la multe persoane din jur şi mi-am dat seama de sufletul roz pe care îl au, cât este de frumos şi-atunci am realizat acea pânză. Pot să spun că, temele mele în general sunt puţin abstracţioniste plecând de la un concept, o idee, un sentiment, am încercat diferite teme, dar îmi place să las privitorul să aibă modul lui propriu de a analiza şi de a interpreta lucrarea.

Cum spuneam, pe cont propriu, artistul plastic Camelia Tismonariu se simte cel mai bine. Nu am căutat să revin pe simeze, pur şi simplu pasiunea asta a mea voiam să îmi fie singulară mie, în ea prin culoare îmi exprim toate sentimentele şi trăirile. Aşa mă eliberez eu. Îmi doresc să văd în mediul din jurul meu veselie, frumuseţe, oamenii să fie ei înşişi fără a se limita la anumite reguli, măsuri sau coduri şi de aceea pictura mea este exprimată altfel.

Aloc din păcate foarte puţin timp pasiunii mele. Această activitate necesită mult timp de studiu, ceea ce nu îmi pot permite pentru că lucrez în alt domeniu la Universitatea „Babes-Bolyai”, centrul universitar Reşiţa, plus că şi costurile sunt destul de mari pentru o asemenea investiţie şi-atunci se rezumă la o comandă pentru cadouri. Multe lucrări de ale mele le-am făcut cadou pentru persoanele dragi şi-atunci nu îmi permit foarte multe, să zicem 2-3 pânze pe an. Şi nu lucrez zilnic, deşi inspiraţie ar fi, doar să îmi găsesc momentul meu de linişte, să las la-oparte tot stressul cotidian şi problemele zilnice, dar din păcate nu reuşesc tot timpul. Nici nu aş avea loc unde să depozitez toate lucările şi doar să investesc aşa este costisitor.

De la absolvirea liceului şi până în prezent, nu mi-am contabilizat lucrările, dar cred că au fost peste 50 de pânze, iar eu le lucrez la dimensiuni mari ca să mă pot exprima cât mai bine. Sinceră dă fiu aş expune, însă fiind lucrările aşa mari, ar fi loc doar la muzeu şi pentru a acoperi simezele de acolo ar trebui să mai lucrez să obţin câteva realizări noi. Dar sper ca gândul şi dorinţa mea să se concretizeze cândva atunci când va fi momentul. M-am gândit de câteva ori să ies pe simeze din micul meu atelier, care este defapt camera mea dintr-un modest apartament de bloc, să expun lucrări pentru iubitorii de artă, dar şi pentru schimbul de experienţă pentru că cei care iubesc arta plastică au multe întrebări de pus, iar eu aş putea afla multe răspunsuri pe care pe urmă le-aş transpune în viitoare teme de lucrări.

Lucrările mele pot fi văzute pe pagina mea de socializare sau măcar o parte din ele pentru că neavând aparat de fotografiat nu le-am putut imortaliza, iar comenzile primite sunt şi în funcţie de tema lansată. În urmă cu câteva luni am avut de realizat o pânză la dimensiunea de 110 pe 80 de centimetri şi am întrebat persoana care mi-a lansat comanda cam ce ar dori şi în ce spaţiu va fi panotat tabloul. Am aflat că ar fi vorba despre un birou pentru o agenţie de pelerinaje şi în acel moment mi-a şi venit ideea şi am realizat o pânză prin care am încercat să transmit liniştea, chemarea către Dumnezeu şi a fost o lucrare mai aproape de realitate faţă de lucrările mele care sunt mai abstracte deoarece subiectivismul se află cel mai mult în ele. Privitorul, atunci când vede un tablou de-al meu îl poate interpreta într-o manieră proprie. Artistul transmite ceva, iar privitorul înţelege altceva. Aş dori să citez din Edgar Degas şi să vă spun că ”pictura nu este uşoară pentru cei ce nu o ştiu şi foarte complicată pentru cei ce o ştiu”.

Pe lângă pictură am încercat însă şi altceva şi anul trecut (n.r. 2020) am realizat o serie de ilustraţii pentru o carte pentru copii, intitulată „Cele 12 primăveri ale Sofiei”, semnată de Dorina Chiş-Toia. A fost o provocare pentru mine când mi s-a făcut această propunere. Este o muncă foarte migăloasă, dar creând şi desenând mi-am retrăit eu copilăria, adică toate acele poveşti care la vremea mea mi le imaginam. Toate ilustraţiile le-am realizat în creioane colorate, a fost foarte greu, dar le-am realizat cu bucurie şi am regăsit în ele frumosul sufletului şi inocenţa copilăriei. Pe lângă aceste ilustraţii am mai realizat şi o copertă pentru cartea „Convorbiri pedagogice” de Enea Hodoş, unde am folosit un detaliu al unei pânze de ale mele pe un fundal gri.

Ultima lucrare a mea, finalizată de curând, a fost realizată din două piese, adică două pânze mai mici, prin care am încercat să transmit o zi de vară, plină de culoare şi căldură, în care razele soarelui ating pielea, fruntea, exact cum ne simţim, cum ne este sufletul, timp şi contratimp…”.

Povestea Cameliei Tismonariu o puteţi afla miercuri, 10 noiembrie în emisiunea “Boema”, doar aici pe 105.6 FM de la 22:15!