250 de ani de industrie reşiţeană şi 150 de la fabricarea primei locomotive cu aburi la Reșița este proiectul pe care unul dintre cei mai tineri colecţionari ai urbei de pe Bârzava îl prezintă în timp și contratimp, semenilor săi, dorind să ilustreze cu piese din colecţia personală trecutul şi prezentul acestui loc minunat prin ce ne-a oferit Dumnezeu: natura, istoria, mediul înconjurător şi oamenii acestor meleaguri.

Mai aproape de dumneavoastră pe unde hertziene vine Bogdan Andrei Mihele – preşedintele Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, un pasionat colecţionar de imagini, vederi, cărţi şi fotografii din Reşiţa de altădată, care a mărturisit pentru Radio Reşiţa că a moştenit acest hobby de la bunicul său.

Bogdan Andrei Mihele

„... pasiunea mea a început citind o monografie scrisă de regretatul inginer Ion Păsărică intitulată „Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa; atunci a pornit imboldul de a începe să colecţionez şi să aflu mai multe despre istoria oraşului nostru. Primele cărţi poştale şi fotografii le aveam de la bunicul meu care a lucrat la Combinatul siderurgic, fiind şi el colecţionar şi o parte din ele am reuşit să le recuperez de la bunica mea şi aşa cam astea au fost începuturile. Restul am început să le cumpăr de pe diverse site-uri, diverşi colecţionari din Reşiţa cu care am făcut schimb şi iată că acum colecţia a ajuns la sute de exemplare.

Nu este foarte simplu să fi colecţionar în ziua de astăzi pentru că exponatele tematicii mele se găsesc tot mai greu, vă pot spune că am în colecţie cărţi poştale care poate mai sunt doar 2-3 în această zonă şi care nici în străinătate nu se mai prea găsesc, litografii vechi din 1897-1898 care cu puţinii bani puşi de-oparte din bugetul familiei încerc să le achiziţionez.

Prin aceste cărţi poştale avem posibilitatea să vedem Reşiţa de altădată care în prezent nu mai există. Ştim că în perioada comunistă o mare parte din Reşiţa istorică a fost demolată pentru a face loc Blooming-ului, iar noi cei tineri doar prin imagini mai putem retrăi vremurile de atunci.

De curând cu sprijinul Casei de cultură a Studenţilor şi a Muzeului Cineastului Amator am lansat un album în care sunt prezentate doar o mică parte din cărţile poştale pe care le deţin pentru că imaginile au fost scanate în urmă cu un an de zile când eu eram abia la începuturi şi colecţia mea era mai restrânsă, dar care între timp s-a îmbogăţit. Acest album rămâne un reper istoric pentru cei 250 de ani de viaţă industrială în acest spaţiu, o mărturie pentru generaţiile viitoare. Albumul a fost primit foarte bine de către publicul reşiţean pentru că sunt foarte mulţi colecţionari în oraş, mulţi suntem membri ai grupului „Reşiţa de Neuitat”.

În 3 iunie 2021 am avut o expoziţie cu sprijinul domului Erwin Josef Ţigla în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” şi am rămas surprins de numărul mare al reşiţenilor care au dat curs invitaţiei mele şi m-au onorat cu prezenţa. Pe marginea exponatelor expuse s-au generat discuţii, cei în etate au explicat despre conţinutul imaginilor panotate, adică unde s-au aflat odinioară clădirile care astăzi nu mai sunt. Cred că am reuşit să le fac şi o bucurie pentru că ei trăiesc mult mai intens acele vremuri, că erau contemporani cu ele şi îşi aduc mai bine aminte de reperele urbane ale Reşiţei de altădată.

Fiind un colecţionar tânăr am învăţat de la cei mai în etate şi cu experienţă cum se păstrează exponatele acestea vechi şi rare. Am cumpărat special albume în care le păstrez cu grijă, le scot cu mănuşi şi cu penseta să nu se deterioreze pentru că o parte dintre ele au peste 100 de ani, hârtia fiind de calitate inferioară faţă de vremurile actuale şi pentru asta trebuie să lucrez cu grijă pentru că fiind foarte rare nu le voi mai putea procura. Ţin o evidenţă într-un registru cu toate exemplarele pe care le am pentru a nu cumpăra de două ori acelaşi lucru, dar dacă îmi scapă şi cumpăr fac schimb cu cei care nu au.

Cea mai veche piesă este o carte poştală pe care scrie „Schoene Gruesse aus Reschitza” („Salutări din Reşiţa”), datată 1897.

Sunt bucuros că pot să trăiesc aceste vremuri în care la Reşiţa sunt aniversaţi cei 250 de ani de industrie; eu sunt tânăr, dar sigur sunt oameni în viaţă care au prins şi cei 200 de ani, marcaţi în 1971 şi este o mare satisfacţie pentru întregul oraş că am putut fi martorii unui asemenea eveniment istoric. Sunnt mândru de profesorii de la şcolile din urbe care insuflă elevilor dragostea faţă de ţinuturile natale; generaţiile trecute lasă moştenire celor tineri acest demers de a trăi şi a păstra. Eu propun ca în orele dedicate programului „Şcoala Altfel” profesorii să aloce cât mai mult timp istoriei acestor meleaguri pentru că de multe se întâmplă să cunoaştem istoria altor ţări şi nu pe a noastră.

Momentul aniversar dedicat celor două secole şi jumătate de viaţă industrială la Reşiţa a constituit şi o rampă de lansare, dar şi o punte de legătură către anul viitor când vom marca 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu aburi, expusă încă din 1972, când a fost inaugurat în cartierul Triaj al municipiului de pe Bârzava, muzeul de locomotive cu aburi în aer liber. Anul viitor, în 2022 vom serba 50 de ani de la înfiinţarea acestuia şi 100 de ani de la inaugurarea fabricii de locomotive de la Reşiţa în care iată în decursul a cincizeci de ani de funcţionare, între 1922 – 1961, s-au fabricat 1462 de locomotive, o cifră deloc de neglijat. Uzina a dus faima constructorilor reşiţeni pe tot mapamondul.

Îl felicit pe această cale şi pe regizorul nostru Sabin Dorohoi care a lansat de curând un film documentar dedicat acestui oraş.

Cum spuneam, cu sprijinul domnului Erwin Josef Ţigla, voi monta şi la anul o expoziţie cu piese din colecţia mea despre cei 150 de ani de la fabricarea primelor locomotive la Reşiţa. Am cărţi poştale cu vechea fabrică de locomotive, cu diverse modele de locomotive fabricate aici, dar cele mai valoroase exponate sunt plachetele care provin de la locomotivele cu aburi fabricate în urbea de pe Bârzava care în prezent au fost casate. Eu am reuşit prin diverşi colecţionari să cumpăr o parte de la 5 locomotive care au operat atât pe vremea Uzinelor de Fier şi a Domeniilor Reşiţa, cât şi a fostului Combinat Metalurgic Reşiţa, Sovrom şi aşa mai departe. Aceste piese le-am cumpărat, cum spuneam, de la un fost angajat CFR de la Târgu-Jiu cu care colaborez de cel puţin 2 ani de zile, el însuşi un pasionat colecţionar. Văzându-mă că iubesc istoria a renunţat la o parte din ele, chiar a venit personal la Reşiţa să mi le-aducă; sigur unele în stare de degradare pe care le-am recondiţionat, altele în stare mai bună. Ele sunt o parte din istoria noastră şi faptul că le am şi le pot arăta tuturor este o mare plăcere pentru mine.

Pentru noi ca reşiţeni este o mândrie că avem de 50 de ani muzeul locomotivelor cu aburi. Din câte ştiu în întreaga ţară mai există 71 de astfel de locomotive în diverse stadii plus cele 16 de la Reşiţa din care 13 realizate la uzinele din oraş şi 3 la Budapesta şi Viena. Cum spuneam, este o istorie vie pe care noi o putem vedea şi din punctul meu de vedere ar trebui promovată mult mai mult la scară largă, doar că CFR nu se implică sub nicio formă în istoria drumurilor de fier de la noi din judeţ. Istoria locală trebuie să dăinuie în timp, noi trebuie să ducem mai departe ceea ce am primit moştenire de la strămoşii noştri şi nu să ne oprim aici. Vă spun sincer că mă bucur pentru fiecare reşiţean care iubeşte istoria şi se implică să o promoveze oriunde s-ar afla.