[AUDIO-FOTO] Artistul plastic Flavia Beatris Grădinaru – un autodidact înnăscut

Marea familie a artiştilor plastici din Reşiţa, reunită sub tutela cercului de pictură al Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, coordonat de familia Doina şi Gustav Ioan Hlinka, prezintă publicului un produs, format ani de-a rândul, în cadrul întâlnirilor săptămânale. Este vorba de plasticianul Flavia Beatris Grădinaru, aflată zilele acestea la cea de-a doua expoziţie personală, căreia i-am făcut o vizită la galeria de artă a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi printre peisaje, natură statică şi portrete aceasta a povestit cum este să fi autodidact şi să te înveţi singur pentru a te perfecţiona:         

Flavia Beatris Grădinaru

Pictura este un hobby din copilărie. Tatăl meu a fost director la IRTA şi veneau şoferii pe care eu îi desenam, aşa cum puteam, pe la 6-7 ani. Făceam o schiţă şi îmi plăcea ce fac. Între 1973 şi 1975 am urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, Schweig a fost printre primii mentori ai mei şi chiar şi unul din fondatorii şcolii. Apoi am intrat la liceu şi nu am mai reuşit să dau importanţă prea mare artei, am făcut doi ani de şcoală, dar nu am mai reuşit să o termin şi să fac lucrarea de diplomă. După mulţi ani m-am întâlnit cu Gusti Hlinka, un fost coleg de la Şcoala Populară de Arte, m-a întrebat ce fac, dacă mai pictez. Am zis da, pictez, dar le cam ţin în casă şi-atunci m-a luat în echipa sa unde sunt nişte pictori foarte buni, precum: Livia Frunză, Nik Potocean, Viorica Ana Farkaş. Dintre ei sunt şi care se ocupă de pictura naivă, doar că eu nu abordez acest stil, îmi place, doar că pictez ce sunt convinsă că merită să fac. Dacă m-aş pune să fac pictură naivă cred că n-ar ieşi nimic.

Am început să ies din casă şi să am expoziţii la Bocşa, la Gătaia, la Moldova Nouă, pentru că prietenii care veneau pe la mine în vizită îmi tot spuneau că de ce nu expun. Păi unde să fi expus că nu puteam merge pe stradă şi să întreb trecătorii dacă nu vor să îmi vadă tablourile, trebuia să activez într-un club sau o asociaţie ca să pot face expoziţii. Dacă nu îl întâlneam pe Gusti Hlinka rămâneam necunoscută şi acasă.

Eu sunt peisagist pentru că mă ghidez după anumite poze şi încerc să le reproduc prin prisma mea. Şi dacă am văzut că publicul apreciază am continuat. Multe tablouri le-am şi dăruit prietenilor care îmi tot spuneau de ce nu faci o expoziţie. Acum am reuşit să fac şi expoziţie şi mă bucur.

Nu este prima expoziţie, am ami avut de grup cum am amintit mai sus şi una personală la Erwin Ţigla la Biblioteca germană, cu aceea defapt am debutat.

Pot spune că mă încadrez destul de bine în peisajul plasticienilor cărăşeni, fiecare creează cum consideră şi are stilul său chiar dacă suntem apropiaţi ca prezentare. Eu, în general, abordez pictura clasică în ulei prin prisma mea, că nu poţi picta un tablou fără să-l pătrunzi. Unele locuri le-am vizitat, altele nu. Cum de exemplu ar fi Gârnicul unde am fost primiţi formidabil, am pictat trei tablouri care au şi rămas acolo. Pictez multă natură pentru că te poţi juca mai frumos cu culorile. Portretele au altă prestanţă, trebuie să pătrunzi personajul ca să-i scoţi în evidenţă anumite caracteristici. Unele tablouri le fac repede, altele într-o săptămână, este în fucnţie de dispoziţia şi inspiraţia pe care le am. De exemplu portretul mamei l-am făcut de seara până dimineaţa. Încă nu l-a văzut, dar a fost un cadou de ziua dumneaei, mai ales că a împlinit frumoasa vârstă de 88 de ani. Odată îi ai în viaţă. Însă tabloul cu portretul mamei rămâne în palmaresul meu şi va mai fi expus pe lângă celelalte pe care am de gând să le mai fac. M-am gândit chiar şi la un autoportret să-mi fac, dar îmi este greu să încep. Sper să iasă cum vreau eu…

Pictez direct pe pânză, nu fac nicio schiţă spre deosebire de alţi pictori, colegi de-ai mei, pentru că atunci când lucrezi în ulei poţi reveni, poţi transforma lucrarea respectivă, deci nu este niciun fel de problemă. Poţi renunţa la ceea ce ai pictat şi să faci peste altă lucrare. Eu nu fac aşa ceva pentru că mă gândesc la munca depusă şi mai bine cumpăr pânze gata preparate şi fac tablouri noi.  

Soţul meu îmi este cel mai bun critic. El vede primul tablourile şi îmi spune mereu: „n-ai făcut aşa, aici trebuia să mai bagi altă culoare” şi ţin cont de ceea ce îmi spune. Am parte de un critic personal cum nu îşi permit mulţi, dar îi ascult criticile, nu mă deranjează pentru că sunt sfaturi constructive.

Acum am în plan să pictez Cascada Bigăr îngheţată şi mai alte două-trei cascade din zona Moldova Nouă. Îmi plac pentru că sunt deosebite şi apei în cădere trebuie să îi dai o anumită luminozitate, nu e uşor, dar cu ceva muncă trebuie să iasă. Timp am suficient la dispoziţie că sunt de ani buni în pensie, iar acest hobby nu este doar o pasiune, ci îmi şi creează o stare de bine, de confort, mă destinde. Prin pictură eu reuşesc să ies din cotidian, mai ales să mă debarasez de problemele zilnice. Când mă pun să pictez mă transpun în acea lume pentru că nu ai cum să fi altundeva dacă vrei să iasă cea ce ai gândit.

Celor care doresc să aibă în colecţiile lor un tablou de-al meu, mă pot contacta şi cu drag îl vând pe cel de pe simeze. Faţă de lucrările pictorilor consacraţi, tablourile mele se pot cumpăra cu sume cuprinse între 150 şi 300 de lei pentru că ţin cont de situaţia financiară a omului din ziua de azi, însă lumea nu mai prea pune mare preţ pe artă şi asta nu că nu ar vrea, ci pentru că nu are posibilităţi materiale.

A avea o expoziţie, aţi expune lucrările publicului este constructiv pentru orice artist plastic şi asta pentru că privitorul mai are nevoie şi de ceva frumos cu care să-şi limpezească privirea, foarte important pentru ochi şi suflet. Eu când finalizez un tablou, îl şi postez imediat pe pagina de socializare şi mă bucur când primesc aprecieri şi comentarii; pentru mine asta contează mult.

Mărturisesc că sunt  un mare fan al Radio Reşiţa, 105,6, pentru că atunci când pictez am aparatul de radio lângă mine şi-ascult ce se mai întâmplă în oraş, ştirile, muzică, emisiunile, îmi place totul mult.

Cum vă spuneam, Cascada Bigăr îngheţată intenţionez să o pictez şi poate pe soţul dacă va vrea, dar în special peisaje că acestea plac mai mult, am o înclinaţie mai mare spre natură. Pentru flori nu am chiar aşa o îndemânare, dar trebuie să învăţ şi asta pentru că eu toată viaţa mea am fost un autodidact. Am început să pictez singură. La început foarte greu, nu îmi dădeam seama cum este, dar în timp am reuşit să mă învăţ eu pe mine şi aşa voi continua.