„Principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa. Eu cred şi sufăr mai puţin. Şi când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viaţă”, afirma dramaturgul și medicul Anton Pavlovici Cehov.
Dramaturgul s-a născut la pe 29 ianuarie 1860, la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. În scurta sa viaţă, a trăit doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov a marcat definitiv lumea artistică mondială prin capodoperele scrise de el. Medic, prozator și dramaturg rus, Cehov este prezent de peste o sută de ani cu piesele sale, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România şi din lume.
Orice montare echivalează cu o nouă reflectare a textului în oglinda scenei.
„Îţi trebuie o energie supraomenească pentru a face punte peste prăpastia care separă visul de realitate. Toate personajele care se mişcă în atmosfera ei ceţoasă au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste şi în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc”, mărturisea despre prima sa piesă Pescăruşul care, este prima dintre cele patru mari piese: Livada de vişini, Trei surori, Unchiul Vania, scrisă de Cehov în anul 1896, şi cea mai des montată dintre cele din opera sa.
În anul 1898, Constantin Stanislavski a regizat piesa pentru Teatrul de Arte din Moscova, obţinând un adevărat triumf, după eşecul versiunii academice din anul 1896. Producţia lui Stanislavski a ajuns „unul dintre cele mai mari evenimente din istoria teatrului rusesc şi una dintre cele mai marcante evoluţii în istoria dramaturgiei mondiale”. Atenția lui Stanislavski asupra realismului psihologic și a subtilităților ascunse din piesă au reînviat interesul lui Cehov de a scrie pentru scenă.
“A înfățișat viața viitoarei societăți rusești în imagini pline de viață și de optimism. Se uita la prezent fără să-l falsifice. Nu i-a fost niciodată teamă de adevăr”, mărturisea despre dramaturg, marele teoretician rus, Konstantin Stanislavski.
Teatrul de Arte din Moscova poartă şi astăzi pescărușul ca emblemă, celebrând producția istorică care i-a dat practic identitatea
Cehov a rămas contemporanul nostru prin intuiţia de-a radiografia stări, tăceri şi sentimente, acoperind întotdeauna visul fiecărui personaj, în care ne putem regăsi oricare dintre noi, cu teama şi bucuria vieţii.
Cu un caracter foarte modest, care l-a insoțit de-a lungul vieții, Anton Pavlovici Cehov nu și-a imaginat niciodată ce dimensiuni ar putea capăta reputația sa postum. Reacțiile publicului la piesele lui de teatru din anul morții au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.
La 2 iulie, în sanatoriul de la Badenweiler, din Germania, Anton Pavolvici Cehov murea de tuberculoză. Simțind că se apropie clipa marii treceri, la ora trei din noapte, doctorul a cerut să fie adusă o sticlă de șampanie:
„Cehov a luat paharul care i se oferea și, întorcandu-se spre Olga, soția lui, actriţă a Teatrului de Artă din Moscova, care îi va supravieţui nu mai puţin de 53 de ani (a murit în 1957) i-a spus cu un zâmbet amar: “De mult n-am mai băut șampanie!“. Și-a golit paharul și s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe nu mai respira. Trecuse din viață în moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei.“
Lucrările lui Cehov au fost traduse în mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov în limba uzbecă. Qahhor a fost influiențat de scriitorul rus, considerându-l profesorul său.
Posteritatea lui Cehov e a unui scriitor global, comparabil, şi din acest punct de vedere, cu Cervantes, Shakespeare, Tolstoi, Dostoievski sau Gabriel García Márquez. Probă de foc pentru orice regizor, cu piesele lui Cehov se poate triumfa şi se poate „cădea“ atât de rău, încât, în abordarea teatrului cehovian mediocritatea este exclusă.
De peste o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de teatru din România, Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.
Anton Pavlovici Cehov a păstrat fragilitatea sentimentelor cu ironie şi delicateţe în spaţiul etern al scenei de teatru, dându-ne şansa să ne regăsim câte o bucăţică de suflet în fiecare personaj, în fiecare destin sau în fiecare tăcere, pentru că dramaturgul este stăpânul fără margini peste marginile multe.
