Alexandru Tocilescu împlinea 80 de ani… a plecat la 65

„Doar după ce înveți să te exprimi îi poți spune lumii ce îți dorești. Toate schimbările din lume, bune sau rele au fost mai întâi adresate prin cuvinte”, spunea o doamnă care a scris istorie, Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis, născută la 28 iulie 1929.

Articol editat de Anca Bălălău, 27 iulie 2026, 14:55

Astăzi, mi-aș dori să pot schimba ceva în lume la 80 de ani de la nașterea celui care a dat o nouă identitate teatrului românesc, Alexandru Tocilescu. Aș vrea ca națiunea această să ridice un gând către cer, de mulțumire, de smerenie amintindu-și de cel căruia absența pământeană nu-l poate denigra prin ignoranță, prin uitare.

„Toca rămâne, după Liviu Ciulei, cel mai viu regizor cu care am lucrat. Şi lui i-a plăcut să lucreze cu mine, ne-am înţeles bine. El a găsit în spectacolul meu cu Dan Grigore un fel de intimitate spirituală şi a preluat această idee mai târziu, sugerând relaţia dintre Hamlet şi umbra tatălui lui Hamlet, care nu apare ca personaj, fiind înlocuită cu acest simbol şi cu un glas profund, care spunea textul stafiei, glasul extraordinar de bogat în armonice, cum spunem noi, al unui preot dintr-o biserică din Bucureşti”, spunea regretatul Ion Caramitru, care a fost unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi ai lui Hamlet din toate timpurile, în montarea lui Tocilescu.

Teatrul Bulandra, anunță pe pagina de socializare
„𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐧𝐞 𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐦 𝐝𝐞 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐓𝐨𝐜𝐢𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 (𝟐𝟕 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟒𝟔-𝟐𝟗 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟏𝟏)… unul dintre cele mai libere și mai neliniștite spirite ale teatrului românesc

Inteligența sa sclipitoare, cultura vastă și spiritul ludic au dat naștere unor spectacole memorabile, iar profunzimile sale au fost înțelese de cei care l-au iubit și intuite, de fiecare dată, de publicul său.

La Teatrul Bulandra, a lăsat în urmă nu doar spectacole-reper, ci și amprenta unei personalități imposibil de confundat.

„Nu-mi place să fiu previzibil. Nici în ce spun, nici în conversație, nici în existență, nici în apariții, nu-mi place să fiu previzibil nici în ceea ce fac, de aia poate sunt vehement împotriva unor colegi.”
(𝑻𝒐𝒄𝒂 𝒔𝒆 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒆, V1, pg 165, Teatrul azi)

Bucureștean prin naștere, a venit pe lume acum 80 de ani. Alexandru Tocilescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din capitală, în anul 1973, secţia regie, clasa David Esrig, după studii prelungite, dupa cum el însuşi spunea. De atunci s-a făcut remarcat ca una dintre „prezențele exponențiale ale școlii”, după cum povestea regretatul profesor Ion Toboșaru alias Sir Toby pentru toți studenții care i-au trecut prin mâini.

Ca regizor, Alexandru Tocilescu a abordat în mod original atât texte clasice cât și contemporane, cu rafinament, cu subtilitate, reinventându-se cu fiecare spectacol, dar în același timp abandonându-se total profesiei sale, menirii sale regizorale.

A montat cu succes piese ca „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, „Hamlet”, „Elizaveta Bam”, „Comedie roşie” (în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti „Procesul comunismului prin teatru”), „Casa Zoicăi”, „Eduard al III-lea”, „Sfârşit de partidă”, „Comedie roşie”, „Oblomov”, „Amanţii însângeraţi”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Cabala bigoţilor”, „Eduard al III-lea” etc. Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Ultima haltă în Paradis” (2002) şi „Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (1981).
„Mi-a plăcut să mă joc în toate direcţiile. Există regizori care îşi creează un format, pe care-l perfecţionează, îl transformă în stilul lor”, spunea Alexandru Tocilescu care sublinia că „Eu, dimpotrivă, mi-am dorit să nu fiu recunoscut de la un spectacol la altul”.

Criticul de teatru și apropiat al regretatului Alexandru Tocilescu, Marina Constantinescu îl descrie poate cel mai frumos de firesc:

„Toca chiar a știut ce înseamnă miracolul teatrului. A fost cel mai rebel și liber spirit din lumea noastră teatrală. Profunzimile lui Alexandru Tocilescu le-au înțeles cei care l-au iubit, dar le-a intuit întotdeauna și publicul său. Inteligența sa sclipitoare, cultura sa, spiritul ludic l-au însoțit întotdeauna în viață și în tot ce a creat. Nu a vrut niciodată să fie ca și ceilalți, a vrut să fie el însuși. A știut ce înseamnă prietenia și și-a iubit prietenii până la capăt și dincolo de capăt. Cine poate uita o provocare teatrală, și nu numai, care s-a numit „Tartuffe” și „Cabala bigotilor”, pe care Tocilescu le-a propus la „Bulandra” să se joace – una într-o seară și una în cealaltă seară, ca pe un spectacol complet, ca pe o dorință ca spectatorii să nu părăsească de fapt teatrul. Cine poate să uite ce a însemnat „Hamletul” lui de la „Bulandra” în anii ’80 – un manifest, un protest, o formă de rezistență în cultură. Toca a iubit viața, a iubit teatrul. Toca chiar a știut ce înseamnă miracolul teatrului“.
Alexandru Tocilescu a pus în scenă zeci de spectacole în anii ’70 la Satu Mare, Brăila, Piteşti sau Piatra Neamţ, apoi pe marile scene ale capitalei.

Un artist erudit, încă de la o vârstă fragedă mergea la teatru, nonconformist în facultate fiind iubit de colegi și vizat de ochiul critic al profesorilor pentru modul său vestimentar și apariția atipică unei perioade comuniste, un om liber prin gândire, talent și manifestare.

„Toca şi cu Moţu Pittiş mi-au adus primul disc cu Jimmy Hendrix, „Are you experienced”, când aveam 14 ani. Eram elev, nu ştiam că o să devin regizor, cu atât mai puţin unul cât de cât acolo, cu atât mai puţin la Teatrul de Comedie să îmi încep viaţa alături de tata şi de mama, să joc în spectacole la 6 ani şi să văd spectacole foarte importante pe care Toca le-a făcut acolo, apoi la Teatrul Bulandra, unde am venit şi eu. El făcea parte din marii boieri ai teatrului, marii artişti, pentru care este importantă descoperirea spectacolului împreună cu scenografii, cu actorii, cu prietenii”, îşi amintea regretatul regizor, Alexandru Darie.

Şi a venit acea zi tristă, de 29 noiembrie a anului 2011, ce a însemnat cu negru în calendarul teatrului românesc… atunci, pleca Toca la vârsta de 65 de ani… în ultima sa zi de viață a mers la teatru la „Bulandra”, Sala „Liviu Ciulei”, unde repeta la noua piesă – „Prieteni” de Kobo Abe… Pregătea pentru 2012, Anul Caragiale, „D’ale carnavalului”…
În afară de o maladie cardiacă regizorul suferea printre altele și de o insuficiență renală, pentru care făcea dializă de mai multă vreme. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
În iulie 2011, Alexandru Tocilescu a devenit primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.

M-am întrebat după fiecare spectacol al lui Toca, ce cheie regizorală ar aborda dacă ar fi pentru o Zi Regizor al întregii lumi… nu știu, dar îndrăznesc să cred că în spectacolul acelei zile lumea asta ar deveni ceea ce fiecare Artist visează, poate un elixir al bucuriei ce stăpânește Terra peste care speranța nu va trage cortina… poate viitorii artiști, regizori, actori, critici de teatru îl vor redescoperi pe Alexandru Tocilescu și o dată cu el mirajul creației sale artistice.

Este greu să vorbești despre un Artist, este greu să înțelegi un Artist, dar cel mai greu este fără… Artist… fără Alexandru Tocilescu…

Maestre, ne este DOR de dumneata!

Premii:
1999: Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Teatrul Național București)
2002: Premiul UNITER pentru întreaga activitate
2006: Premiul pentru „cea mai bună regie” cu piesa O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu la Festivalul Comediei Romanești – festCO

Urmărește-ne și pe Google News