Se spune adesea că moartea face parte din viață. Că ne naștem cu conștiința efemerității noastre fizice. Paradoxal, însă, ne mândrim cu ideea că prieteniile sunt veșnice, că ceea ce construim în relație cu anumiți oameni din jurul nostru, dăinuie, atemporal. Radio Reșița tocmai a pierdut un astfel de om.
Adrian Sanda nu a fost doar un manager care a ajutat postul nostul nostru de radio atunci când aveam mai multă nevoie de el, nu a fost doar inginerul de excepție care a găsit veșnic soluții problemelor de toate felurile care nu au contenit să apară, nu a fost doar unul dintre tehnicienii din spatele vocilor noastre, al semnalului nostru către dumneavoastră, auditoriul căruia îi dedicăm zi de zi pasiune și profesionalism, a fost un prieten apropiat. Un om modest, pentru care faptele au vorbit adesea înaintea vorbelor. Un om onest, într-un peisaj social și mediatic care încă mai are nevoie de onestitate. Nu funcția sa politică trecătoare, nu obligațiile sale de serviciu l-au adus lângă noi, ci înțelegerea profundă a misiunii noastre jurnalistice, credința în valorile pe care noi, întreaga mare instituție care e Radio România, insula distinctă care e Radio Reșița, le reprezintă cu onoare. Corectitudinea, sinceritatea, acuratețea, imparțialitatea, empatia și demnitatea, refuzul de a ceda presiunilor provocate de interese străine deontologiei și menirii noastre, iată liniile crochiului relației care ne-a apropiat, o relație de colaborare și apropiere umană ce a durat ani și ani!
Iată de ce, cu îndurerare suntem nevoiți acum să anunțăm că acestui om bun, cum spunea un vechi cântec, i s-a deschis poarta. Însă nu poarta vreunui vremelnic castel pământesc, ci însăși poarta eternității. Iată de ce, cu spirit creștin și modestie ținem să ni-l amintim pe Adrian Sanda și ca pe cel care, din păcate, prea puțini l-au cunoscut așa cum s-ar fi cuvenit. Și mai trist e că prea mulți colegi de breaslă au ales din viața exemplară a unui om, la momentul trecerii sale în neființă, tocmai acel capitol care i-a fost trecut pe nedrept pe răboj, și căruia nu a mai apucat să-i trăiască finalul care îl absolvea de orice vină.
Alături de toți cei care s-au bucurat de viața și munca celui care a fost Directorul Direcției de Radiocomunicații Timișoara, de cei care azi trăiesc drama pierderii unei vieți ce nu ajunsese nici măcar în cel de al 60-lea an, spunem și noi, cu respect și tristețe „Dumnezeu să îl odihnească!”.
Lucian Ristea
