Adrian Păunescu ar fi împlinit 80 de ani!

Se spune în popor că cei născuți la zi de sărbătoare sunt oameni aleși, norocoși. Nu știu dacă Adrian Păunescu a fost un om norocos, dar cu siguranță a fost un symbol pentru poporul său.
Apreciat sau controversat, scriitorul a reușit să fie un un Don Quijote al vremii sale, descătușând fie și simbolic barierele libertății în timpuri grele.
Scriitor, jurnalist și om politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, acum 80 de ani, în comuna Copăceni, județul Bălți- Basarabia şi a plecat să compună pentru Îngeri, acum 10 ani, pe 5 noiembrie 2010.
Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București , fiind bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-Statele Unite ale Americii.
A debutat ca poet în 1960, iar din 1973 a condus revista Flacăra,din fruntea căreia a fost destituit în iulie 1985. Pretextul a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985, însă Adrian Păunescu devenise cunoscut şi pentru criticile la adresa puterii, un exemplu fiind poemul “Analfabeţii”, publicat în 1980, în Flacăra.
Între anii 1970 şi 1980, Păunescu a devenit o figură importantă în presa românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a coordonat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România.
Adrian Păunescu este unul din ultimii marii clasici căruia am avut șansa să îi fim contemporani. Un amfitrion al versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul inăscut de-a lungul întregii sale vieți, poetul a fost un strașnic apărător al celui de-al doilea teritoriu al României-CULTURA!
Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia / certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie, a cărei „producție”, potrivit concepției păunesciene despre misiunea poetului și a poeziei, înseamnă „armonie în sălbăticie”. Poetul trebuie să fie în stare de orice sacrificiu, pentru Patria sa, pentru semenii săi, să-și uimească mesianic poporul prin biruințele sale: “Dacă mi-aș da pentru gloria țării o mână, / Poate chiar mâna dreaptă cu care scriu, / Poate numai atunci v-ar fi limpede într-un târziu / Cine sunt și ce-nsemn în cultura română”.
Poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine fățișă; am putea spune pledoarie – și în focul demonstrației zărești și colții și lacrimile.
Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din anul 1965, cu „Ultrasentimente», volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, «un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relații noi între fenomene sau între om și lumea înconjurătoare, răsturând, dacă e cazul, înțelesuri vechi, propunând în locu-le altele inedite, și umplând cu eul său omniprezent spațiile Universului”.
„… pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a Ultrasentimentelor. Totuși, poemele rezistă și, la sfârșit, poetul trimite un poruncitor mesaj generației sale…”, aprecia regretatul critic literar, Eugen Simion.
Adrian Păunescu, ca parlamentar, a făcut legi pentru scriitorii ajunși la pensie, a fost o voce care a bucurat și a supărat pe măsură. De multe ori învinuit fără motive, Păunescu și-a ocupat un loc incontestabil în istoria poporului român. Uneori genial, alteori doar uman, a lăsat o zestre literară ce nu poate fi ignorată.
Pe plan personal a fost un romantic incurabil:
„La 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit. Simplu”, mărturisea Adrian Păunescu despre prima sa iubire și soție timp de 15 ani, Constanța Buzea. În 1967 şi în 1969 aveau să se nască cei doi copii, Ioana şi Andrei.
Constanța Buzea, poeta și mama copiilor lui Adrian Păunescu, a plecat acum 6 ani, pe 31 august 2012. Este reprezentanta poeților neomoderniști.
Fiul lor, Andrei Păunescu a compus un cântec în care îi păstrează împreună- „Haide mamă, haide tată mai priviți-mă odată și pe urmă dacă-i bine să mă faceți tot pe mine… eu vă duc pe sânge- este o idee care revine în poezia noastră”.

Articol editat de Anca Bălălău, 20 iulie 2023, 11:08

Timp de cinci ani, Adrian Păuneascu a avut o emisiune săptămânală la Radio România Reșița, care se difuza în fiecare zi de luni, cu o durată de 50 de minute.
Din păcate, inima omului Adrian Păunescu a încetat să bată vineri, 5 noiembrie 2010, la ora 7:15 la Spitalul de Urgență Floreasca din București, unde fusese internat la 26 octombrie 2010 cu probleme cardiace, renale, hepatice și respiratorii.Creația poetului Adrian Păunescu este nemuritoare.
De la un cardiac, cordial, ultima poezie scrisă și recitată în premieră la Radio Reșița:
” De aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă
Consider că-i un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă
Mă monitorizează paznici minimi
Din maxima profesorului grijă
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai atingă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind
Cu cine ştie ce bolnav aicea
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei!
Păziţi-vă şi inima şi gândul!
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se ştie
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate.
Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate!”