Simona Halep încheie anul 2013 pe locul 11 WTA

Simona Halep, invingatoare la SofiaSuccesul înregistrat de Simona Halep la Sofia într-o finală de turneu WTA este al şaselea în acest an. Această performanţă îi dă tot dreptul celei mai bune jucătoare de tenis din ţară să spere că va deveni sportivul anului 2013 în România.
Pentru Simona Halep (22 de ani) 2013 a fost un an excepţional, la care probabil nici ea nu s-ar fi aşteptat. Clasată între primele 50 de jucătoare ale lumii la începutul sezonului, românca a avut un parcurs incredibil, reuşind să câştige şase turnee WTA, ultimul fiind Turneul Campioanelor de la Sofia. Rând pe rând, Simona a triumfat la Nurnberg, Hertongebosch, Budapesta, New-Haven, Moscova şi la Sofia. Toate aceste succese au propulsat-o în ierarhia celor mai bune jucătoare de tenis din lume (de luni, 4 noiembrie, urcă pe locul 11 WTA). Dincolo de rezultatele de excepţie, Simona uimeşte prin modestia pe care o afişează după fiecare meci câştigat. Deşi este o adevărată campioană la doar 22 de ani, ea rămâne acceaşi fire serioasă şi ambiţioasă, focusată exclusiv pe tenis.
Ion Ţiriac a remarcat forma Simonei Halep, căreia i-a atras atenţia să-şi vadă în continuare de activitatea ei, fără să plece urechea la ce se scrie sau se vorbeşte despre ea. “Vă rog, lăsaţi-o în pace pe fătuca asta, lăsaţi-o în pace! Ea este o foarte mare mică jucătoare. Ea ca să compenseze cu toate cele de 1,85 m, 1,87 m cu fizicul şi viteza, trebuie să compenseze prin talent, prin muncă, prin acoperirea terenului în mod divers. Le are pe toate, dar dacă începe lumea să-i bage în cap o mie de prostii cu modă, cu treaba asta… Uitaţi de primele zece şi lăsaţi-o liniştită, să-şi vadă de drumul pe care îl are în faţă! Simona Halep să-şi vadă de treaba ei, iar presa din România, dacă cumva o citeşte, poate să o distrugă”, a declarat fostul mare tenisman.
La Halep mai este de remarcat o altă calitate, pe lângă seriozitatea de fier, care, de multe ori, a făcut diferenţa pe terenul de tenis. Atipic pentru vârsta ei, Simona are o capacitate de concentrare uimitoare, fiind o luptătoare care crede în forţele ei, indiferent de starea fizică sau psihică de moment. Este asemenea unui neamţ, care îşi joacă şansa până la capăt. “Mentalul e foarte important. Presiunea e mare, vrei să dai totul, să nu dezamăgeşti şi câteodată nu-ţi iese. Mi s-a format capacitatea de luptă, dorinţa de a merge mereu până la capăt, până la ultima minge”, a explicat Simona, pentru Gazeta Sporturilor, cheia succesului său.
2010, anul începutului urcuşului
Tănăra sportivă a început să crească în joc din 2010 încoace, an în care a disputat prima finală a unui turneu WTA, în Portugalia, la Fes, pe care a pierdut-o, însă. În 2011 şi 2012 Simona a reuşit de două ori să intre în top 50 mondial, jucând alte două finale WTA, de asemenea pierdute (în 2011 tot la Fes, în 2012 la Bruxelles). Graţie talentului desăvârşit şi ambiţiei de fier, Halep a crescut cu fiecare meci disputat, ajungând în 2013 să aibă un palmares de invidiat: 52 de victorii şi doar 17 înfrângeri.
Potrivit tennisexplorer.com, din 2010 încoace Simona a avut permanent un palmares pozitiv, astfel:
2010 – 42 de victorii, 23 de înfrângeri;
2011 – 29 de victorii, 26 de înfrângeri;
2012 – 29 de victorii, 24 de înfrângeri;
2013 – 52 de victorii, 17 înfrângeri.
De când s-a apucat de tenis, Simona a câştigat 225 de meciuri şi a pierdut 118. Însă, chiar dacă la turneele WTA de peste an străluceşte, nu a reuşit până acum să rupă gura târgului la un turneu Grand Slam. Cel mai bun rezultat la un astfel de turneu a fost obţinut în 2011, atunci când a ajuns până în turul 3, la Australian Open.
Rezultatele obţinute la celalalte competiţii de Grand Slam, conform wtatennis.com:
Australian Open tur 3 (2011);
Roland Garros tur 2 (2011);
Wimbledon tur 2 (2011, 2013);
US Open tur 2 (2011, 2012).
Visează s-o depăşească pe Ruzici
Deşi este pe val în acest moment, Halep mai are mult până s-o egaleze pe Virginia Ruzici (58 de ani), jucătoare care a câştigat în toată cariera 14 titluri la simplu, printre care şi un titlu de Grand Slam, la Roland Garros în 1978. De altfel, Ruzici este managerul Simonei şi un permanent sfătuitor al numărului 11 mondial în tenisul feminin.
A câştigat un milion de dolari doar în 2013
Rezultatele obţinute în acest an de Halep nu s-au tradus doar prin faimă, ci şi prin câştiguri financiare substanţiale. Graţie victoriei de la Sofia, românca a depăşit pragul de un milion de dolari câştigaţi în 2013, adunând peste două milioane de dolari în toată cariera.
Joacă tenis de la patru ani
Simona a luat prima dată racheta în mână la vârsta de patru ani. La câteva luni distanţă, tânăra a fost remarcată de profesorul Ioan Stan de la Liceul Economic din Constanţa. „Avea vreo patru ani şi jumătate când profesorul mi-a spus: «Aduceţi-o la mine». Avea Simona o rachetă de tenis mai mare decât ea“, rememorează tatăl sportivei, Stere Halep. La şase ani, Simona era legitimată la Clubul Sportiv nr. 2. Curios este că fratele Simonei a făcut şi el tenis, în tinereţe, dar s-a lăsat în cele din urmă. De altfel, aşa cum a recunoscut în repetate rânduri, Halep a îndrăgit sportul alb datorită fratelui ei. Vârsta de şapte ani şi jumătate a marcat începerea turneelor pentru jucătoare. A participat la toate campionatele naţionale, internaţionale şi europene. Un obstacol major pentru cariera ei a fost partea financiară. Faptul că tenisul este un sport foarte scump nu mai e un secret pentru nimeni, dar părinţii Simonei ştiu acest lucru mult mai bine. Familia jucătoarei a trecut prin momente foarte dificile, apelând la împrumuturi bancare: „Antrenorul, biletele de avion pentru turnee costă cam 50-60.000 euro pe an“, declara tatăl Simonei în urmă cu un an, precizând că fata sa câştigă prea puţin pentru a acoperi cheltuielile.
Admiratorii sexului frumos o ştiu pe Simona datorită unui amănunt inedit: la data de 16 iunie 2009, jucătoarea a făcut o operaţie de micşorare a sânilor pentru un randament mai bun pe teren. La vremea aceea, presa britanică lăuda iniţiativa şi remarca faptul că intervenţia chirurgicală a ajutat-o pe Simona să urce vertiginos în clasamentul mondial, respectiv 450 de locuri în doi ani.
Sursa: adevărul.ro

Cele mai citite

Related Articles