Explozie la un depozit din Bucureşti. Şapte persoane grav rănite. Două dintre ele au fost transportate la spital

E explozie a avut loc duminică în Bucureşti, şapte persoane fiind rănite. Acestea prezintă arsuri pe 50% din suprafaţa corpului. Incidentul a avut loc în sectorul 6 al Capitalei, după cum a declarat pentru „Adevărul” Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti. Două dintre victime au fost deja transportate la Spitalul Floreasca, respectiv la Spitalul de Arşi.

Explozia a avut loc de la o butelie de gaz improvizată, unde se făceau mici, a explicat Daniel Vasile. Potrivit acestuia, la faţa locului au fost trimise opt ambulanţe SMURD cu paramedici, o ambulanţă SMURD cu medic, trei autospeciale de singere şi una de descarcerare. În prezent încă li se acordă îngrijiri celorlalte cinci persoane rănite care, din primele informaţii, au răni pe o suprafaţă mare a corpului. În jurul orei 12.55, incendiul a fost lichidat, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti. „Evenimentul s-a petrecut în incinta târgului de vechituri, la o tarabă”, a spus Daniel Vasile.

Sursa: adevarul.ro

Cele mai citite

Related Articles