Radio România, 98 de ani de istorie. De la primele transmisiuni radiofonice la vocile prezentului

La 1 noiembrie 2026, Radio România sărbătorește 98 de ani de la prima emisiune oficială de radio din țara noastră

Articol editat de Adam Valentina, 1 noiembrie 2026, 07:15

La 1 noiembrie 2026, Radio România sărbătorește 98 de ani de la prima emisiune oficială de radio din țara noastră. De la primele cuvinte rostite în fața microfonului, în 1928, până la transmisiunile digitale din prezent, Radioul public a traversat aproape un secol de transformări politice, sociale și tehnologice, devenind martor al unor momente decisive din istoria României și un reper al vieții culturale naționale.

Istoria Radioului public începe oficial la 1 noiembrie 1928, odată cu prima emisiune a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. Cuvintele „Alo, alo, aici Radio București!” au marcat începutul unei noi epoci în comunicarea publică românească. Profesorul Dragomir Hurmuzescu, fizician și unul dintre pionierii radiodifuziunii din România, a avut un rol esențial în dezvoltarea acestui mijloc de comunicare, fiind unul dintre principalii susținători ai introducerii radioului în viața publică.

Primele încercări de transmitere a sunetului prin unde radio precedaseră însă momentul inaugural. Printre precursorii radiodifuziunii românești s-au numărat postul de radiotelegrafie instalat la Constanța de Serviciul Maritim Român și Asociația Prietenilor Radiofoniei, înființată de Dragomir Hurmuzescu. Aceasta din urmă a realizat emisiuni experimentale prin intermediul Institutului Electrotehnic și al Direcțiunii Generale P.T.T.

Societatea de Difuziune Radiotelefonică fusese constituită la 22 decembrie 1926, iar până în 1934 s-a aflat sub controlul Ministerului Comunicațiilor. Echipamentele tehnice necesare funcționării au fost furnizate de compania britanică Marconi, unul dintre numele importante ale dezvoltării comunicațiilor radio la nivel mondial.

Încă din primii ani, Radioul public și-a asumat un rol care depășea transmiterea informațiilor, devenind un instrument de educație și de promovare a culturii.

Anul 1929 a adus câteva premiere importante în istoria radiodifuziunii românești. La 12 ianuarie a fost difuzată „Ora copiilor”, prima emisiune dedicată publicului tânăr. La 18 februarie a avut loc prima transmisiune de teatru radiofonic, cu piesa într-un act „Ce știa satul”, de V. Al. Jean, interpretată de actorii Teatrului Național Maria Filotti și Romald Bulfinski.

La 14 aprilie 1929, ascultătorii au putut urmări prima transmisiune directă de la Opera Română, cu spectacolul „Aida”, de Giuseppe Verdi, iar la 28 octombrie a aceluiași an a fost realizată prima transmisiune în direct de la Ateneul Român.

Muzica a devenit, la rândul său, o componentă fundamentală a identității Radioului. Dirijorul și compozitorul Mihail Jora a înființat Orchestra Radio, ansamblu care avea să intre în circuitul stagiunilor publice în 1932. Tot atunci a fost inaugurat marele studio de concerte din strada General Berthelot nr. 60, consolidând rolul Radiodifuziunii în viața muzicală românească.

Extinderea infrastructurii a continuat în anii următori. La 15 ianuarie 1934 a fost pus în funcțiune postul național Radio România de la Bod, în apropierea Brașovului, dotat inițial cu un emițător provizoriu de 20 kW. Doi ani mai târziu, acesta a fost înlocuit cu un emițător de 150 kW, furnizat tot de compania Marconi.

În 1936, instituția și-a schimbat denumirea în Societatea Română de Radiodifuziune, iar la 20 februarie 1937, la microfonul Radioului, s-a lansat cântăreața Maria Tănase, una dintre cele mai importante voci ale muzicii populare românești.

Dezvoltarea radiodifuziunii a inclus și primele proiecte de extindere regională și internațională. În decembrie 1937 au început emisiunile experimentale ale postului pe unde scurte „Dacia Romană”, amplasat în apropierea Arcului de Triumf, iar la 8 octombrie 1939 și-a început activitatea Radio Basarabia, primul post regional, inaugurat la Chișinău.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a reprezentat una dintre cele mai dificile perioade din istoria Radioului public.În contextul amenințării bombardamentelor, Radiodifuziunea a organizat o rețea de posturi de rezervă, amplasate în diferite regiuni ale țării, pentru a asigura continuitatea transmisiunilor.

În aprilie 1944, instituția a început evacuarea unei părți importante a personalului și echipamentelor. Un tren cu 621 de persoane a plecat din București către Bod, în timp ce studiouri de rezervă au fost amenajate în zona Brașovului.

La 23 august 1944, Radioul a transmis mesajul regelui Mihai către țară și proclamația guvernului, într-un moment decisiv pentru schimbarea orientării politice și militare a României. A doua zi, instalațiile Radiodifuziunii au fost atacate de trupele germane. Sediul central din strada General Berthelot nr. 60 a fost bombardat și distrus în întregime, iar postul de la Bod a fost scos din funcțiune în urma atacurilor aeriene din 28 august.

În ciuda distrugerilor, emisiunile au continuat prin intermediul unor posturi de rezervă și al studiourilor improvizate. Până la reconstruirea infrastructurii, activitatea s-a desfășurat inclusiv în spații amenajate la Liceul Sfântul Sava și în alte imobile din București.

Perioada postbelică a adus atât reconstrucția instituției, cât și dezvoltarea formațiilor sale muzicale. În 1945 a fost înființat Corul de Copii Radio, în 1947 a luat ființă Orchestra de Estradă, iar în 1949, Orchestra Populară Radio. În 1941 fusese creat și Corul Radio, sub conducerea dirijorului și compozitorului Ion Croitoru.

Între 1945 și 1955 s-a desfășurat construcția actualului sediu al Radiodifuziunii, inaugurat oficial în 1952. Ansamblul de clădiri a fost finalizat în 1960, odată cu realizarea Sălii de Concerte, cunoscută astăzi drept Sala Radio.

Anii ’50 au marcat extinderea rețelei teritoriale. În 1954 au început să emită posturile regionale din Cluj și Craiova, iar la București a fost lansat Programul II. Au urmat studiourile din Timișoara, în 1955, Iași, în 1956, și Târgu Mureș, în 1958. În 1967 avea să apară Radio Vacanța.

În paralel, instituția a trecut prin transformări administrative importante. În 1956, odată cu apariția Televiziunii Române, cele două servicii au fost reunite în cadrul Radioteleviziunii Române.

Anii ’60 au adus primele emisiuni experimentale pe unde ultrascurte, dedicate în special muzicii clasice, iar la 12 martie 1973 a fost lansat Programul III, destinat publicului tânăr.

În perioada regimului comunist, Radioteleviziunea Română s-a aflat sub controlul statului, iar activitatea editorială a fost supusă cenzurii și constrângerilor ideologice. Presiunile s-au accentuat în anii ’80. În 1985, printr-o decizie politică, studiourile teritoriale de radio au fost desființate, iar durata de emisie a programelor naționale a fost redusă.

Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat un nou moment de cotitură. La 22 decembrie, la ora 12:27, Radiodifuziunea Română a transmis primul mesaj al revoluționarilor din București. În aceeași noapte, studiourile teritoriale și-au reluat activitatea, după aproape cinci ani de întrerupere.

După 1989, Radioul public a intrat într-o perioadă de reorganizare și diversificare a programelor. În 1990 au fost înființate studioul regional Constanța și Antena Bucureștilor, iar în 1992 a început să emită Antena Satelor, post dedicat comunităților rurale.

În 1993, Societatea Română de Radiodifuziune a obținut licența de emisie din partea Consiliului Național al Audiovizualului și a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU).

Un moment definitoriu a avut loc în 1994, când, prin Legea nr. 41 din 17 iunie, Radioteleviziunea Română a fost reorganizată în două instituții distincte: Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, servicii publice autonome, de interes național și independente editorial.

Tot în 1994, Radio România a organizat prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, devenit ulterior unul dintre evenimentele importante ale pieței editoriale românești.

În 1996, Programul II a devenit Radio România Cultural, post dedicat literaturii, teatrului, științei, muzicii clasice și vieții artistice. În aceeași reorganizare, Programul I a devenit Radio România Actualități, iar Programul III, Radio România Tineret. Un an mai târziu, la 24 martie 1997, și-a început activitatea Radio România Muzical.

Dezvoltarea patrimoniului cultural a continuat în 1998, prin înființarea Editurii Casa Radio, dedicată publicării de cărți, înregistrări sonore și documente din arhiva instituției.

Începând cu anii 2000, Radio România a trecut printr-un amplu proces de modernizare tehnologică. Studiourile și echipamentele de producție au fost digitalizate, iar la 1 februarie 2001 a fost inaugurată Camera Știrilor, dotată cu un sistem computerizat de gestionare a fluxurilor informaționale.

În 2004, Radio România Tineret s-a transformat în Radio3Net, unul dintre proiectele de pionierat ale radioului public în mediul online, asociat ulterior cu numele fondatorului său, Florian Pittiș.

La 1 noiembrie 2009, odată cu aniversarea a 81 de ani de radiofonie românească, a început oficial digitalizarea Fonotecii de Aur. Primul document digitalizat a fost un discurs susținut de Nicolae Iorga la 24 martie 1939, intitulat „Unități organice în viața statelor și națiunilor”, parte a conferințelor radiofonice „Sfaturi pe întunerec”.

Acest demers a reprezentat un pas important în conservarea patrimoniului sonor al României, care cuprinde înregistrări istorice, spectacole de teatru radiofonic, concerte, interviuri și mărturii ale unor personalități culturale.

La 98 de ani de la prima emisiune, Radio România continuă să își îndeplinească misiunea de serviciu public, prin programele sale informative, culturale, educative și muzicale, prin rețeaua regională și prin emisiunile destinate publicului internațional.

Pentru Radio România Cultural, această istorie înseamnă și continuarea unei tradiții începute în primii ani ai radiodifuziunii: aceea de a aduce literatura, muzica, teatrul, știința și ideile în întâlnire directă cu publicul.

De la primul „Alo, alo, aici Radio București!” la vocile care se aud astăzi în eter și în mediul digital, Radio România rămâne parte a istoriei și a memoriei colective românești. Aproape un secol de evenimente, transformări și povești care continuă să fie transmise din generație în generație.