Autorităţile române urmează să prezinte o alternativă la taxa pentru timbrul de mediu, a anunţat ministrul Mediului Daniel Constantin.
El a explicat că noul sistem nu va veni ca o impozitare suplimentară către cetăţeni, dar va urmări reducerea numărului de autoturisme poluante din marile aglomerări.
Demnitarul a mai spus că anul acesta din Fondul de Mediu şi alte fondurile de profiul, se vor finanţa 11 programe, printre care înlocuirea taxei de timbru, sau programele Rabla şi Rabla Plus, Casa verde şi Casa verde plus.
„Timbrul de mediu ca şi taxă a fost eliminat. Aici este important să trăim într-un mediu mult mai curat. Eu gândesc împreună cu alte instituţii ale statului în momentul de faţă un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie mai ales în zonele unde avem mari aglomerări urbane. Este un sistem modern, european, pe care l-am gândiţ astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Daniel Constantin.
Prostilor care santeti vreti masini cat mai noi si sa nu polueze?? Faceti salarile 1500 de euro si iti va lua lumea masini noi.cacati si pisati de parlamentari corupti nu mai muriti odata sa se scape lumea de voi.