Ascultă Radio România Reșița Live

ANPC: Amenzi de peste 570.000 de lei în unităţile de comercializare a produselor de patiserie, într-o singură zi

Inspectorii pentru Protecţia Consumatorilor au amendat cu peste 570.000 de lei mai multe unităţi în care se comercializau produse de patiserie, în urma unor controale care au avut loc joi, 14 aprilie, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

ANPC: Amenzi de peste 570.000 de lei în unităţile de comercializare a produselor de patiserie, într-o singură zi

Articol editat de Valentina Adam, 14 aprilie 2022, 20:31

Astfel, la nivelul întregii ţări, a început joi verificarea modului în care sunt comercializate produsele de patiserie (cozonaci, pască, prăjituri etc).

Potrivit sursei citate, au fost întreprinse 90 de acţiuni de control, în toată ţara, aplicându-se, până la această oră, amenzi contravenţionale în valoare totală de 570.000 lei.

Acestor măsuri li s-au adăugat până acum şi 4 măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, şi o propunere de închidere temporară a unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni.

Printre cele mai importante nereguli găsite de inspectorii pentru Protecţia Consumatorilor se află: comercializarea unor produse depistate fără termene de valabilitate afişate pe etichetă şi a unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită, folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi şi cuptoare neigienizate corespunzător şi a unor ingrediente cu termen expirat şi utilizarea unor cântare neverificate metrologic.

De asemenea, comercianţii au fost sancţionaţi pentru comercializarea unor produse de cofetărie fără elemente de informare-caracterizare şi a unor produse de cofetărie preambalate, cu ambalaj deteriorate, dar şi pentru depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse şi în recipiente improprii (creme în găleţi de plastic, refolosite). Aceştia utilizau spaţii de depozitare neigienizate şi foloseau vitrine frigorifice de expunere la vânzare neigienizate.

Inspectorii au mai sancţionat comercianţii pentru lipsa informaţiilor referitoare la alergeni, premixuri folosite sau data expirării de pe etichetă, deficienţe ale modului de etichetare a cozonacilor, respectiv nu erau menţionate condiţiile de păstrare/ depozitare sau gramajul produsului, comercializarea unor produse cu stare termică schimbată, nerespectarea condiţiilor de păstrare pentru cozonac şi pâine, Existenţa, în spaţiul de producţie propriu-zis, a unor insecte (furnici, larve, fluturi) şi lipsa documentelor justificative pentru prezenţa mărfii la vânzare.

Acţiunile de control vor continua şi în zilele următoare. 

Sursa foto ANPC

Cetățean rus, reținut de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune. Ar fi fotografiat baze militare din România
Naţional marți, 8 septembrie 2026, 15:13

Cetățean rus, reținut de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune. Ar fi fotografiat baze militare din România

Un cetățean rus în vârstă de 40 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind acuzat de tentativă la acte de diversiune. Potrivit...

Cetățean rus, reținut de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune. Ar fi fotografiat baze militare din România
CSAT: Consolidarea prezenței militare a SUA în România, investiție strategică pentru securitate
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 19:51

CSAT: Consolidarea prezenței militare a SUA în România, investiție strategică pentru securitate

Consolidarea posturii militare a Statelor Unite în România reprezintă o investiție strategică în securitatea țării și un element important...

CSAT: Consolidarea prezenței militare a SUA în România, investiție strategică pentru securitate
Transport gratuit pentru elevi în anul școlar 2026-2027. Cum pot obține bilete și abonamente CFR
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 18:59

Transport gratuit pentru elevi în anul școlar 2026-2027. Cum pot obține bilete și abonamente CFR

Facilitatea este valabilă pe tot parcursul anului școlar, în traficul intern al CFR Călători. Cine beneficiază de transport gratuit cu trenul?...

Transport gratuit pentru elevi în anul școlar 2026-2027. Cum pot obține bilete și abonamente CFR
Nicușor Dan convoacă CSAT luni. Planul de înzestrare a Armatei și prezența militară SUA, pe agendă
Naţional duminică, 6 septembrie 2026, 11:43

Nicușor Dan convoacă CSAT luni. Planul de înzestrare a Armatei și prezența militară SUA, pe agendă

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 7 septembrie 2026, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)....

Nicușor Dan convoacă CSAT luni. Planul de înzestrare a Armatei și prezența militară SUA, pe agendă
Naţional duminică, 6 septembrie 2026, 08:19

Alertă aeriană la granița cu Ucraina. RO-Alert transmis în Tulcea după detectarea mai multor ținte aeriene

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un grup de ținte aeriene...

Alertă aeriană la granița cu Ucraina. RO-Alert transmis în Tulcea după detectarea mai multor ținte aeriene
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 19:53

Fragment de dronă cu încărcătură explozivă, neutralizat în Marea Neagră, în apropiere de Sulina

Intervenție a Forțelor Navale Române Un fragment de dronă aeriană care avea o încărcătură explozivă a fost descoperit, vineri, în Marea...

Fragment de dronă cu încărcătură explozivă, neutralizat în Marea Neagră, în apropiere de Sulina
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 21:05

Guvernul vrea să asigure încasarea integrală a celor 770 de milioane de euro din PNRR pentru jalonul privind integritatea

Verificări urgente privind noua legislație ANI Guvernul face demersuri pentru ca România să poată încasa integral cele 770 de milioane de euro...

Guvernul vrea să asigure încasarea integrală a celor 770 de milioane de euro din PNRR pentru jalonul privind integritatea
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 06:45

Comisia Europeană cere explicații României privind „amendamentul Fritz” din Legea integrității. Bruxelles-ul invocă principiul neretroactivității

Comisia Europeană solicită oficial autorităților române clarificări privind noua Lege a integrității, în special în ceea ce privește...

Comisia Europeană cere explicații României privind „amendamentul Fritz” din Legea integrității. Bruxelles-ul invocă principiul neretroactivității