Ascultă Radio România Reșița Live

Ziua Sfântului Vasile – prima sărbătoare religioasă din anul nou calendaristic. Peste 600.000 de români îşi sărbătoresc onomastica

Prima zi a anului este dedicată Sfântul Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului răsăritean, considerat întemeietor al rânduielilor liturgice ortodoxe și un reper major al teologiei creștine.

Ziua Sfântului Vasile – prima sărbătoare religioasă din anul nou calendaristic. Peste 600.000 de români îşi sărbătoresc onomastica

Articol editat de Gerhard Chwoika, 1 ianuarie 2026, 08:07 / actualizat: 1 ianuarie 2026, 13:34

În tradiția românească, Sfântul Vasile este adesea privit drept ocrotitorul casei și al familiei, iar ziua de 1 ianuarie are o puternică încărcătură spirituală. În toate bisericile ortodoxe și greco-catolice se citesc, pentru singura dată în an, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare – rugăciuni speciale de alungare a răului și de curățare sufletească.

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330–379, fiind născut în Cezareea Capadociei. A studiat la Constantinopol și Atena, unde s-a format în spiritul culturii clasice, iar ulterior a ales viața monahală. În anul 370 a fost ales Arhiepiscop al Cezareei, remarcându-se printr-o activitate intensă de apărare a dogmei creștine împotriva ereziilor vremii.

Pe lângă contribuțiile teologice, Sfântul Vasile a fost un pionier al asistenței sociale în creștinism, punând bazele unor azile, spitale și centre de sprijin pentru săraci, ridicate în jurul bisericilor – un model de implicare socială rămas actual până astăzi.

Aproape 600.000 de români își sărbătoresc onomastica

Ziua de 1 ianuarie este și un moment de sărbătoare pentru românii care poartă numele Sfântului Vasile. Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aproape 600.000 de persoane își celebrează onomastica în prima zi a anului 2026.

Dintre aceștia:

  • aproximativ 505.000 sunt bărbați;
  • în jur de 85.000 sunt femei.

Cel mai răspândit prenume este Vasile, purtat de peste 480.000 de bărbați, urmat de Vasilică (peste 20.000). Alte variante întâlnite sunt Silică și Vasi.
În rândul femeilor, prenumele dominant este Vasilica, purtat de aproximativ 84.000 de persoane, alături de forme mai rare precum Vasila sau Sica.

Originea și semnificația numelui Vasile

Prenumele Vasile provine din grecescul Basileios, care se traduce prin „rege” sau „domnitor”. Tradiția populară spune despre cei care poartă acest nume că sunt sociabili, adaptați ușor la situații noi și înconjurați de mulți prieteni.

De-a lungul timpului, numele Vasile a fost purtat de personalități marcante ale culturii și istoriei, precum Vasile Alecsandri, Vasile Voiculescu, Vasile Pârvan, domnitorul Vasile Lupu, dar și de conducători ai Rusiei sau oameni politici români.

Tradiții și credințe populare de Sfântul Vasile

Noaptea dintre Anul Nou și Sfântul Vasile era, în satele românești, încărcată de ritualuri menite să prevestească vremea și rodnicia anului.

Un obicei cunoscut presupunea așezarea a 12 foi de ceapă, fiecare botezată cu numele unei luni, peste care se presăra sare. Foaia în care se aduna apă indica o lună ploioasă, iar cea rămasă uscată prevestea secetă.

Un alt ritual era legat de recolte: bucăți de cărbune, fiecare simbolizând o cereală (grâu, porumb, orz, ovăz, secară), erau puse în vatra focului. Bucata care se transforma în scrum până dimineața anunța un an bogat pentru cultura respectivă.

Se mai spunea că luna plină de Sfântul Vasile este semn de an bun, roditor și prosper.

Semnificația spirituală a zilei

Despre simbolistica acestei mari sărbători creștine, părintele Mihail Constantin, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Șopotul Nou.

Foto: arhiva

Urmărește-ne și pe Google News

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – Tradiții, semnificații și obiceiuri de 8 noiembrie. Peste un milion de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Fapt divers duminică, 8 noiembrie 2026, 00:02

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – Tradiții, semnificații și obiceiuri de 8 noiembrie. Peste un milion de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Este una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul creștin, cu o puternică încărcătură spirituală și numeroase...

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – Tradiții, semnificații și obiceiuri de 8 noiembrie. Peste un milion de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA
Fapt divers miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:03

Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA

Nouă elevi de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o experiență educațională internațională în Statele...

Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA
ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești
Fapt divers marți, 3 noiembrie 2026, 10:29

ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești

Patru startup-uri românești – Smartsy, BioSync, Jobful și PeMarket.ro – vor primi investiții în valoare totală de un milion de euro din...

ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești
Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh
Fapt divers luni, 2 noiembrie 2026, 12:44

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh

Evenimentul a marcat și instalarea noului preot paroh, Nicolae Blidariu, după pensionarea părintelui Iosif Negrei. PS Lucian a oficiat Sfânta...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh