Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită pe 27 martie, în întreaga lume!

Astăzi, iese la rampă TEATRUL.Este ziua lui și a întregului său regat, actori, dramaturgi, scenografi, regizori, oamenii de la ethnic, critici, oameni de teatru.

Articol editat de Anca Bălălău, 27 martie 2024, 08:57 / actualizat: 28 martie 2024, 7:37

Teatrul are un rol, un rol nobil, în a dinamiza și a mobiliza umanitatea să se înalțe din coborârea spre abis. Teatrul poate ridica scena, spațiul reprezentației, făcându-l să devină sacru.

Teatrul ne dă puterea să reconstruim forța spirituală, să combatem apatia, letargia, pesimismul, cupiditatea, disprețul față de lumea în care trăim, față de planeta pe care locuim.Teatrul este o poezie ce se încarnează, după cum afirmă managerul Teatrului de Vest, invitatul emisiunii Boema de la ora 22:15.

Teatrul este locul marilor întâlniri, este miracolul, în jurul căruia de peste 2000 de ani,se construiește, se dărâmă și se visează lumea.Teatrul este locul marilor risipiri, dar și epicentrul vieții. Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul spirit al spectacolului. Născut în comunitate, el poartă măştile şi costumele diferitelor noastre tradiţii. El pune la treabă limbile, ritmurile şi gesturile noastre, creând un spaţiu în mijlocul nostru.

La Mulți Ani, TEATRULE!

Sărbătorită anual pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este sărbătorită de către Centrele ITI și comunitatea internațională de teatru. Pentru a marca această ocazie sunt organizate diverse evenimente de teatru naționale și internaționale. Primul congres – cel de constituire – al IIT a avut loc la Praga în iunie 1948, având în componenţă 12 Centre naţionale: Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Polanonia, Elveţia, SUA şi Marea Britanie.

În fiecare an, o personalitate marcantă din lumea teatrului transmite mesajul dedicat acestei zile. Primul mesaj, transmis la prima sărbătorire a acestei zile, în anul 1962, a fost redactat de Jean Cocteau, poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez, iar pe parcursul anilor personalităţi remarcabile ale culturii mondiale au transmis mesaje prilejuite de Ziua Mondială a Teatrului: Dario Fo, Arthur Miller, Laurence Olivier, Peter Brook, Pablo Neruda, Maurice Bejart, dar şi conaţionalii noştri, excepţionale personalităţi, dramaturgul şi eseistul Eugen Ionescu, protagonist al teatrului absurdului – în anul 1976 şi actorul şi regizorul Radu Beligan – în anul 1977.

Anul acesta Mesajul Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) este semnat de Jon Fosse, scriitor şi dramaturg norvegian:
’’Arta este pace.

Fiecare persoană este unică şi, totuşi, la fel ca oricare altă persoană. Înfăţişarea noastră vizibilă, exterioară este, fireşte, diferită de a oricui altcuiva – până aici, totul e clar –, dar există în acelaşi timp, înăuntrul fiecăruia dintre noi, ceva care aparţine numai şi numai acelei persoane, ceva care este doar acea persoană anume. Putem numi acest ceva spirit; sau suflet. Sau putem decide să nu-l definim prin cuvinte şi să-l lăsăm să existe în linişte.

Dar, deşi suntem diferiţi unul de celălalt, totodată suntem şi la fel. Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemănători, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent ce culoare de piele sau ce culoare de păr avem.

Asta poate fi oarecum paradoxal: faptul că suntem total asemănători şi, în acelaşi timp, complet diferiţi. Poate că fiinţa umană este în mod intrinsec paradoxală, unind în sine trupul şi sufletul – noi reunim cea mai pământească şi mai tangibilă existenţă cu ceva ce transcende aceste limite materiale, terestre.

Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal.
Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci şi, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni.

Şi face asta nu nivelând diferenţele şi reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conţine exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înţelegem. Conţine un mister, ca să zic aşa. Ceva ce ne fascinează şi ne împinge dincolo de propriile noastre limite – şi, făcând asta, creează transcendenţa pe care orice artă o conţine şi către care, totodată, ne conduce.

Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolaltă contrariile. Este exact inversul a ceea ce fac conflictele violente pe care le vedem prea adesea în lume şi care stimulează tentaţia distructivă de a anihila orice este străin, orice este unic şi diferit, folosind deseori cele mai monstruoase invenţii pe care ni le-a pus la dispoziţie tehnologia.

E terorism în lume. E război. Pentru că oamenii au şi o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe.
În felul acesta unicitatea – diferenţele pe care le putem vedea cu toţii – dispare, lăsând în urma ei o uniformitate în care orice este diferit devine o ameninţare ce trebuie eradicată. Ceea ce este văzut din afară ca o diferenţă, de pildă în privinţa religiilor sau a ideologiilor politice, devine ceva ce trebuie să fie înfrânt şi nimicit.

Războiul este o agresiune împotriva a ceea ce se află în adâncul nostru, al tuturor, împotriva acelui ceva unic. Şi este totodată o agresiune împotriva artei, împotriva a ceea ce se află în adâncul oricărei arte.

Am vorbit aici despre artă în general, şi nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, aşa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de acelaşi lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific şi îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin şi nefamiliar să strălucească din plin.

Războiul şi arta sunt opuse, pur şi simplu, la fel cum sunt opuse războiul şi pacea. Arta este pace.’’

La Mulți Ani!

Nota redactiei:
Jon Fosse este un renumit scriitor norvegian, născut în anul 1959, cunoscut pentru vasta sa operă cuprinzând piese, romane, culegeri de versuri, eseuri, cărţi pentru copii şi traduceri.
Stilul lui Fosse se caracterizează prin minimalism şi profunzime emoţională, însuşiri datorită cărora este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi din lume. În anul 2023 a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură graţie dramaturgiei şi prozei sale inovatoare, care izbutesc să dea glas inexprimabilului.
Opera lui Fosse a fost tradusă în peste cincizeci de limbi, producţii cu textele sale fiind prezentate pe mai mult de o mie de scene din întreaga lume. Piesele lui minimaliste şi introspective, aflate adesea la graniţa prozei lirice şi poeziei, continuă tradiţia dramatică întemeiată de Henrik Ibsen în secolul al XIX-lea.
Opera lui Fosse a fost asociată cu teatrul post-dramatic, iar romanele sale importante au fost descrise ca post-moderne şi avangardiste, datorită minimalismului şi lirismului lor, ca şi folosirii neconvenţionale a sintaxei.
Fosse a câştigat faimă internaţională ca dramaturg cu piesa „Nokonkjemtil å komme” (1996; „Someone Is Going to Come”, 2000), notabilă prin reducerea radicală a limbajului şi prin expresia puternică a emoţiilor omeneşti. Inspirat de artişti precum Samuel Beckett şi Thomas Bernhard, Fosse combină legăturile relaţiile locale cu tehnici moderniste. Textele sale descriu nesiguranţele şi vulnerabilităţile experienţelor umane, dar fără dispreţ nihilist.
În piesele lui, Fosse lasă adesea replicile sau acţiunile incomplete, creând o senzaţie de tensiune nerezolvată. Teme ca nesiguranţa şi neliniştea sunt explorate de pildă în „Natta syng sine songar” (1998; „Nightsongs”, 2002) şi „Dødsvariasjonar” (2002; „Death Variations”, 2004). Curajul lui Fosse de a scormoni în adâncul anxietăţilor vieţii cotidiene a contribuit la o largă recunoaştere a sa.
Romanele lui Fosse, ca, de pildă, „Morgon og kveld” (2000; „Morning and Evening”, 2015) şi „Det er Ales” (2004; „Aliss at the Fire”, 2010), pun în lumină limbajul său unic, caracterizat prin pauze, întreruperi, negări şi interogaţii profunde. Trilogia „Trilogien” (2016) şi septologia „Det andre namnet” (2019; „The Other Name”, 2020) demonstrează, la rândul lor, explorarea de către Fosse a iubirii, violenţei, morţii şi reconcilierii.
Utilizarea imageriei şi a simbolismului este evidentă în operele poetice ale lui Fosse, printre care „Sterk vind” (2021) şi culegerea de versuri „Diktisamling” (2021). De asemenea, el a tradus opere de Georg Trakl şi Rainer Maria Rilke în norvegiana vestică (nynorsk).
În ansamblu, operele lui Jon Fosse forează adânc în esenţa condiţiei umane, abordând teme precum nesiguranţa, anxietatea, iubirea şi pierderea. Cu stilul său scriitoricesc unic şi explorarea profundă a situaţiilor cotidiene, el s-a impus ca o figură majoră a literaturii şi teatrului contemporan.