Ascultă Radio România Reșița Live

O capsulă a timpului, descoperită, mai devreme din… greşeală

capsula

O capsulă a timpului, descoperită, mai devreme din… greşeală

Articol editat de Gerhard Chwoika, 20 noiembrie 2015, 08:51

O descoperire neaşteptată a fost făcută recent la cunoscutul Institut MIT din SUA, în timpul lucrărilor de amenajare a unui nou laborator de nanotehnologie. Constructorii au găsit o capsulă de sticlă umplută cu obiecte ciudate. Această capsulă a timpului a fost îngropată de studenţi de la MIT în 1957. Capsula conţine lucrări şi „vechituri” ştiinţifice.

Capsula timpului a stat îngropată timp de 58 de ani, dar trebuia să rămână în acel loc pentru mai mult timp, până în anul 2957. Ea a fost construită din sticlă în speranţa că, spre deosebire de metal sau lemn, rugina şi putregaiul nu ar afecta capsula sau elementele din cadrul ei.

În septembrie 2015, în Toronto, Canada, a fost scoasă o capsulă a timpului din anul 1915 de sub fosta gară a orașului.

Conținutul capsulei poate fi observat în cadrul unei expoziții special inițiată cu această ocazie. O capsulă a timpului este, de cele mai multe ori, o cutie în care se pun diverse materiale sau obiecte pentru a fi dezgropate mai târziu. De cele mai multe ori, capsulele se dezgroapă după 100 de ani și în ele se găsesc diverse obiecte specifice vremii. În cazul capsulei din Toronto este vorba de șase ziare din ziua în care capsula a fost pusă în locul ei, câteva monede, o serie de timbre poștale, o hartă a orașului și un plan al unei clădiri desenat pe o bucată de pânză. Toate aceste obiecte sunt o poartă de acces înspre istoria orașului canadian, harta descoperită în capsulă arătând cât de mult a evoluat orașul pe parcursul ultimului secol. Obiceiul de a îngropa capsule ale timpului a început odată cu nevoia de a conserva prezentul și de a lăsa ceva în urmă generațiilor următoare în cazul în care sursele istorice aveau să dispară din diverse cauze, ajutând astfel viitori istorici și antropologi să înțeleagă trecutul. Deseori, o astfel de capsulă este îngropată pentru a sărbători un eveniment, la Toronto fiind vorba de construcția gării.

Sursa: descopera.ro

Spitalul OncoHelp Timișoara, pe locul 3 în lume și din nou lider în România într-un studiu clinic internațional pentru tratarea bolilor digestive
Fapt divers sâmbătă, 4 iulie 2026, 09:20

Spitalul OncoHelp Timișoara, pe locul 3 în lume și din nou lider în România într-un studiu clinic internațional pentru tratarea bolilor digestive

Spitalul OncoHelp din Timișoara confirmă încă o dată statutul de centru medical de referință în cercetarea clinică internațională....

Spitalul OncoHelp Timișoara, pe locul 3 în lume și din nou lider în România într-un studiu clinic internațional pentru tratarea bolilor digestive
255 de ani de istorie industrială la Reşiţa: 3 iulie 1771 – 3 iulie 2026
Fapt divers vineri, 3 iulie 2026, 00:05

255 de ani de istorie industrială la Reşiţa: 3 iulie 1771 – 3 iulie 2026

Istoria industriei în Banatul de Munte este strâns legată de începuturile industriei metalurgice la Reșița, unde, la 3 iulie 1771, sub domnia...

255 de ani de istorie industrială la Reşiţa: 3 iulie 1771 – 3 iulie 2026