[FOTO] Ce se ascunde sub Sarmizegetusa Regia. Misterul reţelei subterane construite în incinta sacră a fostei capitale antice

Un document din Arhive dezvăluie planurile autorităţilor regimului comunist, din urmă cu trei decenii şi jumătate, pentru Sarmizegetusa Regia. Incinta sacră a fostei capitale a Regatului Dac urma să fie dotată cu una dintre cele mai complexe reţele de canalizare, care avea aproape doi kilometri de canale şi zeci de cămine, unele adânci de peste patru metri

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 august 2016, 11:29

O reţea de canalizare complexă, a cărei construcţie a început la începutul anilor 1980, dar care a rămas abandonată, se află în Sarmizegetusa Regia. O parte dintre căminele, rezervoarele şi canalele ei, a cărei existenţă nu era cunoscută până de curând, a fost descoperită în urma unor lucrări de curăţare a vegetaţiei din vecinătatea sanctuarelor dacice. Administratorii sitului UNESCO susţin că reţeaua îşi întinde canalele sub unele monumente, dar în lipsa unor planuri de situaţie, se poate identifica cu greu traseul conductelor şi locul unor cămine. „Din 2013, de când am început curăţenia în Sarmizegetusa Regia, au fost scoase la iveală aceste „betoane”, unele ca pavaje, altele ca şi canalizare. Această reţea nu a fost funcţională. În arhive nu apar planurile şi poziţionarea acestor canale, iar arheologii nu ştiu nici ei exact ce este cu acestea. Sunt probabil nişte idei abandonate, iar unele dintre aceste canale sunt încă nedescoperite. Majoritatea sunt sub pământ şi este nevoie de cercetări magnetometrice pentru a le identifica. Nu am găsit nici planşele cu planurile, nici ridicările topografice”, a precizat Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia.

Marele proiect de conservare a sitului

Arhivele judeţului Hunedoara păstrează proiectul de conservare a incintei sacre Sarmizegetusa Regia, întocmit în 1979 de specialiştii de la Institutul de Proiectări Hunedoara (IPH) – Deva. Proiectul prevedea construirea unei reţele de canalizare întinse sub Sarmizegetusa Regia, însă a fost realizat doar parţial. Altfel, Sarmizegetusa Regia ar fi arătat cu totul diferit faţă de cea înfăţişată astăzi turiştilor.

„În vederea conservării incintei sacre, ţinând cont de faptul că este amplasată într-o zonă alpină, la circa 1200 de metri altitudine, şi se prezintă sub forma unei terase înconjurată de versanţi cu pante între 10 şi 30 la sută, împădurite, regimul de precipitaţii find de 1.200 – 1.400 mm anual, pentru stabilitatea zidurilor de sprijin precum şi a celorlalte construcţii ce formează centrul dacic, se impune colectarea apelor meteorice din precipitaţii şi a scurgerilor de pe versanţi şi evacuarea acestora în afara incintei sacre”, se arăta în memoriul justificativ al proiectului. Documentul întocmit de IPH Deva, păstrat în Arhivele judeţului Hunedoara, prevedea construirea a aproape doi kilometri de drenuri, canele şi conducte prin Sarmizegetusa Regia, dar şi amenajarea a peste 70 de cămine, care ajutau la scurgerea apei de ploaie.

Canalizarea din Sarmizegetusa Regia

Astfel, potrivit memoriului justificativ al proiectului, au fost proiectate 10 drenuri de captare a apei în lungime totală de 592 de metri. Sistemul de drenaj urma să fie aibă elemente prefabricate din beton armat şi să fie alcătuit din mai multe straturi, din dale, pietriş şi nisip. „Terasamentele pentru pozarea drenurilor, datorită formei geometrice proiectate şi a condiţiilor locale, se vor executa cu foarte multă atenţie. În cazul identificării unor relicve, lucrările vor fi sistate imediat, putând fi reluate numai cu acordul arheologilor. Pe traseul drenurilor de captare se vor amplasa cămine, iar transportul apei se va face cu tuburi de beton cu cep şi buză, având diametrul de 300 mm, ce vor face legătura cu ultimul cămin de rupere a pantei şi căminul de golire. Lungimea totală a porţiunilor de scurgere prin tuburi de beton fiind de 21 de metri”, se arată în proiectul IPH Deva.

Acoperirea tuburilor de beton urma să se fie realizată cu pământ rezultat din săpături, care va fi compactat. De asemenea, au fost proiectate, în zonele cu scurgeri importante la suprafaţă, două canale de gardă cu lungimea totală de 674 de metri. Canalele urmau să fie realizate din prefabricate, iar procesul de execuţie era să fie identic cu cel al drenurilor.

În Sarmizegetusa Regia au fost proiectate 33 de cămine de scurgere, construcţii din beton, de tip monolit, adânci de 170 centimetri. Amplasamentul fiecărui cămin urma să fie marcat pe planul de situaţie. Proiectul mai prevedea amplasarea a 13 cămine de ruperea pantei, cu o adâncime de 2,2 metri, 15 cămine de tipul III, cu o adâncime de 3,2 metri, 10 cămine cu adâncimea de 4,20 metri, realizate din beton armat, cinci cămine de golire, un rezervor de apă cu instalaţii hidraulice, având o capacitate de 25 de metri cubi, o conductă de captare, un dren de captare a izvorului de opt metri, prevăzut cu filtru invers, ce utma să capteze apa şi să o ducă în camera de captare prevăzută cu un deznisipator şi o cameră a vanelor.

Izvorul unde se aud clopote

Izvorul din Sarmizegetusa Regia, pe care unii turişti l-au botezat „izvorul lui Zamolxis”, a dat naştere unei legende. Cei care ajung în preajma lui pot auzi sunete asemănătoare unor clopote şi se spune că sunt clopotele de la Mănăstirea Prislop, aflată la circa 50 de kilometri depărtare. De fapt, sunetele deosebite sunt cauzate de căderea de apă.

Proiectul controversat din anii 1980

În 1980, Sarmizegetusa Regia a trecut prin cele mai mari schimbări din istoria recentă. A intrat într-un proces de „înfrumuseţare“, motivat de celebrarea a 2050 de ani de la „crearea primului stat dac centralizat şi independent, sub conducerea lui Burebista“, dar şi de vizita anunţată a lui Nicolae Ceauşescu. Marele proiect de restaurare a complexului arheologic a fost plănuit încă din anul 1977, în plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar lucrările au început în anul 1980. Specialiştii de la Muzeul din Deva, arheologi şi restauratori, dar şi arhitecţi şi ingineri de la Institutul de Proiectări Hunedoara au luat parte la transformarea Samizegetusei Regia. Proiectul s-a derulat în perioada 1980-1981 şi a fost stopat din lipsa fondurilor, dar şi din cauza renunţării la soluţiile găsite la acea vreme pentru valorificarea sitului. În cei aproape doi ani de lucrări, restauratorii au întregit cu ciment soarele de andezit, au plantat stâlpii din lemn în marele sanctuar solar, au înlocuit blocurile din calcar degradate cu replici, au adus discuri şi blocuri din beton în incinta sacră, pentru a-i schimba aspectul, au înălţat şi protejat zidurile de apărare. Au intenţionat, de asemenea, chiar mutarea soarelui de andezit din Sarmizegetusa Regia la Muzeul din Deva, şi înlocuirea acestuia cu o replică. În anul 2000, plintele originale au fost puse la loc, cu mari eforturi, de arheologi, iar în vara anului 2010, aproape 50 de discuri din beton „plantate“ la începutul anilor 1980 în Sarmizegetusa Regia au fost îndepărtate din sit, conform unei dispoziţii a Ministerului Culturii.

Povestea Sarmizegetusei

Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa Regia a fost capitala Regatului Dac înainte de războaiele dintre daci şi romani. Este considerată cel mai important centru economic şi religios al Daciei, iar datorită numeroaselor sale mistere, a vechimii şi unicităţii sale şi a atractivităţii pentru pasionaţii de astronomie a fost asemănată cu celebrul monument neolitic Stonehenge din Marea Britanie. Sarmizegetusa Regia a fost centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100. Oraşul antic, înconjurat de zidurile ce pot fi văzute şi în prezent, se întindea pe o suprafaţă de trei hectare, susţin istoricii, iar la poalele cetăţii, pe o rază de trei kilometri, se aflau numeroase aşezări civile. Mai mult, pe vârfurile munţilor care înconjurau Sarmizegetusa Regia, dacii au ridicat cetăţi de apărare, iar în vremurile de restrişte, populaţia îşi găsea adăpost în aşezarea din munţi. Templele şi sanctuarele din Sarmizegetusa Regia au fost dispuse pe două terase, iar istoricii au stabilit că au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care aşezarea s-a aflat în apogeul dezvoltării sale economice. Locurile sacre au fost construite din materiale aduse de la zeci de kilometri distanţă. Sarmizegetusa Regia a fost devastată, potrivit istoricilor, de legiunile romane. A fost incendiată, iar templele ei au fost distruse şi abandonate în cele din urmă.

Sursa: adevarul.ro