Eleva de 10 la BAC: Îmi cer scuze că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt. Îmi cer scuze că nu am copiat
Articol editat de Mirabela Afronie, 12 iulie 2016, 15:40
Aceasta a scris pe blogul personal un mmaterial amplu despre Bianca, material în care analizează ce s-ar ascunde în spatele scrisorii scrise de adolescentă.
„Bianca Lucaciu, eleva de la liceul din Șimleu Silvaniei care a obținut media 10 la bacalaureat, i-a impresionat pe români nu atât prin performanța ei școlară, cât prin atitudine; fără mesajul postat pe contul ei Facebook, ar fi rămas doar un nume fără chip printre alte câteva zeci de tineri care au reușit performanțe similare.
La vârsta ei, în situația ei, 100% sigur aș fi simțit, gândit, scris ca ea; am avut multe momente de revoltă deschisă, nu la finalul liceului (pe care l-am terminat cu 10), ci chiar pe parcursul lui; iar, după aceea, pe întreg parcursul vieții. Trăiesc, în consecință, și empatie emoțională și empatie intelectuală cu trăirile și judecățile ei.
O admir pentru luciditatea (care pare a le lipsi multor adulți, unii considerați experți într-ale educației), precum și pentru maturitatea și puterea de voință (care le lipsește multor tineri). Aceste pasaje sunt relevante:
«Se face şcoală, condiţia e să vrea ELEVUL. Că profesorii fac tot ce le stă în putinţă. (…)” Am îndurat multe. Mutre, bârfe, rahaturi, toate din cauză că ete na, mi-am permis să fiu altfel. Îmi cer scuze că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt. Îmi cer scuze că nu am copiat. Îmi pare rău că mi-am permis să am valori morale şi să nu sabotez. Îmi cer scuze că vreau mult de la mine, că prefer să am prieteni sinceri, oameni cu coloană vertebrală, care spun lucrurilor pe nume şi îşi doresc ceva de la viaţă. Îmi cer scuze că nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, că nu mă adaptez patului lui Procust. Îmi cer scuze că am ajutat chiar şi persoanele care nu meritau, atunci când veneau smiorcăindu-se. Îmi cer scuze că nu am dat replici urâte, doar pentru că nu voiam să jignesc.». Îmi pare rău că a fost adusă în postura de victimă revoltată, atunci când trebuia să se simtă învingătoare.
Însă nu aceste două aspecte mă determină să scriu despre mesajul ei; ele au făcut deja să curgă multe cuvinte în presă și rețelele de socializare”, scrie fostul dascăl care a predat la una dinte cele mai prestigioase universităţi din România.
Elisabeta Stănciulescu insistă asupra eşecului suferit de sistem. În opinia sociologului, este vorba despre „eșecul școlii românești în a modela valori autentice și aspirații sănătoase, motivații intrinseci, încredere solidă în sine”.
„Asupra unui alt aspect vreau să pun reflectorul aici: eșecul școlii românești în a modela valori autentice și aspirații sănătoase, motivații intrinseci, încredere solidă în sine, ”rotunjime” a sinelui, echilibru interior…
A spune că mesajul Biancăi dezvăluie un astfel de eșec poate părea paradoxal, atâta timp cât el relevă valori-atitudini precum respectul de sine, verticalitatea, demnitatea, curajul de a le apăra public. Se strecoară, însă, în suferința mărturisită de acest copil remarcabil, câteva detalii care dezvăluie o boală de sistem mult mai periculoasă decât ”pilele” și incorectitudinea. Iată-le:
«Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 şi mi-a reuşit. (…) N-am lăsat nimic să mă afecteze. Îmi spuneam că va veni ziua în care toate astea vor merita. Festivitatea. Credeam că 29 mai e acea zi. Însă nu ştiam că mi se pregătise o surpriză. Şi am fost pusă în faţa faptului împlinit. Nu mă aşteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generală 10, mă implicasem în activităţi extraşcolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. (…) Şi voiam să simt că munca mea nu a fost în zadar, că au înţeles de ce am luptat atât de energic. Credeam că voi auzi un mulţumesc sincer, că mi se vor recunoaşte meritele. În schimb, m-am simţit umilită, trădată. Unii au preferat să facă pe altcineva să se simtă bine, chiar dacă ştiau că asta m-ar afecta. (…) Eu sunt aia… Tâmpita aia care nu dormea nopţile şi învăţa de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit să termine cu 10, sperând să facă un discurs emoţionant, să mulţumească profesorilor şi părinţilor. (…) Am fost dată la o parte cu piciorul. Am jucat rolul de figurant într-o scenetă ieftină. Într-un spectacol care a fost astfel regizat încât să fie închinat cuiva. Cei care au permis să se întâmple asta… nu au înţeles. Pentru mine, conta. Voiam să simt că atunci când suferi şi lupţi indiferent ce obstacole ţi se ivesc, vine răsplata. În momentele grele, învăţam pentru că ştiam că doar aşa pot răzbi în viaţă. (…) Când nici 10 la bac nu îmi atestă valoarea, nu ştiu ce ar mai putea să o facă. (…) Am scris toate aceste lucruri pentru că simt că înnebunesc.»”, continuă fostul dascăl postarea de pe blogul personal.
Antrenorul de dezvoltare personală este de părere că notele la care aspiră majoritatea elevilor nu dau de fapt măsura valorii.
„Bianca învață pentru a ”răzbi în viață” și consideră că ”10 la bac” e un atestat al valorii. E prinsă, ca mulți alții, în capcana pe care a fost construită școala (cu mai bine de 30 ani în urmă, un sociolog francez semnala această ”capcană școlară” / le piège scolaire, în care cad frecvent copiii din categoriile relativ defavorizate).
Nota maximă, ”un mulțumesc sincer”, recunoașterea publică a meritelor, ”un discurs emoționant” pe care urma să-l susțină în fața profesorilor și părinților – acestea au fost obiectivele pe care s-a concentrat ea, sursele recunoscute ale motivației și voinței ei de a ”rupe cartea”.
Desigur, dacă gândim ”scopul scuză mijloacele”, ce contează pe ce s-a focalizat, important e ce a reușit, acest tip de focalizare pare absolut valabil, de dorit chiar”, scrie Elisabeta Stănciulescu.
Semnal de alarmă al fostului dascăl
Elisabeta Stănciulescu le cere cititorilor să-şi schoimbe perspectiva şi să-şi fixeze alte ţeluri şi aspiraţii
„Haideți să schimbăm perspectiva.
Pe de o parte, toate acestea sunt obiective care dezvăluie supra-alimentarea uneia dintre nevoile umane fundamentale: nevoia de recunoaștere publică, de semnificație a sinelui pentru alții, de a fi admirat(ă), de a se afla în centrul atenției. Ca ființe sociale, toți oamenii resimt această nevoie și nu e nimic rău în a căuta să ți-o satisfaci; însă atunci când ea e supra-alimentată, și echilibrul interior, și echilibrul relațional sunt pericilitate.
Pe de altă parte, nota maximă, ”un mulțumesc sincer”, recunoașterea publică a meritelor, ”discursul emoționant” în fața părinților și profesorilor sunt, toate, surse extrinseci ale motivației, foarte vulnerabile în fața obstacolelor și timpului.
Nu spun că Bianca nu a fost motivată și de alte aspirații – sunt sigură că le-a avut și le are; în absența lor, performanțele ei nu ar fi fost posibile. Dacă lumea în care trăim, inclusiv școala, i le-ar fi alimentat sistematic pe acelea, suferința ei ar fi infinit mai mică și încrederea cu care ea își va continua drumul ar fi infinit mai solid întemeiată, deci rezistentă la alte foarte posibile – realist vorbind: foarte sigure – dezamăgiri.
Suntem însă, cu toții, otrăviți prin toate canalele, inclusiv prin școală, să gândim și să simțim că a fi ”cel mai” într-o ierarhie socială formală și a fi recunoscuți, admirați, aplaudați drept ”cel mai” într-o ierarhie informală sunt mai importante decât a contribui pur și simplu, cu ce putem mai bun, ca anonimi chiar, la o acțiune în folosul unor oameni. Aceasta este sursa suferințelor Biancăi.
Și aici se află, în opinia mea, învățătura cea mai de substanță pe care ar trebui să ne-o inspire revolta ei: școala românească produce, categoric, și super-performeri sub aspectul cunoștințelor și abilităților tehnice; le dezvoltă, uneori tocmai prin frustrările pe care le generează, atitudini precum curajul de a-și exprima deschis gândurile și emoțiile; însă nu le dezvoltă ceea ce am numit în altă parte inteligența caracterială, acea capacitate a individului de a cântări valorile și a le alege pe cele în care într-adevăr merită să ne investim energia și timpul, nu ne dezvoltă încrederea realistă și sănătoasă în sine, echilibrul interior, rotunjimea sinelui …
Am mai scris aceasta: renunțați la evaluările sumative, care produc ierarhii și distrug caractere; păstrați în școală doar evaluările formative.
- Pentru evitarea posibilelor interpretări greșite: în articolul meu, nu vei găsi niciun fel de acuzație la adresa Biancăi. Intenția mea depășește cu mult acest nivel al acuzațiilor la adresa lui X sau Y: eu semnalez consecințele foarte nedorite ale actualelor moduri sociale de a gândi și practicilor școlare care decurg din ele; și îndemn la schimbarea profundă a acestora”, îşi încheie postarea fostul profesor universitar.
Sursa: voceatransilvaniei.ro
