8 Martie! Ziua Internațională a Femeilor!
Articol editat de Radio Resita, 8 martie 2021, 00:55 / actualizat: 7 martie 2022, 18:53
Azi, Ziua Internaţională a Femeii a devenit un moment de mulţumire, apreciere şi recunoaştere a eforturilor mamelor, soţiilor, colegelor, tuturor femeilor ce ne înconjoară, cele care ne oferă bucuria vieţii şi motivaţia de a trăi.
Încă din cele mai vechi timpuri existau momente de venerare a femeilor. În Roma, spre exemplu, zeiţa Cybele, mama zeilor, era venerată încă din anii 250 î.H., sărbătoare cunoscută şi sub denumirea de Hilaria, care ţinea trei zile, de pe 15 până în 18 martie.
În vremea Greciei Antice, în fiecare primăvară era serbată Rhea, zeiţa pământului, soţia lui Cronoş zeul timpului şi mama tuturor zeilor şi zeiţelor din Olimp.
Cu timpul, odată cu răspândirea religiei creştine pe mapamond, se consideră că „Mama Biserica” a substituit cealaltă sărbătoare „Mama Zeiţa”, iar mulţi istorici afirmă că ceremoniile care erau ţinute în cinstea zeiţei Cybele au fost adoptate de biserică pentru a o venera pe Maria, mama lui Iisus Hristoş care reprezenta puterea spirituală care ne-a dat viaţă şi ne protejează de tot ceea ce este rău. În timp, sărbătoarea a luat denumirea de Ziua Mamei.
În anii 1600, Anglia celebra o zi numită Sâmbăta Mamelor, marcată în a patra sâmbătă a postului Paştelui, pentru a le cinsti pe cele care au dat viaţă pruncilor.
În anul 1857, pe 8 martie, la New York, muncitoarele de la fabricile de textile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă şi a salariilor extrem de mici. Femeile au fost împrăştiate în mod brutal de către poliţie.
În Statele Unite ale Americii, sărbătoarea dedicată mamei a fost propusă, pentru prima dată, ca sărbătoare a păcii, în anul 1872, de către Julia Ward Howe, devenită celebră după ce a scris şi a publicat un protest împotriva masacrului şi violenţei Războiului Civil. Iată ce scria ea în anul 1870: „… acum noi, femeile, să lăsăm deoparte tot ce a mai rămas din căminele noastre pentru o zi de consiliere plină de însemnătate. Haideţi să ne întâlnim mai întâi, în calitate de femei, pentru a-i deplânge şi comemora pe cei morţi…”
În anul 1903, în SUA, organizaţiile sindicale ale femeilor, precum şi femeile cu profesii liberale, luptau pentru dobândirea dreptului de voţ punând bazele Ligii Uniunii Sindicatelor Femeilor.
În anul 1907, Ana Jarvis din Philadelphia a început o campanie pentru a stabili ziua internaţională a mamei în luna mai, la comemorarea a 2 ani de la moartea mamei sale, Reese Jarvis.
În 28 februarie 1908, în ultima duminică a lunii, femeile socialiste din SUA au organizat prima zi a femeilor cu demonstraţii ample prin care se cerea dreptul de voţ precum şi drepturi politice şi economice pentru femei. La New York au manifestat nu mai puţin de 15.000 de femei.
Iniţiativa a fost preluată în anul 1910 şi în Europa, în cadrul Conferinţei Muncitoarelor din Copenhaga, la care au participat 100 de femei din 17 ţări. Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a propus ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeaşi zi peste toţ în lume. Ideea a fost aprobată în unanimitate, iar această zi a fost văzută ca un sprijin al luptei femeilor pentru drepturile lor. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, în anul 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
Prima Zi Internaţională a Femeii s-a sărbătorit pe 19 martie 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte state europene, inclusiv România, fiind asociată cu lupta femeilor pentru emancipare, pentru drepturi egale cu bărbaţii, pentru condiţii mai bune de muncă, pentru dreptul la vot.
Cu toate acestea, la mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaisţ din New York, în care şi-au pierdut viaţa peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.
În anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică a lui februarie.
La 8 martie 1917, sute de femei din Rusia au participat la ample demonstraţii pe străzile din Sankt Petersburg, cerând pâine şi pace, după ce două milioane de soldaţi ruşi muriseră pe front.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.
În următorii 50 de ani în multe părţi ale lumii sărbătoarea a fost uitată sau i s-au atribuit alte semnificaţii decât cele ale luptei pentru drepturi şi egalitate: Ziua Mamei sau sărbătorirea primăverii.
În anii ’60, odată revitalizarea mişcărilor feministe, sărbătoarea a fost readusă din nou în prim plan.
În anul 1975, cu ocazia Anului Internaţional al Femeii, Organizaţia Naţiunilor Unite a început sărbătorirea Zilei Internaţionale a Femeii la data de 8 martie şi a declarat perioada 1976-1985 Deceniul ONU pentru condiţia femeii.
Doi ani mai târziu, Adunarea Generală a ONU a instituiţ printr-o rezoluţie, Ziua Internaţională a Femeii şi Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională.
Tot în ideea emanicipării femeii, un fapt inedit s-a petrecut în Iran: în anul 1982, femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor, când şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
Până în anul 2009, România era printre puţinele state ale lumii care, în lipsa unei zile a mamei, a marcat doar ziua femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii. (Rador)
