Ziua Drepturilor Omului este celebrată în fiecare an în 10 decembrie – ziua în care Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu, marți, începând cu ora 19.00, pentru a marca inițiativa europeană „We stand up for women!”, care promovează eliminarea și diminuarea violenței împotriva fetelor și femeilor.
În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie se desfășoară inițiativa europeană „We stand up for women!”, demarată de Federația Europeană a Soroptimist International în cadrul campaniei mondiale a Organizației Națiunilor Unite „Orange the world to stop violence against women”, care promovează eliminarea și diminuarea violenței împotriva fetelor și femeilor. Administrația Prezidențială marchează această inițiativă la data de 10 decembrie, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului. Astfel, în semn de solidaritate cu această campanie de activism civic, implementată în țara noastră de către Uniunea Soroptimist Internațional România (USIR), Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu, marți, 10 decembrie, începând cu ora 19:00”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Ziua Internaţională a Drepturilor Omului este marcată la nivel mondial pe 10 decembrie. În 1948, pe 10 decembrie, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Anul acesta, tema zilei este „Tineretul apără drepturile omului” (Youth Standing Up for Human).
Femeile care și-au adus contribuția la actul istoric
Lakshmi Menon se adresează Adunării Generale înainte de adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Paris, 9 decembrie 1948.
„La urma urmei, de unde încep drepturile universale ale omului? Din locuri mici, atât de apropiate şi de mici încât nu pot fi văzute pe hărţile lumii… În astfel de locuri, fiecare bărbat, femeie şi copil caută justiţie egală, oportunităţi egale, demnitate egală, fără vreo discriminare” – Eleanor Roosevelt
Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii din 1933 până în 1945, Eleanor Roosevelt a fost numită în 1946, delegat al Adunării Generale a Națiunilor Unite de către președintele Statelor Unite, Harry S. Truman. A îndeplinit funcția de prim-președinte al Comisiei pentru drepturile omului și a jucat un rol esențial în redactarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Într-o perioadă în care tensiunile Est-Vest cresc, Eleanor Roosevelt și-a folosit prestigiul și credibilitatea pentru a direcționa procesul de redactare către finalizarea cu succes a acestuia. În 1968, a primit postum Premiul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
Hansa Mehta din India, singura femeie delegată la Comisia Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului din 1947-48, a fost o fermă luptătoare pentru drepturile femeii din India și din lume. Ea este răspunzătoare pentru transformarea expresiei „Toți oamenii se nasc liberi și egali” în „Toate ființele umane se nasc libere și egale” dinn articolul 1 al Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Diplomat și lider feminist din Republica Dominicană, Minerva Bernardino, a avut un rol esențial în includerea „egalității între bărbați și femei” în preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului. Împreună cu alte femei din America Latină (Bertha Lutz din Brazilia și Isabel de Vidal din Uruguay), a avut un rol esențial în promovarea includerii drepturilor femeilor și nediscriminării bazate pe sex în Carta Națiunilor Unite, care în 1945 a devenit primul acord internațional de recunoaștere a drepturilor egale între sexe.
În calitate de delegat al celui de-al treilea Comitet al Adunării Generale pentru probleme sociale, umanitare și culturale, Begum Shaista Ikramullah din Pakistan a pledat pentru libertate, egalitate și dreptul de a alege. Ea a susținut includerea articolului 16, privind drepturile egale în cuplu, pe care le-a văzut ca o modalitate de combatere a căsătoriei minorilor și a căsătoriei forțate.
Bodil Begtrup din Danemarca a propus includerea, la articolul 26, a drepturilor minorităților la educație, dar ideile ei erau foarte controversate la vremea respectivă.
În calitate de președinte al Comisiei pentru statutul femeilor în 1948, Marie-Hélène Lefaucheux din Franța a susținut cu succes o mențiune privind nediscriminarea pe criterii sexuale care să fie inclusă în articolul 2. Textul precizează că ” Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta Declarație fără niciun fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. „.
Evdokia Uralova din Republica Belarus a susținut ferm salariul egal pentru femei. Datorită ei, articolul 23 afirmă că ” Toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală”. Împreună cu Fryderyka Kalinowska din Polonia și Elizavieta Popova din Rusia, ea a subliniat și drepturile persoanelor în teritoriile neguvernamentale (articolul 2).
“… nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte limitări de suveranitate”.
Lakshmi Menon, delegat al Indiei în cadrul celui de-al treilea Comitet al Adunării Generale din 1948, a susținut nevoia repetării nediscriminării bazate pe sex în cadrul Declarației Universale a Drepturilor Omului, precum și mențiunea „egalității drepturilor bărbaților și femeilor” în preambul. Ea a susținut și „universalitatea” drepturilor omului, opunându-se cu fermitate conceptului de „relativism colonial” care încearca să nege drepturile omului în țările aflate sub jurisdicție colonială. Dacă femeile și oamenii aflați sub dominație colonială nu ar fi fost explicit menționați în Declarația Universală, ei nu ar fi considerați incluși în „toată lumea”, a susținut ea.
sursa TVR
foto FDR Presidential Library & Museum
