Ascultă Radio România Reșița Live

30 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai, începând cu anul 2015, anul acesta fiind marcată la 30 mai.

30 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Articol editat de Casandra Silitra, 30 mai 2021, 10:53

Anterior, până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată la data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, astfel modificându-se data la care se sărbătoreşte această zi.

Iniţiatorul acestei modificări legislative este deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care, argumenta la 23 aprilie 2015, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES: „În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari iniţiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susţinut de încă 42 de colegi deputaţi şi senatori, care, iată, în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015, în Camera Deputaţilor, a fost votat de către 299 din deputaţii prezenţi. Modificarea adusă de această iniţiativă legislativă prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai”. Potrivit expunerilor de motive din lege, se precizează că această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor comunităţilor de români din afara graniţelor naţionale. Totodată, deputatul Aurelian Mihai a explicat opţiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai sunt marcate numeroase sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar şi Ziua Europei sau Ziua Independenţei de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităţilor culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României, având ca scop menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase. În perioada 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la data de 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), prin manifestări organizate în zone în care trăiesc mulţi români.

În anul 2016, Institutul Cultural Român, Institutul ‘Eudoxiu Hurmuzachi’ şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au organizat un program comun pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Evenimentele s-au desfăşurat în zilele de 28 şi 29 mai 2016 şi au reunit, la Bucureşti, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din vecinătatea României şi din Balcani (meşteri, interpreţi şi instrumentişti populari) şi figuri remarcabile ale diasporei române, care promovează imaginea României în lume. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii românilor din străinatate veniţi la Bucureşti, cu ocazia Conferinţei „Excelenţă românească peste hotare”.

În anul 2017, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a dedicat această zi educaţiei, pentru a pune în lumină contribuţia voluntarilor implicaţi în programele de predare în limba română, precum şi importanţa limbii materne ca element identitar pentru generaţiile tinere din afara graniţelor. În acest sens, au fost derulate proiecte precum: seminarul „Limba română mai aproape de casă”, maratonul media de cunoaştere de către opinia publică a iniţiativelor din domeniul educaţiei sau programul intitulat „Limba română – Educaţie şi Comunicare”, prin care cadrele didactice, pentru început din Spania, Italia şi Marea Britanie, sunt sprijinite cu suporturi de curs şi sesiuni de pregătire.

Totodată, printre manifestările organizate în anul 2017 cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, se înscriu şi cele ale Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a organizat manifestări la Drobeta Turnu Severin, Cernăuţi (Ucraina), Salamanca (Spania) şi Tel Aviv (Israel), în perioada 23 mai-4 iunie.

Pentru marcarea acestei zile în 2018, Institutul Cultural Român, împreună cu Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, a organizat la Cernăuţi, două evenimente dedicate românilor din regiunea Cernăuţi, fiind vorba de conferinţa ”De la iubire la dragostea creştină’, susţinută de Dan Puric la Palatul Academic din Cernăuţi, la 31 mai 2018, şi de un concert de muzică susţinut de tineri muzicieni din ansamblul basarabean Moldo Crescendo, la 1 iunie 2018. 

AGERPRES.RO

Etichete:
Ziua Internaţională a Rangerilor, marcată prin muncă de Administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului
Fapt divers vineri, 31 iulie 2026, 06:00

Ziua Internaţională a Rangerilor, marcată prin muncă de Administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului

Astăzi, după 19 ani de la proclamare, Ziua Rangerului este sărbătorită de peste 100 de organizații de pe șase continente. În România,...

Ziua Internaţională a Rangerilor, marcată prin muncă de Administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului
Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie 2026. Reguli de post, dezlegări și semnificația celor două săptămâni de pregătire spirituală
Fapt divers vineri, 31 iulie 2026, 00:31

Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie 2026. Reguli de post, dezlegări și semnificația celor două săptămâni de pregătire spirituală

Postul se încheie în 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, prăznuită anual la 15 august. Timp de două săptămâni,...

Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie 2026. Reguli de post, dezlegări și semnificația celor două săptămâni de pregătire spirituală
Taxa de vizitare a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului este de 10 lei pe zi. Administraţia explică de ce este necesară achitarea ei
Fapt divers miercuri, 29 iulie 2026, 23:06

Taxa de vizitare a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului este de 10 lei pe zi. Administraţia explică de ce este necesară achitarea ei

Turiștii care aleg să viziteze Parcul Național Semenic – Cheile Carașului sunt îndemnați să se informeze înainte de a porni la drum,...

Taxa de vizitare a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului este de 10 lei pe zi. Administraţia explică de ce este necesară achitarea ei
De la Gărâna Folk 2026 spre Gărâna Folk 2027, cu emoție și nostalgie!
Fapt divers luni, 27 iulie 2026, 20:30

De la Gărâna Folk 2026 spre Gărâna Folk 2027, cu emoție și nostalgie!

Patru tineri entuziaști au reușit să coordoneze frumos cea de-a 19-a ediție a Festivalului în perioada 24 – 26 iulie, unde altundeva decât...

De la Gărâna Folk 2026 spre Gărâna Folk 2027, cu emoție și nostalgie!
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 10:10

[EXCLUSIV] Cum va arăta noul spital OncoHelp din Reșița. PET-CT, 14 cabinete medicale și peste 30 de saloane

Proiectul viitorului spital de oncologie construit de Asociația OncoHelp la Reșița avansează, iar unitatea medicală promite să schimbe radical...

[EXCLUSIV] Cum va arăta noul spital OncoHelp din Reșița. PET-CT, 14 cabinete medicale și peste 30 de saloane
Fapt divers sâmbătă, 25 iulie 2026, 15:11

Campania inedită de prevenție: CT pulmonar la prețul unui pachet de țigări, continuă cu succes la Clinica de Imagistică şi Radiologie Bîrsăşteanu din Reşiţa

Clinica de Imagistică și Radiologie Bîrsășteanu din Reșița continuă campania de prevenție, dedicată depistării precoce a cancerului...

Campania inedită de prevenție: CT pulmonar la prețul unui pachet de țigări, continuă cu succes la Clinica de Imagistică şi Radiologie Bîrsăşteanu din Reşiţa
Fapt divers vineri, 24 iulie 2026, 11:42

Vara în Parcul Național Domogled – Valea Cernei: aventură, alpinism și viitoarele tabere Junior Ranger pentru copii

Vara în Parcul Național Domogled – Valea Cernei: aventură, alpinism și viitoarele tabere Junior Ranger pentru copii Vacanța de vară poate...

Vara în Parcul Național Domogled – Valea Cernei: aventură, alpinism și viitoarele tabere Junior Ranger pentru copii
Fapt divers joi, 23 iulie 2026, 17:34

„Banca de timp” – Modelul de ajutor reciproc implementat în premieră în Valea Almăjului din Caraş-Severin

Potrivit președintei Asociației BUNETI, Nicoleta Busa, iniţiatoarea „Băncii de timp” în România, acest concept nu este un proiect...

„Banca de timp” – Modelul de ajutor reciproc implementat în premieră în Valea Almăjului din Caraş-Severin