Ascultă Radio România Reșița Live

10 august: Punerea pietrei de temelie a castelului Peleș

La data de 10 august 1875, principele Carol I pune piatra de temelie a viitoarei reședințe regale de la Sinaia și anume, a castelului Peleș.

10 august: Punerea pietrei de temelie a castelului Peleș

Articol editat de Adam Valentina, 10 august 2023, 07:59

Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri și decide să cumpere terenul pe care se va construi castelul, încredințând această lucrare arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman.

La 10 august 1875 se va pune piatra de temelie a castelului, sub care vor fi îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I, monede interzise de altfel în acel timp de suzeranitatea otomană.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a castelului Peleș, castel care va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române. Aici se vor ține importante întruniri politice, cum au fost de exemplu Consiliul de Coroană din 1914 când s-a hotărât neutralitatea României în Primul Război Mondial sau Consiliul de Coroană ce a urmat crizei dinastice din 1925.

Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, el având și o importantă rezonanță istorică, deoarece aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea, primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și botezat în religia ortodoxă.

Castelul va rămâne reședință a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist, care a propagat ideea că acest castel ar fi făcut parte din Domeniul Coroanei și astfel trebuia să treacă în proprietatea statului. Acest castel de la Sinaia a fost construit din banii personali ai Regelui Carol I, care și-a vândut o moșie din Germania pentru a putea plăti costurile terenului și a ridicării edificiului. Regele a evitat să folosească bani din bugetul țării, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăți ale statului, puse la dispoziția suveranului.

După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I și a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I.

Castelul Peleș se numără printre alte 8 castele și cetăți din România care au primit „Recenzia de Aur”, un proiect anual, aflat la a treia ediție, prin care sunt premiate cele mai apreciate locații de pe Google Maps. Potrivit unui comunicat al Google, citat de Mediafax, pentru ediția de anul acesta, au fost premiate castele și cetăți din fiecare regiune a țării.

Recenzii de Aur au mai primit Castelul Károlyi din Carei, Cetatea Oradea, Bastionul Maria Theresia din Timișoara, Cetatea Medievală a Severinului din Drobeta-Turnu Severin, Cetatea Medievală Enisala, Palatul Culturii din Iași, Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Alba-Carolina din Alba Iulia.

Foto castelulpeles.ro

A murit actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”. Avea 86 de ani
Fapt divers vineri, 30 octombrie 2026, 07:33

A murit actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”. Avea 86 de ani

Actorul britanic Sir Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din...

A murit actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”. Avea 86 de ani
Brebu Nou: peste 30 de tineri din România, Republica Moldova și Serbia învață să dezvolte proiecte pentru comunitățile rurale
Fapt divers miercuri, 28 octombrie 2026, 21:51

Brebu Nou: peste 30 de tineri din România, Republica Moldova și Serbia învață să dezvolte proiecte pentru comunitățile rurale

Peste 30 de tineri și lideri de tineret din România, Republica Moldova și Serbia participă, în perioada 23–31 octombrie 2026, la schimbul de...

Brebu Nou: peste 30 de tineri din România, Republica Moldova și Serbia învață să dezvolte proiecte pentru comunitățile rurale
27 octombrie, Ziua Pisicilor Negre. De ce sunt asociate cu ghinionul și ce superstiții le-au urmărit de-a lungul istoriei
Fapt divers marți, 27 octombrie 2026, 12:40

27 octombrie, Ziua Pisicilor Negre. De ce sunt asociate cu ghinionul și ce superstiții le-au urmărit de-a lungul istoriei

Pe 27 octombrie este marcată Ziua Pisicilor Negre, o zi dedicată felinelor care, de-a lungul istoriei, au fost înconjurate de superstiții,...

27 octombrie, Ziua Pisicilor Negre. De ce sunt asociate cu ghinionul și ce superstiții le-au urmărit de-a lungul istoriei
Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Fapt divers luni, 26 octombrie 2026, 00:05

Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Potrivit credinţei populare, Sfântul Dimitrie sau Dumitru este considerat patronul spiritual al păstorilor, pe vremuri, în această zi se...

Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Fapt divers sâmbătă, 24 octombrie 2026, 07:30

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel...

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră