Spectacol dedicat poetei Nina Cassian

„Nina, aripă de val”
Dacă sufletele ar putea fi fotografiate, foarte multe poze ar fi alb – negru. Oare cum ar arăta o poză a unui centenar Nina Cassian, care să cuprindă toate umbrele unei vieți hrănite cu poezie? Ca un vers în limba spargă? Ca o aripă de val ce atinge cerul, pentru ca un destins nesupus și condamnat să fie liber?

Articol editat de Anca Bălălău, 26 noiembrie 2024, 13:32

Poate că un gând, o sută de gânduri vor colora amintirea uneia dintre cele mai profunde poete, care emana prin poezie extraordinarele euritmii şi dansuri ale incomparabilului, printr-un spectacol transpus într-un labirint scenografic și printr-o probă de anduranță performativă pentru actorii creatori ai spectacolului.

Un remember literar, performativ, o competiție lingvistică de atitudine și originalitate, o odă a feminității, un omagiu adus uneia dintre cele mai importante personalități a literaturii române, Nina Cassian.
Asociația C4Company prezintă miercuri, 27 noiembrie, ora 20.00

CASA ARTELOR Timișoara (strada Episcop Augustin Pacha)
„Nina, aripă de val” – PREMIERA
Text: Mădălina Ghițescu – Petre
Dramaturgia: Simona Măicănescu
Distribuția:
Simona Măicănescu/Nana Balint
Doru Iosif
Laurențiu Pleșa
Regia: Ștefan Iordănescu
Scenografia și muzica: Dorothea Iordănescu
Video design: Sebastian Hamburger
Intrarea liberă!
Proiect finanțat de Ministerul Culturii prin Programul Prioritar
Cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Timiș – Casa Artelor și Teatrului Merlin Timișoara. Partener – Radio România Reșița
La premiera spectacolului, rolul Nina va fi interpretat de tânăra actriță, Nana Balint.

Anul acesta se implinește un deceniu de la moartea celei supranumite ‘’Cea mai frumoasă femeie urâta din literatura română’’ și un secol de la naștere, Nina Cassian.
Poeta, pe numele său real, Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, Galați și a murit pe 15 aprilie 2014, New York-S.U.A.

Ocupă un loc aparte în literatura română prin provocările şi asumările cărora le-a fost şi erou şi victimă din calitatea sa de poetă, eseistă și traducătoare și compozitoare, provenind dintr-o familie de origine evreiască, tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut.
Viața de nomad cu familia a dus-o la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian.

„Tata mi-a «predat» splendoarea limbii române, gustul pentru poezie şi muzică. Am notat undeva în «Memoriile mele» că e o binecuvântare să creşti în tonuri poetice, în adierea marii muzici… Tata mi-a mai transmis o trăsătură care mi-a îmblânzit adesea parcursul: umorul“, spunea Nina Cassian într-o conversaţie cu scriitoarea Carmen Firan, publicată în volumul „Dialogul vântului cu marea“, apărut în 2014.
Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”

În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.

Nina Cassian avea 22 de ani când îl cunoaște pe Ion Barbu. Ea era evreică și comunistă, el era antisemit și scrisese panegirice despre Hitler și Corneliu Zelea-Codreanu. Dar bătrânul poet (un erotoman) se îndrăgostește și de femeie, și de poetă. Îi dedică două poezii, face declarații exaltate despre volumul ei de debut, îi suportă toate capriciile.
De pildă, Nina își face apariția la o serată literară la care o invitase Barbu – și unde erau de față personaje ca monseniorul Vladimir Ghika, care nu puteau fi suspectate de mari simpatii comuniste – îmbrăcată complet în roșu (culoarea Partidului) și recită niște versuri în metru folcloric despre un șantier de construcții.

Nina Cassian descria întâmplarea:
„Relația noastră literar-erotică-hipnotică a continuat câțiva ani (…), o relație cu «ups and downs», eu purtându-mă cu o inadmisibilă dezinvoltură, cu inconștiența și chiar cruzimea tinereții, în ciuda venerației pe care o aveam pentru el (nu-i puteam spune «Dane», cum îmi cerea) sau poate tocmai datorită acestei venerații care mă copleșea…”

Ulterior va manifesta câteva regrete voalate și într-o poezie dedicată lui Barbu:
„El, Marele El, m-a iubit – n-am știut, nu m-am priceput,îi priveam chelia (era chel Marele El) și sprâncenele răzvrătite și ochii în patru culori încrustați în orbit și nu știam, nu mă pricepeam.”
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Din punct de vedere literar, în februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.
Dar, debutul editorialavea să fie în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste “La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă.
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Opera

În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.
Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste “La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă.
“După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărturisească, plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de “proză subiectivă”, la persoana întâi.

Realizează traduceri remarcabile din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Exilul

În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University.
După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată “cu părerile mele politice, evident anticeaușiste”, ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!, Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes. Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.

În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar “proiectul major al vârstei și vieții” sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a “anilor furați și dăruiți”, proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici.

În anul 1994 i se decernează “Leul literar” de către New York Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a.
Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.
Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

„Memoria ca zestre » este jurnalul în trei volume al Ninei Cassian publicat între 2003 și 2005. Cea mai interesantă parte este cea privitoare la anii 40-50.

Nina Cassian a inventat « Limba spargă »

Poemele scrise în limbi inventate erau una dintre pasiunile avangardiștilor. Virgil Teodorescu inventase limba leopardă, iar Nina Cassian a scris în anii 40 texte în limba spargă. Cum Ion Barbu îi interzisese să le publice, aveau să fie tipărite în volum abia prin anii 70.

Nina Cassian a fost și compozitoare și pictoriță, de altfel. Studiase pianul și compoziția muzicală cu Mihail Jora, Constantin Silvestri ș.a.
Ultimul ei soț, Maurice Edward, a fost muzician.

A plecat în veşnicie acum 10 ani, pe 15 aprilie 2014.
La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.

Nina Cassian a fost unică, imprevizibilă și posedată de cuvânt ca un Meșter Manole de sacrificiul Anei sale…Cunoscută prea puțin în România, în Anul Centenar Nina Cassian mă împotrivesc uitării argumentând cu poezia sa:
Împotrivire
Un singur gând alung, și-l ocolesc
ca un agnostic, ca un slab de înger.
Mă-mpotrivesc naiv și nefiresc,
de-a presupune (sânger! sânger! sânger!)
că ai muri… curând, sau mai târziu.
Nu știu. Nu vreau. Nu știu. Nu vreau să știu…

Radio România Reșița este încă o dată partenerul media al unei reverențe aduse limbii și literaturii române prin realizarea acestui spectacol dedicat Ninei Cassian!